Premierul israelian apără decizia lui Trump privind Ierusalimul, în faţa UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul israelina Benjamin Netanyahu şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini
Premierul israelina Benjamin Netanyahu şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, aflat într-o vizită la Bruxelles, a salutat decizia preşedintelui american Donald Trump,de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala ţării sale şi a spus că se aşteaptă ca ţările europene să îi urmeze exemplul, notează Reuters.

"Decizia lui Donald Trump face ca pacea să fie posibilă pentru că recunoaşterea realităţii este un element esenţial al păcii”, a declarat Netanyahu în momentul în care a fost primit de Federica Mogherini, şeful Departamentului de politici externe al Uniunii Europene, înaintea unei întâlniri de la Bruxelles.

El a spus că ar trebui dată o şansă păcii.

"Există un efort de a aduce la cunoştinţă o nouă propunere de pace din partea adiministraţiei americane. Cred că ar trebui să dăm o şansă păcii. Ar trebui să vedem care este oferta şi dacă putem avansa în acest proces de reconciliere”, a adăugat prim-ministrul israelian.

De asemenea, Netanyahu a spus că decizia lui Trump, care a fost condamnată de europeni şi palestinieni, ar trebui luată ca exemplu de aceştia.

"E timpul ca palestinienii să recunoască statul evreiesc şi să recunoască faptul că acest stat are o capitală care se numeşte Ierusalim”, a declarat Netanyahu.

"Cred că, deşi nu avem încă o înţelegere, acest lucru se va întâmpla în viitor. Cred că toate ţările europene, sau majoritatea măcar, îşi vor muta ambasadele la Ierusalim şi vor recunoaşte oraşul ca fiind capitala Israelului colaborând cu noi pentru securitate, prosperitate şi pace", a continuat el.

La rândul său, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, care l-a primit pe Netanyahu în prima sa vizită la Bruxelles, a spus că Uniunea Europeană va continua să recunoască "consensul internaţional” în ceea ce priveşte Ierusalimul.

De asemenea, ea a punctat din nou că UE rămâne fidelă soluţiei cu două state şi că este în interesul Israelului să găsească o soluţie sustenabilă pentru conflictul cu Palestina. Uniunea Europeană, a adăugat aceasta, va mări eforturile în încercarea de a ajunge la o înţelegere şi va avea discuţii cu preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, luna viitoare. În plus, Mogherini a condamnat atacurile asupra Israelului şi evreilor oriunde s-ar afla în lume, incluzând Europa.

Şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini a condamnat luni ”toate atacurile împotriva evreilor, peste tot în lume, inclusiv în Europa”, primindu-l la Bruxelles pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP.

Vizita şefului Guvernului israelian - prima sa vizită la Bruxelles - are loc în toiul unor tensiuni, după recunoaşterea de către preşedintele american Donald Trump a Ierusalimului drept capitală a Israelului.

Uniunea Europeană a criticat dur această recunoaştere.

”În calitate de parteneri şi prieteni ai Israelului, noi credem că este în interesul securităţii Israelului să găsească o soliţie durabilă şi globală” la conflictul israeliano-palestinian, a apreciat Mogherini.

Pe de altă parte, preşedinţii francez Emmanuel Macron şi turc Recep Tayyip Erdogan vor coopera cu scopul de a încerca să convingă Statele Unite să revină asupra deciziei lor de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, potrivit unei surse prezidenţiale turce, citată de Reuters.

Cei doi şefi de stat au discutat la telefon şi au convenit că decizia americană, anunţată miercuri de Trump, este îngrijorătoare, potrivit acestei surse.

Turcia şi Franţa vor acţiona împreună pentru a convinge Statele Unite să revină asupra acestei decizii, a subliniat ea.

Recep Tayyip Erdogan a mai discutat pe această temă la telefon, sâmbătă, cu omologii săi din Kazahstan, Liban şi Azerbaidjan.

Miercuri el a cerut o reuniune de urgenţă, săptţmâna aceasta, a Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), din care fac parte aproximativ 60 de ţări musulmane.

Franţa, Regatul Unit, Germania, Italia şi Suedia au deplâns vineri, la ONU, decizia lui Donald Trump şi au invitat Statele Unite să prezinte propuneri detaliate în vederea păcii dintre israelieni şi palestinieni.

Franţa se află între ţările care susţin cauza palestiniană. În 2014, Adunarea Naţională a adoptat o rezoluţie care îndeamnă la ”recunoaşterea statului Palestina”, însă Guvernul nu i-a dat curs.

Franţa a anunţat în mai multe rânduri că susţine soluţia cu două state în rezolvarea conflictului israeliano-palestinian.

Guvernele europene refuză să urmeze exemplul lui Trump privind Ierusalimul

Miniştrii de externe ale ţărilor europene au respins cu fermitate apelul prim-ministrului israelian, Benjamin Netanyahu, de a urma exemplul lui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, notează The Guardian.

În prima sa vizită la Bruxelles în ultimii 22 de ani, premierul israelian a fost primit cu o opoziţie fermă faţă de apelul său.

Cehia, un aliat apropiat al Israelului, a avertizat că decizia preşedintelui american va dăuna eforturilor a ajunge la pace, iar Franţa a spus că statutul Ierusalimului poate fi stabilit numai în urma unui acord între Israel şi Palestina.

Netanyahu a făcut apel către statele europene să susţină o iniţiativă de pace a SUA, în pofida faptului că Trump nu a dezvăluit deocamdată niciun detaliu în această privinţă.

Ministrul de externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a făcut apel către Washington să dezvăluie amănuntele iniţiativei lui Jason Greenblatt, trimisul lui Trump în Orientul Mijlociu şi a lui Jared Kushner, consilierul-şef şi ginerele lui Donald Trump.

"Deja aşteptăm de câteva luni iniţiativa americană şi dacă nu se va schimba nimic, Uniunea Europeană va trebui să preia iniţiativa”, a avertizat Le Drian.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite