Papa Negru, liderul ordinului iezuiţilor din care face parte şi noul Suveran Pontif

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolas Adolfo, liderul ordinului iezuiţilor FOTO AFP
Nicolas Adolfo, liderul ordinului iezuiţilor FOTO AFP

Începând de miercuri, lumea are doi Papi: unul alb, în persoana lui Jorge Mario Bergoglio, fost cardinal de Buenos Aires, şi unul negru, în persoana spaniolului Nicolas Adolfo. Curios este că ambii sunt iezuiţi.

Însă cine este Nicolas Adolfo, aşa-numitul „Papă Negru”? Spaniolul este Secretarul General al Societăţii lui Iisus, liderul ordinului iezuiţilor, din care face parte şi Papa Francisc. Numele de „Papă Negru” este folosit de presă, însă niciodată de iezuiţi, care i se adresează lui Nicolas Adolfo cu „Părinte General”.

Şeful iezuiţilor este numit „Papă Negru” datorită culorii negre a hainelor pe care le poartă membrii ordinului, dar şi din cauza unor zvonuri care circulau prin ţările protestante europene în secolele 16 şi 17, potrivit cărora şeful iezuiţilor ar avea puteri malefice şi ar conduce din umbră Biserică Catolică.

Primul „Papă negru” din istorie a fost Ignaţiu de Loyola, care a fondat ordinul religios în 1534, împreună cu câţiva studenţi de la Universitatea din Paris. În ultima jumătate de mileniu, la cârma Societăţii lui Iisus, aşa cum s-au autointitulat iezuiţii, s-au aflat peste 30 de lideri.

În alegerea liderului, Societatea lui Iisus respectă câteva dintre cutumele Bisericii Catolice. Deşi nu este organizat un conclav secret, aşa cum se obişnuieşte pentru alegerea Papei, o întâlnire are loc la Roma, la doar câteva sute de metri de Capela Sixtină, între reprezentanţii tuturor provinciilor în care există iezuiţi. De exemplu, la alegerea lui Nicolas Adolfo au participat 226 de delegaţi.

Înaintea Congregaţiei Generale, au loc aşa-numitele zile de „murmaratio“, în care iezuiţii delegaţi discută despre profilul viitorului lider, dar şi despre atributele pe care acesta trebuie să le aibă, notează revista „Time”.

Alegere noului „Papă Negru” se face prin vot secret, candidaţii având nevoie de o majoritate de trei sferturi ca să-l acceadă în fruntea ordinului.

Nicolas Adolfo a fost ales în iarna lui 2008, după ce olandezul Peter-Hans Kolvenbach, care conducea ordinul din 1983, a dorit să se retragă. De altfel, Kolvenbach este primul lideru iezuit care a cerut vreodată permisiunea Papei ca să se retragă din funcţie.


Papa Benedict al XVI-lea şi „Papa Negru” Nicolas Adolfo FOTO AFP

Papa Negru Nicolas Adolfo

TOATE ŞTIRILE DESPRE ALEGEREA NOULUI PAPĂ, CARDINALUL ARGENTINIAN JORGE BERGOGLIO

De ce a fost ales argentinianul Jorge Mario Bergoglio noul Papă

Nu se regăsea pe lista scurtă a cardinalilor consideraţi favoriţi în lupta pentru Sfântul Scaun şi nici măcar pe lista lungă a caselor de pariuri. Alegerea sa este surprinzătoare: este primul iezuit care ocupă această funcţie. Cu toate acestea, argentinianul Mario Bergoglio pare a fi candidatul perfect pentru şefia Bisericii Catolice - cel puţin din punctul de vedere al intereselor de la Vatican

Jorge Bergoglio, o figură controversată în ţara sa: „Istoria îl condamnă“

Jorge Bergoglio, primul Papă argentinian, este un conservator cunoscut pentru abilităţile sale de negociere, dar şi pentru faptul că este oricând dispus să se opună intereselor celor puternici. Cu toate acestea, noul Suveran Pontif a fost criticat de-a lungul timpului şi s-a spus despre el că ar fi fost apropiat de armată, în timpul dictaturii militare din Argentina.

Primul Papă care alege numele Francisc. Care este semnificaţia

Printre primele cuvinte rostite miercuri seară de la balconul Bazilicii Sfântului Petru, atunci când cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost anunţat drept următorul Papă, Francisc I, s-a regăsit şi o referire la „săracul din Assisi”, sfântul catolic în onoarea căruia noul Suveran Pontif şi-a ales numele.

VIDEO Papa Francisc: primele gesturi ale lui Jorge Bergoglio care au uimit lumea

Primele gesturi ale lui Jorge Mario Bergoglio, noul Papă, denotă viaţa modestă pe care acesta a dus-o în ultima jumătate de secol. Spre deosebire de ceilalţi suverani pontifi, Papa Francisc, îmbrăcat doar într-o sutană albă, a cerut mai întâi binecuvântarea mulţimii şi a ţinut să se roage pentru Papa emerit Benedict al XVI-lea.

Prima ieşire publică a noului Papă. Ce a făcut Jorge Bergoglio în prima zi de pontificat

Aşa cum anunţase miercuri seară, noul Papă, Jorge Bergoglio, a vizitat dis-de-dimineaţă Bazilica Sfânta Maria Mare din Roma, pentru o rugăciune privată. Papa Francisc a refuzat orice dialog cu presă, încercând să se ferească de ochii lumii, aşa cum obişnuieşte de zeci de ani de zile.

Activitatea Suveranului Pontif  nu va fi afectată de faptul că şi-a pierdut un plămân

Noul Papă şi-a pierdut un plămân în urma unei infecţii în adolescenţă, însă experţii medicali afirmă că acesta nu a limitat cel mai probabil energia şi acţiunile pontifului în vârstă de 76 de ani şi nu ar trebui sã îi facă probleme pe viitor.

Cristian Unteanu, pe blogul său de pe adevarul.ro, despre iezuitul auster ales Papă pentru o lume în criză

Noul Papă, Jorge Mario Bergoglio, reprezintă o opţiune extrem de relevantă şi foarte probabil decisivă a Bisericii Catolice în încercarea de a se remodela într-un moment în care, într-o lume în criză,  ea însăşi cunoaşte o serie de crize multiple şi al căror ecou este departe de a se fi terminat. Ce va aduce nou primul Papă non-european?

Marius Văcărelu, despre jocurile geopolitice ale alegerii unui Papă: ce au de câştigat sau de pierdut Venezuela, Brazilia şi Argentina

După cum se vede, ziua de 13 martie a anului 2013 a adus un nou conducător la Vatican, după vechile canoane, care spun să nu credem în prea multe pariuri, ci să ne încredem în capacitatea celor din conclav - şi mai ales din jurul acestuia - de a decela cumva anumite tendinţe, care, în final, sunt bine cosmetizate şi prezentate sub numele „intervenţia Sfântului Duh”.

Preotul Marcel Radut Seliste, pe blogul său de pe adevarul.ro, desprePapa Francisc I: surprinzătorul răspuns al Bisericii Romei la criza morală a societăţii contemporane

Habemus papam! Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, Arhiepiscop de Buenos Aires, este noul Papă al Romei pe care cardinalii romano-catolici ”l-au aflat la capătul lumii” şi căruia creştinii îi încredinţează nădejdea lor că Biserica este forţa mărturisitoare a învăţăturii lui Hristos în calea întunericului care cuprinde lumea. Asistăm la apusul domniei ”Prinţilor Bisericii”? Ne reîntoarcem la smerenia ”Urmaşilor Apostolilor lui Hristos”?

Diana Mandache, istoric al Regalităţii europene, pe blogul său de pe adevarul.ro: Pontifex Maximus Franciscum I

Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio este primul Papă din America Latină, care şi-a luat numele de Francisc I. A fost un Sede Vacante  de 12 zile, unul din cele mai scurte. După 1829 a fost primul conclav întrunit în postul Paştelui, care în a doua zi de reuniune a votat alegerea celui de-al 266-lea Pontif.

INFOGRAFIE Marii perdanţi în lupta pentru Vatican

Jorge Mario Bergoglio, care a fost ales miercuri seară noul Papă, nu se număra printre cardinalii consideraţi favoriţi în cursa pentru Sfântul Scaun. Nu se ştie încă numele celui de-al doilea clasat, însă noul Suveran Pontif a avut contracandidaţi puternici.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite