O ţară ca afară?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoaşteţi, de bună seamă, refrenul care exprimă, printre români, dezamăgirea faţă de propria patrie şi, simultan, încrederea într-o alta, sinteză imaginară a Occidentului: „vrem o ţară ca afară!”. Ei bine, cam aşa a fost construită Bosnia-Herţegovina (BiH), prin Acordul de la Dayton din decembrie 1995.

Principiile cele mai înalte ale bunei guvernări - compromis, federaţie, egalitate, descentralizare - au fost introduse în Constituţia unei comunităţi multietnice care ieşise dintr-un război odios. Un Înalt Reprezentant a primit largi puteri legislative şi executive pentru a aplica partea civilă a Acordului, iar o forţă NATO a asigurat implementarea înţelegerii militare. Marca germană a fost instituită drept monedă.

La aproape două decenii de la conceperea ei, „ţara ca afară” e blocată, din punct de vedere politic şi constituţional, chiar dacă Înaltul Reprezentant e dublat acum şi de un ambasador al Uniunii Europene, care conduce cea mai mare Delegaţie a UE din lume, cu circa 160 de angajaţi. După dispariţia Deutsche Mark şi intrarea în circulaţie a euro, moneda din BiH se cheamă „marca bosniacă convertibilă”, dar şomajul e de 45%, atingând 60 la sută în rândul tinerilor, fondurile de pre-aderare sunt prost cheltuite, iar tranşele din împrumuturi de la FMI sunt fie diminuate, fie amânate. Singura veste bună este că NATO ar putea primi între membrii săi BiH, alături de alte două ţări din regiune (Macedonia şi Muntenegru), după ce Albania şi Croaţia au intrat în 2009.

Relaţia cu NATO a fost una dintre numeroasele teme ale campaniei electorale, încheiate de curând. Scrutinul a vizat toate nivelurile complicatei arhitecturi instituţionale, care include asocierea la nivel statal a două „entităţi”: Federaţia bosniaco-croată (FBH) şi Republica Srpska (RS), fiecare având o structură politico-administrativă proprie, cu 10 cantoane în FBH şi doar municipalităţi în RS. Lor li se adaugă districtul Brcko, gestionat împreună de cele două entităţi, şi patru oraşe „oficiale”.

În joc au fost puse peste 500 de mandate, cele mai importante fiind cele cinci de preşedinte şi cele 42 de deputaţi din camera inferioară a BiH. Alegătorii au votat, de asemenea, pentru parlamentele celor două entităţi, ca şi pentru adunările cantonale. Preşedinţii sunt cinci, fiindcă trei - în mod necesar: un bosniac, un croat, un sârb - asumă puterea colegială de la nivelul BiH, cu un sistem de rotaţie la fiecare 8 luni, iar RS şi federaţia bosniaco-croată au şi ele câte un preşedinte.

Mandatele de deputaţi sunt împărţite astfel: 28 pentru FBH şi 14 pentru Republica Srpska. Există şi o cameră superioară, cu câte 5 membri din fiecare popor constitutiv, şi care e aleasă indirect de parlamentele entităţilor (care au, fiecare, câteva zeci de membri). Simplu, nu? Guvernele sunt, în principiu, trei: unul pentru întreaga ţară şi câte unul pentru cele două entităţi, dar există executive în fiecare canton. În total, ţara are 147 de miniştri. Descentralizarea e foarte extinsă: politica educaţională, de pildă, este stabilită la nivelul fiecărui canton, dar şi al celor două entităţi, în districtul Brcko şi la nivelul statului. Avem, astfel, 14 miniştri de educaţie, 14 programe şcolare, 14 manuale pentru fiecare disciplină etc. Care sunt rezultatele acestei politici? Deocamdată, un plus de segregare şi adâncirea clivajelor.

În competiţia electorală din 12 octombrie, au intrat 65 de partide, 24 de coaliţii şi 24 de independenţi, care au depus 732 de liste. E o creştere faţă de 2010, când erau „doar” 39 partide şi 11 coaliţii. În cursa pentru Preşedinţia colectivă, au fost 17 candidaţi: 10 pentru locul alocat bosniacilor, 4 - pentru cel rezervat croaţilor şi 3 - pentru sârbul din RS. În principiu, fiecare comunitate votează pentru a ordona candidaţii propriei etnii. Dar ce e posibil nu e şi obligatoriu. Aşa se face că, în urmă cu patru ani, croaţii au fost nemulţumiţi întrucât, din partea etniei lor, a fost ales Zeljko Komsic, care a primit foarte multe voturi de la... bosniaci. Principala forţă politică a acestei etnii (14,3% din total), Uniunea Democratică a Croaţilor (HDZ) din BiH, a reacţionat acum înscriind drept candidaţi nu doar un croat, ci şi un bosniac, în ideea că vor neutraliza manevrele comunităţii mai numeroase. Asta e o problemă majoră a sistemului de la Dayton: relaţia dintre egalitatea etnică şi libertatea pur politică nu e stabilă, fiindcă nici cadrul constituţional, nici cultura partidelor nu creează previzibilitate.

În 2010, croaţii au fost nemulţumiţi şi de felul în care s-a format guvernul entităţii, şi anume în jurul a două partide bosniace, care au ignorat forţele croate cele mai influente, HDZ şi HDZ 1990. În replică, acestea au constituit, împreună cu mai multe asociaţii şi ONG-uri, o Adunare Naţională Croată, care a pledat pentru recunoaşterea unei a treia entităţi în BiH. Sârbii, care reprezintă 37,1%  din populaţia Bosniei, au profitat de certurile din cealaltă entitate şi au reiterat, inclusiv în campania de-acum, tema secesiunii propriei Republici. Milorad Dodik, preşedintele din Republica Srpska, declara că ar vrea ca RS să fie mai mult stat decât "entitate", iar un ONG intitulat "Da, Srpska" a preluat ideea într-o amplă campanie. Lecţia e simplă: când un naţionalist porneşte la atac, ceilalţi plusează.

În perioada electorală, gesturile radicale şi neprietenoase au fost, de aceea, frecvente. De pildă, sârbii au înălţat pe dealul Zlatiste, de lângă Sarajevo, o cruce înaltă de 10 metri, chiar în locul de unde trăgea armata lor asupra oraşului majoritar musulman, în asediul din 1992-1995. În timpul acesta, Radovan Karadzic declara, în cele 10 ore de audieri de la Haga (ca şi în cele 874 de pagini de depoziţii scrise) că a fost mereu prietenul musulmanilor...

Aceştia au răspuns campaniilor secesioniste, cerând o centralizare sporită a ţării. De fapt, agenda naţionalistă nu s-a schimbat prea mult faţă de anii trecuţi; singurele modificări par a fi fost rodul exploatării contextului internaţional. Aşa, de pildă, sârbii au citat, în cererile lor de secesiune, referendumul scoţian, ascunzând, însă, principala diferenţă specifică, şi anume că acela a fost acceptat de UK. Tot ei s-au grăbit să-şi afirme solidaritatea cu Putin în timpul crizei din Ucraina. Nu e, deci, de mirare că Dodik a fost primit la Kremlin la mijlocul lui septembrie, principalele teme de discuţie fiind cooperarea guvernului din RS cu Gazprom şi construcţia unei părţi din proiectul South Stream. Teama de Rusia a marcat campania, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora forţe speciale sosite de la Moscova se află în RS; sârbii au negat, zicând că era vorba doar despre un eveniment cultural. Pe de altă parte, Bosnia a devenit teren de recrutare pentru mercenari: forţele separatiste din Donbass au primit ajutorul unor cetnici reuniţi în ONG-uri, iar califatul lui Abu Bakr al-Baghdadi a căutat tot aici voluntari printre musulmani. Nimic mai firesc atunci ca, în campanie, să apară retorici eroice: "cine candidează pentru a conduce ţara să fie gata să moară pentru ea!", spunea unul dintre politicienii influenţi.

Inundaţiile de acum câteva luni au intrat şi ele în malaxorul electoral. Rezultatul a fost o isterie anti-occidentală. Totul a început atunci când mai multe ambasade vestice au criticat felul în care autorităţile au folosit ajutoarele internaţionale trimise în BiH. Responsabilii bosniaci au fost furioşi. Iritarea lor a sporit în momentul în care USAID a decis să contribuie la sporirea participării la urne, printr-o campanie aşezată sub titlul "Vote or Suffer!". În replică, apropiaţi ai autorităţilor au răspuns cu campania "Say or Suffer! Bosnia şi Herţegovina nu e protectorat", în care sunt alăturate imagini din Irak, Egipt, Ucraina şi BiH, aşezate sub comentariul: "intervenţiile străine lasă în urma lor numai crize şi răscoale".

Retorica oficialilor UE a mizat, în schimb, pe o schimbare de perspectivă faţă de ultimii ani. Bruxelles a încurajat dezbaterea electorală asupra priorităţilor economice. Dar asta s-a întâmplat după eşecul implementării deciziei CEDO referitoare la cazul Dervo Sejdic - Jakob Finci: cei doi, unul - cetăţean de origine romă şi altul - de origine evreiască, au fost împiedicaţi să candideze în alegeri, întrucât nu aparţin celor trei popoare "constituante". Constituţia a fost considerată o sursă de discriminare, iar UE a transformat punerea în aplicare a deciziei CEDO într-o condiţie sine qua non pentru intrarea în vigoare a Acordului de Stabilizare şi Asociere, semnat în 2008 şi ratificat trei ani mai târziu. Autorităţile din BiH nu vor, aşa că, în februarie 2014, comisarul Fule a abandonat maratonul negocierilor purtate în legătură cu decizia CEDO, declarând, fără rezerve diplomatice, că politicienilor din Bosnia ar trebui să le fie ruşine.

UE a vorbit şi despre lupta anti-corupţie, care seamănă foarte mult cu cea din România: într-adevăr, înaintea campaniei, doi miniştri din guvernul federaţiei erau arestaţi pentru acte de corupţie. Descoperim asemănări între politica de la Bucureşti şi cea de la Sarajevo şi dacă ne uităm la promisiunile făcute în campanie de a mări pensiile sau la inaugurarea unei bucăţi de 20 km de autostradă sau a unui podeţ. În fine, ca şi în România, toată lumea vorbeşte în BiH despre reforma constituţională, dar nimeni despre cum se ajunge la compromis.... Atmosfera încinsă din campanie a depăşit, totuşi, temperatura de la noi: alegătorii au putut vedea un ministru beat criţă rostind un discurs şi un altul care lovea cu toporul cortul electoral al unui adversar.

Numărarea voturilor nu a adus mari surprize. Două dintre locurile din cadrul preşedinţiei au fost câştigate de politicieni cunoscuţi, în primul rând, ca naţionalişti inflexibili: bosniacul Bakir Izetbegovic şi croatul Dragan Covic. Poziţia rezervată sârbilor a fost foarte disputată, candidata sprijinită de Dodik, pe nume Zeljka Cvijanovic, fiind umăr la umăr cu Mladen Ivanic, un experimentat politician de centru-dreapta. În schimb, preşedintele din RS a fost reconfirmat în funcţie. Sunt şanse mari ca funcţionarea preşedinţiei BiH să semene în continuare mai mult cu formula corespondentă din fosta Iugoslavie decât cu preşedinţia rotativă elveţiană.

Partidele cu cele mai bune rezultate sunt în principiu exact acelea care au reprezentanţi în aşa-numitul sextet (šestorka). E vorba despre grupul informal care decide, în spatele uşilor închise, privatizări, alocare de resurse, responsabilităţi politice şi care e considerat, în analiza reputatului International Crisis Group, ca "adevărata guvernare" a Bosniei. Sextetul a reunit liderii celor mai importante două partide din fiecare comunitate: Partidul Acţiunii Democratice şi Partidul Social Democrat pentru bosniaci, Partidul Democrat Sârb şi Alianţa Social Democraţilor Independenţi pentru sârbi, HDZ şi HDZ 1990 pentru croaţi. Din perspectiva electorală din 2014, singura noutate e adusă de scorul bun al Frontului Democratic, fondat acum doi ani de controversatul Zeljko Komsic, după ce a părăsit Partidul Social Democrat, formaţiune cu ambiţie multietnică, dar care mobilizează mai degrabă bosniaci, şi care se vădeşte acum în pierdere de viteză.

Foarte probabil, sistemul politic va rămâne sursă de crize, nu de soluţii. Unii vor da vina pe eşafodajul constituţional, alţii - pe factorul etnic. Ce este cert e că partidele nu vor ignora regula - curat constituţională! - potrivit căreia orice entitate şi orice etnie poate bloca o lege în parlament. Se va repeta astfel situaţia de anul trecut, când toate partidele ajunseseră să fie în opoziţie, la un nivel sau altul? Greu de răspuns. În orice caz, după instalarea noii preşedinţii, principala provocare va fi formarea guvernului ţării. Toată lumea aşteaptă ca operaţiunea să nu se încheie prea curând. Un diplomat din BiH  mi-a spus că va fi ca în Belgia. Nu l-am întrebat dacă avea în vedere negocierile derulate după ultimele alegeri (care au durat 135 de zile) sau după penultimele (care au produs recordul de 353 de zile). Mi-ar fi răspuns probabil că va fi o medie şi că în 3-4 luni vom avea guvern.

Oarecum în acelaşi spirit, unul dintre candidaţi declară în campanie: „lăsaţi-ne să facem politică în stilul nostru primitiv, balcanic”. Voia să fie ironic. Sau poate nu?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite