Proiectul federalist european, între Winston Churchill şi Guy Verhofstadt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest moment în care britanicii s-au angajat ferm pe drumul ieşirii din UE, cu consecinţe neprevăzute economice şi sociale, dar şi cu perspectiva fărâmiţării propriei lor ţări, apar proiecte interesante privind renaşteria „ideii europene”. Să vedem care poate fi soarta unui proiect european mai vechi: federalismul.

Revine acum în forţă, ca o reacţie de apărare, în faţa ceea ce ameninţă să devină un proces real de disoluţie a construcţiei europene. Revine sub forma unui nou proiect, să-i spunem, dacă vreţi, „Federalism 2.0”, adus la zi şi în logica secolului XXI, foarte interesant gândit, foarte posibil, din ceea ce am auzit la Bruxelles, a fi reluat parţial în spiritul şi litera a ceea ce va deveni public peste câteva săptămâni: Cartea Albă asupra viitorului Europei.

E vorba despre proiectul de raport pe care europarlamentarul Guy Verhofstadt l-a supus cu succes Comisiei pentru probleme constituţionale din Parlamentul European. Intitulat „Raport asupra evoluţiilor şi adaptărilor posibile ale structurii instituţionale actuale a UE” (aveţi aici versiunea în limba română), reprezintă, în opinia mea, una dintre cele mai bune, complete, nemiloase şi precise analize politice exhaustive a stării de fapt din UE, o radiografie fără compromisuri a problemelor de sistem ale construcţiei europene. Cu soluţii ce au stârnit discuţii aprinse...

Citind documentul, mi-am reamintit şi calitatea actuală a domnului Verhofstadt, fost prim-ministru al Belgiei, acum şi negociator pentru BREXIT din partea Parlamentului European. Iar asta m-a făcut să lecturez din nou unul dintre documentele fundamentale ale federalismului european, anume discursul lui Winston Churchill la Zurich, pe 19 septembrie 1946. Puteţi citi aici textul integral al unui apel de o valoare excepţională peste timp, perfect actual, chemare la unitate dar şi avertisment asupra perspectivelor unei Europe dizolvate în patimi naţionale...

Remediul pe care-l întrevedea Churchill?

Simplu: Statele Unite ale Europei.

În ce constă remediul? El constă în recrearea familiei europene, asta în măsura posibilului, apoi ridicarea sa astfel încât să se poată dezvolta în pace, în securitate şi în libertate. Trebuie să construim un fel de State Unite ale Europei... Putem ajunge la asta într-un mod foarte simplu. Trebuie să existe decizia a sute de milioane de oameni de a face bine în loc de rău, pentru ca apoi să beneficieze de binecuvântare în loc de blestem... Dacă vrem să ducem la bun sfârşit opera de construcţie a Statelor Unite ale Europei, structura aceasta va trebui să fie concepută în aşa fel încât puterea materială a fiecărui Stat să nu mai joace decât un rol secundar. Statele mici vor avea aceeaşi pondere ca cele mari şi vor fi respectate prin contribuţia lor la cauza comună... Dar aş dori să lansez şi un avertisment. Nu avem mult timp la dispoziţie... Trebuie să creem familia europeană punându-i la dispoziţie o structură regională plasată sub autoritatea mondială a ONU, iar această familie se va putea numi atunci Statele Unite ale Europei. Primul pas practic este constituirea unui Consiliu European. Dacă, la început, toarte statele europene nu vor sau nu pot adera la UE, trebuie totuşi să reunim ţările care vor şi pot acest lucru...”.

Proiectul s-a născut, într-adevăr, dar nu a reuşit niciodată să meargă până la capăt, adică la stabilirea unei formule unitare de decizie, a unor structuri şi legislaţii comune pentru toate domeniile. Ce avem, şi asta este explicaţia majoră a eşecurilor acestui moment, este un balans continuu între decizii naţionale şi proiecte sau reglementări comunitare.

În acest sens, ideea esenţială a Raportului este că, pe timp de criză, nu mai se mai poate continua cu jumătăţi de măsură:

A trecut epoca în care crizele se puteau gestiona prin decizii ad-hoc şi progresive, deoarece o astfel de gestionare nu face decât să conducă la adoptarea unor măsuri deseori insuficiente şi tardive; este convins că este momentul oportun pentru a reflecta serios la modurile în care de pot elimina neajunsurile guvernanţei Uniunii Europene printr-o revizuire cuprinzătoare şi profundă a Tratatului de la Lisabona; consideră că între timp se pot aplica soluţii pe termen scurt şi mediu, prin exploatarea întregului potenţial al tratatelor existente”.

Cu un avertisment care trebuie luat în seamă, căci spune autorul Raportului că observă cu mare îngrijorare proliferarea subgrupurilor de state membre ce subminează unitatea Uniunii, cauzând o lipsă de transparenţă, şi reduc, totodată, încrederea cetăţenilor; consideră că formatul adecvat pentru desfăşurarea discuţiei privind viitorul Uniunii este UE-27; subliniază că fragmentarea discuţiei în diferite formate sau grupuri de state membre ar fi contraproductivă”.


Guy Verhofstadt

Guy Verhofstadt

Proiectul Verhofstadt cuprinde 55 de priorităţi, măsuri în vederea remodelării puterii instituţiilor europene şi competenţelor lor specifice, dar şi a echilibrului existent în privinţa luării deciziilor.

Printre acestea, apariţia „dreptului efectiv de anchetă” pentru Parlamentul European. Deja, în acest moment, PE „poate crea comisii de anchetă asupra infracţiunilor privind dreptul comunitar sau asupra acuzaţiilor privind infracţiuni privind aplicarea dreptului comunitar”. Dar, de data asta, propunerea merge cu mult mai departe, în sensul că PE ar putea avea dreptul de a convoca martori, având un acces garantat la toate documentele disponibile, plus posibilitatea de a constitui comisii de anchetă care să se deplaseze la faţa locului.

Apoi se vorbeşte despre un subiect ultra-sensibil, această ”Europa a la carte” de acum, rezultată din nenumăratele şi extrem de diversele derogări obţinute de unele State Membre pentru a nu aplica legislaţia comunitară în unele domenii, fapt care, evident, dezavantajează statele care care au acceptat integral pachetele legislative...

Şi, în acest context, propunerea-bombă:

„Consideră esenţial, în aceste împrejurări, să reafirme misiunea «de creare a unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei» (articolul 1 din TUE) pentru a atenua orice tendinţă de destrămare şi să explice din nou scopurile istorice, politice şi morale ale Uniunii Europene, precum şi caracterul său constituţional... recomandă ca cerinţele pentru stabilirea unei cooperări consolidate şi structurate să fie mai puţin restrictive, printre altele, prin reducerea numărului minim de state membre participante... propune ca următoarea revizuire a tratatelor să raţionalizeze actualele diferenţieri dezordonate prin încetarea sau, cel puţin, restrângerea drastică a practicii ce constă în acordarea către statele membre luate individual a unor clauze de neparticipare, a unor clauze de participare şi a unor excepţii la nivelul dreptului primar al UE”.

În ceea ce priveşte un alt subiect important, securitatea europeană, Raportul Verhofstadt susţine fără rezerve crearea unei armate europene, evidenţiind necesitatea creării fără întârziere a unei uniuni europene a apărării, pentru a întări apărarea teritoriului UE, fapt care, în cadrul unui parteneriat strategic cu NATO, i-ar permite Uniunii să acţioneze independent în operaţiunile din afara graniţelor sale, în principal în vederea instaurării stabilităţii în zonele din vecinătatea sa şi, astfel, ar îmbunătăţi rolul UE de garant al propriei sale apărări şi de furnizor al securităţii proprii, în conformitate cu principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. atrage atenţia asupra iniţiativei franco-germane din septembrie 2016, precum şi a iniţiativei italiene din august 2016, care aduc contribuţii utile la această problemă; subliniază faptul că Parlamentul European trebuie să fie pe deplin implicat în toate etapele creării uniunii europene a apărării şi să aibă dreptul de aprobare în cazul operaţiunilor din afara graniţelor; având în vedere relevanţa acesteia, tratatele ar trebui să prevadă în mod expres posibilitatea de a crea o uniune europeană a apărării; în plus, pe lângă Serviciul European de Acţiune Externă, ar trebui creată o Direcţie Generală Apărare (DG Apărare), răspunzătoare de aspectele interne ale politicii de securitate şi apărare comune”.

Se propune şi o transformare a Comisiei în principala putere executivă sau în Guvernul UE în scopul de a consolida «metoda Uniunii»... dar şi cu o dimensiune semnificativ redusă, cu doi vicepreşedinţi, Ministrul de Externe şi Ministrul de Finanţe”, dar şi, foarte important, Curtea Europeană de Justiţie să dobândească o „competenţă deplină asupra tuturor chestiunilor de natură juridică din toate politicile UE

O altă propunere care ar revoluţiona sistemul instituţional existent:

...toate configuraţiile Consiliului, inclusiv Consiliul European, să fie transformate într-un Consiliu al Statelor, în cadrul căruia principala responsabilitate a Consiliului European ar fi să confere orientare şi coerenţă celorlalte formaţiuni...consideră că, în calitate de a doua cameră a autorităţii legislative a UE, Consiliul şi formaţiunile sale specializate ar trebui, în interesul specializării, profesionalismului şi continuităţii, să înlocuiască practica Preşedinţiei prin rotaţie timp de şase luni cu un sistem de preşedinţi permanenţi, aleşi din cadrul său; sugerează că deciziile Consiliului ar trebuie luate de către un Consiliu legislativ unic, iar actualele formaţiuni legislative specializate ale Consiliului ar trebui transformate în organisme pregătitoare, similare cu comisiile din PE... sugerează ca statele membre să aibă posibilitatea de a stabili cine să le reprezinte în formaţiunile specializate ale Consiliului, indiferent că este vorba de reprezentanţi ai parlamentelor naţionale, ai guvernelor lor sau de reprezentanţi ai ambelor instituţii... solicită să se reducă şi mai mult procedurile de vot în cadrul Consiliului, pentru a se trece de la unanimitate, în toate cazurile în care este aplicată încă, de exemplu, în materie de afaceri externe şi de apărare, chestiuni fiscale şi politică socială, la majoritatea calificată, să se transforme procedurile legislative speciale existente în proceduri legislative ordinare şi să se înlocuiască integral procedura de consultare prin codecizie între Parlament şi Consiliu”.

În fine, ceea ce ne-ar putea interesa şi pe noi este propunerea (de altfel, subiect de controverse) privind statutul de participare la vot a reprezentanţilor ţărilor din zona non-euro atunci când se iau hotărâri privind exclusiv zona respectivă:

„Propune ca, după adoptarea capacităţii bugetare pentru zona euro, atunci când Parlamentul şi Consiliul votează cu privire la decizii destinate în mod expres zonei euro, toţi deputaţii să poată participa la vot; totuşi, s-ar putea avea în vedere o abordare potrivit căreia numai voturile de la deputaţii în PE care au fost aleşi în zona euro să fie luate în considerare, iar voturile deputaţilor şi ale reprezentanţilor statelor membre din afara zonei euro sunt considerate drept voturi consultative neobligatorii, în scopul de a păstra structura instituţională unică; acest lucru ar asigura faptul că statele care fac parte din zona euro şi-ar asuma controlul democratic şi obligaţia de responsabilitate, iar interesele ţărilor din afara zonei euro, care sunt obligate şi urmează să adere la UEM, ar fi luate în considerare”.

Mai sunt multe idei interesante. Întrebarea este însă dacă, în acest moment, ele sunt şi fezabile. Dacă mai este timp de asta. Dacă cineva mai doreşte asta. Dacă presiunea bine organizată pentru susţinerea partidelor naţionaliste şi eurosceptice nu a devenit mult prea importantă.

Churchill avertiza că era vorba doar despre „un moment de pauză”. A durat şase decenii. Se poate termina prin propria noastră voinţă? Nu ştiu dacă proiectul federalist în sine reprezintă soluţia ideală şi nici măcar dacă ar putea fi reluat ca opţiune realistă. Dar ştiu, sper că şi dumneavoastră aţi înţeles acest lucru, că suntem extrem de aproape de momentul în care s-ar putea da drumul din nou câinilor războiului. O Europă spartă în bucăţi asta va însemna. Din nefericire pentru noi toţi şi pentru generaţiile viitoare...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite