Patru morţi în urma unei operaţiuni antiteroriste în capitala Georgiei ce a durat 20 de ore VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist şi trei presupuşi terorişti şi-au pierdut viaţa miercuri în cursul unei operaţiuni împotriva unor indivizi adăpostiţi într-un bloc de locuinţe de la periferia capitalei georgiene Tbilisi, au anunţat autorităţile georgiene.

„Un poliţist a fost ucis şi alţi patru au fost răniţi“ în cursul operaţiunii care a durat peste 20 de ore şi s-a încheiat la orele serii, a declarat purtătoarea de cuvânt a serviciilor de securitate georgiene, Nino Giorguobiani. 

Dintre bărbaţii vizaţi de operaţiune, "unul a fost arestat, iar alţi trei au fost ucişi", a adăugat ea într-un comunicat. 

Grupul armat "a refuzat să se predea, a deschis focul cu puşti automate şi a lansat grenade asupra forţelor antiteroriste", a precizat purtătoarea de cuvânt.

Asaltul forţelor de poliţie a provocat un intens schimb de focuri şi mai multe explozii într-o zonă blocată de forţele de ordine în cartierul Isani, potrivit unui corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului. 

Televiziunea georgiană a transmis imagini cu un apartament în flăcări într-o clădire cu mai multe etaje, zeci de soldaţi şi un vehicul blindat. 

Purtătoarea de cuvânt a serviciului de informaţii declarase anterior că aceşti indivizi „nu sunt cetăţeni georgieni şi fac parte dintr-un grup terorist", fără să numească organizaţia, dar presa din Georgia speculează că este vorba de gruparea Statului Islamic. Potrivit autorităţilor georgiene, suspecţii sunt islamişti ceceni, cetăţeni ruşi.

În istoria sa recentă, Georgia nu a cunoscut atacuri teroriste majore. Potrivit autorităţilor de la Tbilisi, circa 50 de georgieni s-ar afla în Siria şi Irak alături de gruparea jihadistă Stat Islamic, în special membri ai minorităţii musulmane cecene.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite