Reevaluarea riscurilor la scară mondială compromite stabilitatea financiară

În urmă cu trei zile, Banca Central Europeană (BCE) a dat publicităţii evaluarea sa semestrială asupra stabilităţii financiare, unul dintre documentele cele mai aşteptate de pieţele financiare europene şi din întreaga lume.

Asta deoarece, de regulă, este tipul de document care prezintă nu numai analiza în profunzime a tuturor fenomenelor relevante pentru perioada trecută ci, cel mai important, anunţă care sunt tendinţele majore care vor caracteriza activitatea pieţelor europene, conectate cum sunt ele la circuitele globale.

În actualul context mondial deosebit de volatil, raportul trebuie citit cu şi mai mare atenţie ca de obicei (îl puteţi accesa aici).

Iată principalele sale concluzii:

• Sistemul financiar al zonei euro a dat dovadă de rezilienţă, iar tensiunile din cadrul sistemului au rămas relativ reduse
• s-au intensificat riscurile de corecţie pe pieţele internaţionale de active, aceasta în parte datorită incertitudinilor politice şi a modificărilor care sunt de aşteptat în politica americană
• subzistă vulnerabilităţi importante pentru băncile din zona euro datorită factorilor structurali, aceasta în ciuda înghrţării curbei dobânzilor  

Vestea neliniştitoare este că se intensifică riscurile la adresa stabilităţii financiare a zonei euro: noi variaţii ale preţului activelor provocate de evenimente politice în economiile avansate, totul într-un context general de creştere a vulnerabilităţilor existente pe pieţele emergente. Reapar întrebări privind o posibilă criză a datoriilor suverane. Iar incertitudinea politică în creştere în mai multe dintre ţările europene ar putea să antreneze o recentrare naţională a măsurilor decise de autorităţi, fapt care ar putea avea un efect direct asupra nivelului de creştere economică. Ceea ce, notează raportul, va duce în mod logic la o întârziere a reformelor bugetare şi structurale ţi, în ipoteza cea mai defavorabilă, ar putea determina tensiuni pe împrumuturile suverane cele mai vulnerabile.    

BCE identifică patru riscuri sistemice pentru viitorul apropiat:

• O reevaluare a riscurilor la scară mondială care să antreneze o mişcare de contagiune financiară, declanşată de o incertitudine politică mărită în cadrul economiilor avansate şi a fragilităţilor persistente pe pieţele emergente.
• O interacţiune negativă între rentabilitatea scăzută a băncilor şi o creştere economică nominală slabă, pe fondul provocărilor reprezentate de nivelul ridicat al creanţelor cu probleme din mai multe ţări
• O creştere a incertitudinilor privind sustenabilitatea datoriei reprezentate de împrumuturile suverane şi a sectorului privat non-financiar în contextul unei creşteri economice reduse, dacă incertitudinea politică antrenează un blocaj al reformelor la scară naţională şi europeană.
• Tensiuni potenţiale în sectorul fondurilor de investiţii, amplificate de riscul lichidităţilor şi efectelor de contagiune la sistemul financiar în ansamblul său.

În lectura analiştilor politici, este vorba despre un avertisment pentru viitorul imediat adresat decidenţilor politici europeni care, la mijloc de decembrie, într-un context nu numai foarte dificil dar care urmează să evolueze spre acel tip de orizonturi incerte de care pomeneşte raportul celor de la BCE.

Vor trebui să ia decizii care nu mai pot fi întârziate. Ambele cu urmări ce se anunţă foarte complicate şi generatoare de probleme de toate felurile, inclusiv generatoare de nelinişti pe pieţe financiare.

Prima este legată de eventuala prelungire, pentru încă şase luni, a pachetului de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse. Aparent doar o decizie uşoară deoarece ar fi motivată de faptul că absolut nimic nu s-a schimbat în teren, adică Rusia ocupă în continuare Crimeea şi Acordurile de la Minsk nu au fost aplicate, precondiţia anunţată pentru orice ridicare a sancţiunilor. Şi totuşi, întrebarea momentului este dacă, da sau nu, Administraţia Trump va susţine în continuare sancţiunile sau se va retrage, în ideea de a fi pe placul lui Vladimir Putin?

A doua decizie, care totuşi ar trebui discutată dacă liderii europeni nu vor să cadă într-un ridicol profund, este cea privind relaţia cu Turcia. Devenită imposibilă pentru absolut toată lumea în afara decidenţilor de la Bruxelles care mai speră încă în vreo minune sau, pur şi simplu, sunt paralizaţi de frică de a-l vedea pe Erdogan punându-şi în aplicarea ameninţarea de deschide „supapa” cu cei 3 milioane de migranţi înspre Europa...

Vor trebui, totuşi, liderii noştri politici să spună ceva... adică fie să îngenuncheze în faţa ultimatumului turcilor şi să le dea drept de intrare liberă în Europa, fie să ia act de realitatea faptică şi să întrerupă aşa numitele negocieri de aderare, devenite acum un termen fără conţinut real. Asta deoarece, între timp, oficialii turci continuă să insulte, la un nivel fără precedent, tot ceea ce înseamnă Europa cu care sunt în tratative:

„Europa nu este capabilă să rezolve problemele reale ale creşterii rasismului, xenofobiei, grupărilor anti-imigranţi, radicalismului, alienării şi Islamofobiei... cu problemele sale interne, micro-naţionalismele şi cu procesul BREXIT, Europa îşi restrânge perspectivele strategice şi îşi pierde relevanţa”, scria ieri pentru Daily Sabah Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui Erdogan.

Desigur, fiindcă nu suntem în zona euro şi pare-se că nici nu ne grăbim cu planurile în acest sens, nici că ne interesează ce se întâmplă dincolo de frontierele României. Probă lipsa „tematicii externe” în dezbaterile electorale, concentrare exclusiv asupra mizeriilor interne obişnuite, evoluând autonom şi departe de realitatea unei Românii despre a cărei economie este şi ea ameninţată, totuşi, se spectrul unei recesiuni care „stă după colţ”, conform avertismentului academicianului Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie al BNR. Comparaţi analiza sa cu cea a celor de la Banca Central Europeană şi observaţi similitudinea semnalului de alarmă:

„Schimbarea politicii fiscale şi perspectiva creşterii dobânzilor de către Rezerva Federală Americană ar putea strânge lichidităţile din pieţele emergente probabil şi din România şi ar putea declanşa o recesiune economică în perioada imediat următoare... Dacă am avea venituri fiscale nu la media Uniunii Europene, ci măcar de 31-32% cât este media ţărilor emergente din UE, şi nu 27% din PIB, cât sunt veniturile fiscale la noi acum, dacă sistemul redevenţelor ar fi bine pus la punct, dacă jaful de la exploatarea resurselor naturale ar fi puse la punct, ar fi mai uşor să facem faţă unei recesiuni”.

Acestea sunt temele şi temerile de acum şi de evoluţia lor, de puterea liderilor politici de a lua deciziile strict necesare, depinde modul în care Uniunea Europeană - ca piaţă comună profund interconectată - va putea face faţă unor timpuri de furtună care se desenează la orizont. Şi să nu ne facem iluzii că o criză a zonei euro îi va afecta „doar pe ei”. Dimpotrivă, s-ar putea descărca în primul rând asupra economiilor cele mai sensibile din zona respectivă, cuprinzând instantaneu şi pe celelalte, economiile emergente, fragile şi relativ nesigure, resimţind din ce în ce mai tare povara datoriilor suverane.

Dar, până la reuniunea Consiliului European, primul test de stabilitate la orizont este cel din Italia, cu al său referendum din 4 decembrie pe tema reformei constituţionale transformat într-un vot de încredere în Cabinetul Renzi. Iar sondajele arată că tabăra refuzului are acum 34% contra 29% în favoarea lui Matteo Renzi, care a anunţat că, dacă votul se va dovedi negativ, va demisiona imediat, refuzând perspectiva de a conduce un cabinet tehnocrat care să pregătească noi alegeri... Dereglare posibilă în perspectivă în contextul în care Italia este prima pe lista „economiilor sensibile” care ar putea derapa extrem de rapid în prezenţa unei presiuni de tip criză financiară europeană.

Riscuri multiple? Desigur. Răspunsuri? Rămânem în aşteptarea deciziilor viitoare, inclusiv a exprimării poziţiei României...