Polonia susţine aderarea Turciei la Uniunea Europeană, a afirmat preşedintele Duda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, aflat la prima sa vizită într-o ţară membră a uniunii de la lovitura de stat eşuată de anul trecut, a primit susţinere pentru procesul de aderare din partea preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda.

Polonia, ce în ultima perioadă a devenit un stat paria în cadrul blocului comunitar datorită disputei cu Comisia Europeană cu privire la încălcarea standardelor democratice, a adoptat o poziţie diametral opusă celorlalţi lideri europeni cu privire la stadiul negocierilor de aderare. Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, asemenea cancelarului Germaniei, Angela Merkel, au afirmat clar că demararea unui astfel de proces din partea Turciei este nerealistă.

Andrzej Duda, pe de altă parte, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă după întâlnirea cu preşedintele Turciei că Polonia „a susţinut şi susţine aderarea Turciei la Uniunea Europeană”.

„Sper că drumul ales de Turcia ca şi cel ales de Uniunea Europeană vor merge întotdeauna în aceeaşi direcţie şi că în final va exista calitatea de membru deplin al UE pentru Turcia”, a afirmat liderul de la Varşovia.

Astfel de declaraţii pot fi văzute ca având un rol compensator pentru comentariile dure din ultimii ani pe care liderii partidului de guvernământ polonez, Lege şi Justiţie (PiS), incluzându-l aici şi pe preşedintele Duda,  le-au făcut la adresa imigranţilor musulmani. Adeseori, aceştia au indicat că Islamul reprezintă inamicul Bisericii Catolice.

Recep Erdogan, care l-a numit pe Duda „prietenul meu”, a afirmat că ar dori să audă din partea liderilor europeni un mesaj la fel de clar cu privire la şansele Turciei de a adera la Uniune. „Pur şi simplu nu ne mai înşelaţi aşteptările. Dacă vreţi să ne acceptaţi în cadrul Uniunii, pur şi simplu spuneţi acest lucru. Dacă nu, atunci doar spuneţi-ne acest lucru”.

Preşedintele Turciei a părut a adopta însă un alt discurs la începutul acestei luni, în faţa Parlamentului din Ankara. „Nu mai avem nevoie de aderarea la Uniunea Europeană”, le-a spus acesta parlamentarilor, adăugând că oficialii europeni „nu sunt persoane oneste”.

În cadrul conferinţei de presă, Duda nu a menţionat măsurile anti-democratice luate de către Erdogan împotriva opoziţiei şi nu numai, dar a afirmat că „a purtat o discuţie sinceră cu privire la situaţia internă din Turcia de după lovitura de stat de anul trecut”.

Deşi s-a întâlnit cu alţi lideri europeni în alte ţări, Erdogan nu a fost invitat în nicio altă ţară membră a Uniunii de la lovitura de stat din iulie 2016. Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, este singurul şef de stat european ce a vizitat Ankara în toată această perioadă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite