Poveştile coanei Europa (II): Cum să-ţi iubeşti copiii cu forţa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coana Europa ajunge azi să caute globuleţele şi să împodobească bradul de Crăciun. În fiecare an, politica lumii fierbe, fie că vorbim de revoluţii, de promisiuni, de manevre.

Orice părinte îşi iubeşte copiii, de multe ori, chiar împotriva voinţei lor. Europa nu face nici ea excepţie. Am să citez aici două exemple, care mi-au reţinut atenţia. Unul e intern, dar cu puternice conotaţii externe, iar celălalt este în vecinătatea noastră.

Ca istoric, mi s-a întâmplat întotdeauna să fiu nevoit să fac arcuri peste timp. După 1859, când România se pregătea să devină modernă, apoi independentă şi unită, politicienii de la Bucureşti şi Iaşi erau obligaţi să ia seamă de Puterile Garante, adică Europa acelor timpuri, în măsurile interne.

Alexandru Ioan Cuza a luat decizia de a institui o domnie autoritară, prin care a promovat o serie de reforme politice, menite să schimbe faţa instituţional-politică a ţării. A promovat un Statut, devenit apoi Act adiţional al Convenţiei de la Paris, o reformă agrară, una a educaţiei, un cod civil, un cod penal.

Aici am avut o tresărire. La 1865, Cuza dădea României un cod civil şi unul penal în acord cu Europa acelor timpuri. Şi după proclamarea independenţei şi după Marea Unire, tot ce-au făcut politicienii a fost să respecte moştenirea democratică europeană. Chiar şi politrucii comunişti au aplicat ce învăţau de la matca lor, Moscova.

La 168 de ani de la Codurile lui Cuza, Parlamentul şi Guvernul României membră a Uniunii Europene, rezultat câştigat după 17 ani de tranziţie care ne-a stors de ultimele resurse şi ne-a supus la privaţiuni de tot felul, ne întorc în timp într-o manieră de coşmar. Nu mi-am închipuit niciodată că o să ajung să văd ambasadori ai ţărilor membre ale Uniunii Europene că vin la Bucureşti să atragă atenţia că guvernanţii o iau pe mirişte. Nici măcar în anii garanţiei colective, nu veneau ambasadorii la Bucureşti să dea lecţii. Notificau, trimiteau scrisori, ameninţau, dar cam atât. Europa ne dă o lecţie că suntem, din punct de vedere politic, undeva între papuaşi, aborigeni şi teritoriile sub mandat de la sfârşitul primului război mondial. Adică 168 de ani de istorie au fost şterşi cu buretele. Ultima dată când s-a bătut cu pumnul în masă, a fost pe vremea regelui Mihai, când Vîşinski a spus sec „Yalta sunt eu!“

Nu ascund faptul că şi Europa nu face greşeli. Nu am fost de acord cu manevrele politicianiste cu spaţiul Schengen, cu acţiunile din Cipru sau cum Germania lui Merkel voia să pună Grecia în genunchi, dar care părinte e perfect sau care copil e cuminte, vorba proverbului: „copil cuminte şi babă frumoasă“.

Dar nouă Europa ne-a atras atenţia. Odată cu încercarea de demitere a preşedintelui, care oricât de impopular ar fi fost, a fost la un pas de a fi demis printr-o manevră politică ilegală (schimbarea regulii în timpul jocului), lucrurile nu au fost lăsate aici. În nicio ţară civilizată de pe Pământ, atunci când ai mulţi hoţi, nu legalizezi furtul. Să încerci să-i scapi basma curată pe cei ce au aruncat bani negri în campanie şi acum ţipă după plusvaloare cu mâna în beregata primarilor, preşedinţilor, baroneţilor şi ce-om mai avea prin teritoriu, e dovadă de cum spunea Finteşteanu într-un film: „Mă băieţi, voi n-aveţi stil, nu aşa se subtilizează!“

Al doilea exemplu vine din Ucraina, o ţară cu un teritoriu mare, dar cu o conştiinţă redusă. Ucraina se dă independentă faţă de Rusia, precum fata de pe trotuar, care măritată se apucă să dea lecţii de moralitate suratelor sale mai nefericite rămase pe stradă.

Păi, fraţilor, hai să o luăm cu începutul. Prima forţă politică, Rusia kieveană s-a dezvoltat aici. În secolul XVI, Rada ucrainiană a votat cu bucurie alipirea la Rusia pravoslavnică, deci „kakaia independenţa tavarisci“?

Ucraina de azi e practic o creaţie polarizată. Partea de est, dinspre Rusia e aservită ca mentalitate Moscovei. Zona de sud, care conţine foste teritorii, care până în 1938-1939 aparţinuseră Cehoslovaciei şi Poloniei, cu care noi am avut graniţă comună, inclusiv o zonă etnic românească (de exemplu, Mânăstirea Peri) are tradiţii europene. Ştefan cel Mare, căsătorit cu Evdochia de Kiev n-a ezitat să ia Pocuţia de la Polonia, aşa că polonezii uitaseră să ramburseze Muşatinilor o datorie de 30.000 de galbeni.

Aflată în vecinătatea Uniunii Europene, Ucraina este dependentă de Rusia, a cărei parte, din punct de vedere al mentalităţii şi trecutului istoric este. Cum Stalin, în inteligenţa lui i-a lăsat teritorii diverse etnic, inclusiv sudul Basarabiei, teritoriu dezrobit de Basarab şi care a dat numele Moldovei dintre Prut şi Nistru, orice încercare de viraj spre UE înseamnă război civil. Nu cred că îşi permit Putin, Merkel sau Obama să aibă bairam de sărbători, altul decât cel obişnuit în aceste zile.

Bându-şi cafeaua, coana Europa zâmbeşte, netezind cu mâna albumul de familie: Ucraina, Georgia, Fosta Republică Sovietică Moldovenească sunt copiii de suflet de care a avut grijă, aşa cum a vrut şi cum o să vrea şi mai departe, una din fetele ei mai mari, Rusia.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite