Olandezii nu mai iubesc Uniunea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wilders & Putin

Totul a pornit de la un site, al cărui nume – Geen Stijl, în traducere: fără stil – nu te duce cu gândul la politică. Grupul care-l administrează a avut ideea de a folosi o prevedere legală recentă, care îngăduie contestarea prin referendum a oricărui vot dat de Parlamentul olandez, dacă acest lucru e cerut de minimum 300 de mii de cetăţeni.

În toamna trecută, s-au strâns 428 de mii de semnături, iar tema care a mobilizat opinia a fost una de politică europeană: e vorba despre Acordul de Asociere UE-Ucraina. Să ne amintim că revolta Maidanului din Kiev pornise de la acelaşi document, mai precis de la refuzul preşedintelui Victor Ianukovici de a-l semna, în noiembrie 2013. Încheiat, într-un târziu, în vara anului următor, Acordul a fost ratificat în toate cele 28 de state membre, în Parlamentul European, ca şi în Ucraina. Intrarea în vigoare s-a produs la 1 ianuarie 2016, după ce – sub presiune rusă – părţile au acceptat o amânare de un an şi patru luni.

Din pricina acţiunii iniţiate de Geen Stijl, Olanda a suspendat ratificarea, până ce se afla ce zic cetăţenii. Data consultării a fost stabilită pentru 6 aprilie a.c.. În explicaţiile oferite publicului despre împotrivirea faţă de Acordul de Asociere, iniţiatorii referendumului au folosit o retorică împrumutată de la Moscova, vorbind, de pildă, despre „miliţii fasciste” care ar fi declanşat un „război civil” în Ucraina, adică exact ca propaganda Kremlinului. S-a spus, de aceea, că olandezii au fost chemaţi să voteze pro sau contra Putin.

Campania a fost stranie fiindcă, deşi partidele din guvern s-au declarat în favoarea validării Acordului, ele nu s-au agitat prea tare în susţinerea propriei opinii. Au fost, în schimb, foarte vocale partidele care s-au declarat împotrivă, şi anume Partidul Libertăţii (condus de radicalul Geert Wilders), extrema-stângă din Partidul Socialist, ca şi o formaţiune anti-sistem, denumită Partidul Animalelor. Premierul Mark Rutte a adoptat un ton pedagogic, căutând să explice miza reală a consultării populare: el a insistat, de pildă, asupra plusului adus de schimburile economice, în condiţiile în care valoarea anuală a exporturilor olandeze către Ucraina depăşeşte 800 de milioane de euro. Întrucât adversarii săi au afirmat că Acordul este o uşă deschisă pentru primirea unui noi ţări în UE, premierul a declarat solemn că Ucraina nu va fi niciodată membră a Uniunii. Argumentul improvizat de Rutte era cam şchiop: Kievul e obligat, a zis el, să aibă relaţii bune şi cu Bruxelles, şi cu Moscova, iar asta s-ar dovedi imposibil dacă Ucraina devine stat-membru.

Şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a intervenit în dezbatere: „să nu transformăm referendumul într-un vot despre Europa”, a prevenit el. Unii au zis că mai bine tăcea. În sprijinul unui vot favorabil, s-a folosit şi un poster în care Putin şi Wilders se sărută. Compania de căi ferate şi cea de transporturi au refuzat să îl expună în staţii, zicând că e provocator. Un element care a contat în judecata cetăţenilor a ţinut de investigaţiile referitoare la accidentul aviatic din iulie 2014, când un avion Malaysia Airlines a fost doborât în Estul Ucrainei, iar aproape 300 de persoane au fost ucise, majoritatea fiind olandezi: anchetatorii ucraineni nu au lăsat o impresie prea bună publicului din ţara lalelelor, aşa că vina Rusiei a fost aruncată pe planul doi. Să mai notăm un argument ceva mai sofisticat folosit de tabăra care voia ratificarea: Acordul de Asociere, s-a spus, cuprinde o parte despre liber schimb, dar şi una despre stat de drept, democraţie, drepturi, anti-corupţie. Orice progres politic al Ucrainei va ajuta Uniunea. N-a contat.

Rezultatul referendumului era cumva aşteptat. Toate sondajele l-au anticipat. Singura incertitudine a fost legată de atingerea pragului de validare, care e, potrivit legii, de 30 de procente. La orele amiezii, prezenţa la urne era foarte scăzută: doar 15-16 procente votaseră în Rotterdam şi Amsterdam. Primul sondaj de opinie a anunţat, de altfel, o participare de 29%. Până la urmă, pragul a fost depăşit cu două procente. Dintre cei veniţi la urne, 61% au fost contra ratificării. Procentul e identic cu cel cu care, în 2005, olandezii au respins Constituţia europeană...

Rezultatul de acum e cu atât mai jenant cu cât referendumul s-a ţinut în timpul preşedinţiei olandeze a Consiliului UE. Ce va urma? Deocamdată, reacţiile au fost prudente. Trei sunt, logic vorbind, scenariile posibile: Guvernul ar putea ignora rezultatul consultării populare, fiindcă referendumul a fost consultativ, dar asta nu prea se face în Olanda; a doua variantă e negocierea unor excepţii, un proces care nu e tocmai simplu; a treia posibilitate ar fi rediscutarea ratificării în Parlament, pentru a include nemulţumirile electoratului, însă e greu de anticipat ce ar putea ieşi. Probabil că ultima variantă va fi, totuşi, cea îmbrăţişată de premierul Rutte.

În afara Olandei, reacţiile au fost numeroase. Trei dintre ele merită reţinute. La Kiev, preşedintele Petro Poroşenko a descris consultarea din 6 aprilie ca un atac la adresa unităţii europene. În schimb, la Moscova, politicienii au fost severi: votul olandezilor vădeşte că proiectul pro-european al Ucrainei e o iluzie şi că Uniunea Europeană nu este democratică, ci birocratică. În fine, în Marea Britanie, susţinătorii Brexitului au fost foarte încântaţi: „nu suntem singurii care spun că UE nu merge”, au zis ei. Pe 23 iunie, vom vedea dacă britanicii iubesc Uniunea mai mult decât olandezii. Referendumul acela va avea consecinţe instituţionale mult mai însemnate pentru noi toţi.      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite