O ţară NATO, apărată de sisteme de rachete ruseşti. Surprinzător, nu-i aşa?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
c

Anunţul este oficial şi aparţine preşedintelui Erdogan: Turcia va achiziţiona sisteme de rachete sol-aer ruseşti tip S-400 „Triumf“ (cod NATO SA-21 Growler), „acordurile fiind semnate şi fiind vărsată şi o sumă reprezentând un „aconto“ din valoarea totală a contractului, aproximativ 2,5 miliarde de dolari.

Asta incluzând, conform informaţiilor venite din zona militară, şi decizia Kremlinului de a aproba şi un relativ masiv transfer de tehnologie, fapt care ar răspunde cererii părţii turce de a avea posibilitatea ca, pe termen mediu, sistemele respective de rachete să fie produse în Turcia, moment în care ţara ar putea să-şi întărească mai mult decât considerabil poziţia sa de actor cheie de securitate inclus în orice agendă din Orientul Mijlociu. Prima plată, 400 milioane $, provine, aşa cum au anunţat ieri surse oficiale de la Ankara, dintr-un împrumut acordat Turciei de către Banca Mondială în cadrul programului de finanţare a politicii de dezvoltare de rezilienţă, de incluziune şi creştere economică economică a Turciei. Bine gândit şi perfect jucat.

Mişcare, însă, deloc surprinzătoare în contextul în care nu este vorba despre prima încercare a Turciei de a achiziţiona asemenea sisteme de rachete de ultimă generaţie, prima tentativă fiind o opţiune în favoarea unor produse chinezeşti (Hongqi-9/FD 200) realizate de compania CPMIEC (China Precision Machinery Import-Export), sancţionată pentru faptul că ar fi vândut rachete Iranului. Ideea a fost abandonată la presiunile aliaţilor NATO. Se pare că decizia de acum a fost puternic influenţată de decizia SUA, Germaniei şi Olandei de la finele lui 2015 de a nu mai prelungi prezenţa unităţilor de rachete Patriot în regiunea de sud a Turciei. Dar şi de decizia Germaniei de a suspenda principalele sale livrări de arme către Turcia din cauza degradării situaţiei drepturilor omului în Turcia. „Am decis să punem în aşteptare toate comenzile făcute de Turcia şi vă pot spune că ele sunt importante“, declara Sigmar Gabriel, ministrul german al afacerilor externe în cadrul unei dezbateri organizate la Berlin.

Trebuie să spunem că, în cadrul NATO, ţările membre nu au niciun fel de obligaţie de a achiziţiona un tip sau altul de armamente, fie din ţările membre, fie de oriunde altundeva, principiul general acceptat fiind ca sistemele respective să fie compatibile cu cele operate de celelalte State Membre, interoperabilitatea fiind absolut esenţială pentru a putea asigura o acţiune de răspuns coordonată şi eficientă. Evident, sistemele S-400 nu sunt compatibile cu cele ale NATO, nu pot lucra, spre exemplu, cu tipurile de radare operate de ţările NATO, asta chiar dacă Bulgaria şi Grecia au achiziţionat în trecut sisteme ruseşti S-300 dar care, aşa cum spun oficialii NATO, nu sunt acum operaţionale. „Am semnalat autorităţilor turce preocupările noastre privind potenţiala cumpărare de sisteme S-400 - spunea Johnny Michael, purtător de cuvânt al Pentagonului într-o declaraţie scrisă pentru CNBC - Un sistem de apărare cu rachete al NATO era cea mai bună opţiune pentru a apăra Turcia de toate tipurile de ameninţări existente în regiune“. Iar Mark Sanders, purtător de cuvânt al NATO, spunea la rândul său:

„Fiecare ţară din NATO are libertatea să decidă ce tip de echipamente militare achiziţionează. Ceea ce este important pentru NATO este ca echipamentele cumpărate de ţările aliate să fie în stare să opereze împreună, interoperabilitatea forţelor noastre fiind fundamentală pentru ca NATO să-şi poată duce la îndeplinire operaţiunile şi misiunile sale.“

Acesta este contextul în care trebuie analizat sensul profund al achiziţiei făcute acum de Turcia. 

Este oare doar ceea ce afirma Preşedintele Erdogan, adică o decizie unilaterală în termenii suveranităţii statale: „Noi sunterm cei care iau decizii privind independenţa noastră. Suntem responsabili în ce priveşte luarea deciziilor orivind apărarea ţării noastre“? Sau este vorba despre cu totul altceva, adică o mişcare care poate influenţa în profunzime balanţa relaţiilor dintre Turcia şi NATO pe de o parte şi, pe de altă parte, cele dintre Turcia şi Federaţia Rusă ca nou pilon de securitate în zona noastră?

x

Interesant în acest sens este răspunsul dat de Vladimir Kogan, consilier principal al Preşedintelui Vladimir Putin pe problemele cooperării militare şi tehnologice :

Sistemul S-400 este unul dintre sistemele cele mai avansate şi mai complexe şi care dispun de o gamă largă de mijloace tehnice. Pot să garantez că toate deciziile privind contractul au fost luate cu respectarea deplină a intereselor noastre strategice. Din această cauză, înţelegem reacţia unui număr de ţări occidentale care încearcă să facă presiuni asupra Turciei“. Dat fiind că „ţările occidentale care fac presiuni asupra Turciei“ nu sunt altele decât partenerele sale din NATO, atunci să înţelegem că este vorba despre începutul unei mişcări de revoltă şi astfel se explică nevoia de constituire a unui arsenal cu participarea Rusiei, noul şi foarte puternicul aliat al Turciei?

Posibil, căci iată părerea unei jurnaliste de origine turcă, Asli Aidintasbas, acum cercetător la Centrul European pentru Relaţii Internaţionale:

Turcia îşi caută un nou aliat şi Rusia este mai mult decât bucuroasă să producă o breşă în sistemul NATO.l Dintr-un simplu punct de vedere militar, Turciei i-ar fi absolut suficient sistemul de apăprare colectivă a; NATO... dar Erdogan pare să-şi fi pierdut încrederea în Occident după lovitura de stat eşuată de anul trecut, cea pe care a prezentat-o drept un complot occidental menit să-l înlocuiască de la putere şi acum pare decis să-şi asigure propriul său sistem de apărare. Transferul tehnologic rusesc este ceva atrăgător pentru Turcia“.

Dar Turcia joacă o partidă de şah cu mult mai complexă decât atât. În paralel cu achiziţia confirmată de sisteme ruseşti S-400, pe 14 iulie 2017, cu ocazia unei recepţii date de ambasada Turciei la Paris, ministrul turc al apărării a declarat că „sunt bucuros să anunţ că, în această după-amiază, Turcia a semnat un acord preliminar du consorţiul franco-italian Eurosam (THALES şi MBDA, n.n.) pentru producerea de sisteme de apărare antirachetă“. Conform termenilor acordului, companii din Turcia, împreună cu Eurosam, vor produce rachete sol-aer cu rază medie de acţiune. E vorba despre un  sistem care este folosit acum de forţele armate italiene şi franceze care utilizează rachete de tip ASTER dispunând de o rază de acţiune de peste 100 Km, iar radarul său, cu o rază de acţiune de 120 km, poate urmări simultan până la 100 de ţinte. Sigur, performanţe cu mult sub cele ale sistemelor S-400, dar semnalul este totuşi clar: Turcia nu vrea să taie toate punţile cu aliaţii din NATO. Totodată, putem lesne observa că americanii, odinioară aliaţii principali şi prezenţa inconturnabilă în toate raţionamentele de securitate ale Turciei, sunt acum lăsaţi în afară.

Să vedem dacă acest contract cu europenii va fi şi funcţional, posibilul semn de întrebare fiind dat de înrăutăţirea constantă a relaţiilor UE-Turcia. Oricum, chiar dacă va începe să producă, chestiunea majoră de securitate rămâne aceeaşi: sistemele NATO nu sunt compatibile. Pot fi ele modificate? Desigur, spun experţii, asta în cazul în care în sistemele ruseşti ar putea fi introduse bazele de date clasificate secret militar ale NATO, cum ar fi codurile IFF care permit identificarea avioanelor prietene sau inamice. 


FOTO: schema de funcţionare a Sistemului de rachete sol-aer S-400

d

Cred că avem deocamdată sigur doar faptul că primele două sisteme S-400 fabricate în Rusia vor ajunge în Turcia până cel mai târziu la finele anului viitor şi producerea în Turcia a altor două sisteme de acest fel. Deocamdată, NATO este în expectativă. Până când? Depinde de evoluţia tensiunilor între NATO şi Rusia dar şi de eventuala implicare unilaterală a Turciei în situaţia din Orientul Apropiat. Să nu uităm că Ankara a promis kurzilor „că vor plăti preţul cuvenit“ dacă vor organiza referendumul anunţat pentru independenţă. Dar, mai important chiar decât atât, de poziţia Turciei ca eventual susţinător al Iranului acum, în momentul în care în zonă s-ar putea produce o situaţie conflictuală majoră, prefigurată de anunţul american de noi sancţiuni împotriva Teheranului.

Oricum, pentru prima oară în istorie, contemplăm, cel puţin cu uimire, perspectiva de a avea o ţară NATO ce va fi apărată de sisteme militare ruseşti, exact de acelaşi tip cu cele instalate de-a lungul liniei de front care, din Crimeea până la graniţa cu statele baltice, separă Federaţia Rusă de ţările UE şi NATO. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite