Reformarea UE, Brexit, cazul Skripal şi relaţiile comerciale cu SUA, pe agenda Consiliului European de primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timpul summitului Uniunii Europene, de joi şi vineri, de la Bruxelles,  liderii ţărilor membre vor încerca să se pună de acord asupra reformei instituţiei, vor discuta despre stadiul negocierilor privind Brexit, relaţiile comerciale dintre UE şi SUA  şi scandalul otrăvirii fostului spion rus în Marea Britanie.

Anul trecut, preşedintele francez nou ales, Emmanuel Macron, a încercat să lanseze o reformă ambiţioasă a UE, în special în termeni în domeniul financiar şi militar, dar întârzierea în formarea noului guvern german i-a întârziat planurile. Într-adevăr, fără Germania, este aproape imposibil să se rezolve o problemă importantă a Europei. 

Consiliul European de primăvară va aborda decizia administraţiei Donald Trump de a aplica o taxare suplimentară de 10% pentru importurile de aluminiu şi de 25% pentru importurile de oţel. 

"Susţinem Comisia Europeană, care în prezent discută cu prietenii noştri americani cu privire la modalităţi pentru a scuti UE de taxele planificate pentru oţel şi aluminiu. Trebuie să ne pregătim pentru toate scenariile posibile. Fiind cea mai mare putere comercială din lume, răspunsul UE va fi responsabil şi rezonabil. 

Comerţul liber şi echitabil a creat milioane de locuri de muncă în Europa şi în alte regiuni, contribuind la pacea şi stabilitatea din întreaga lume. Când Statele Unite au majorat taxele în 1930, a rezultat un război comercial la nivel mondial. Taxele propuse în prezent ar afecta circa 1,5% din comerţul transatlantic.

 Prezint aceste cifre nu pentru a diminua necesitatea unui răspuns adecvat, în concordanţă cu Organizaţia Mondială a Comerţului, ci pentru a demonstra o perspectivă mai largă. Relaţiile transatlantice reprezintă o piatră de temelie a securităţii şi a prosperităţii atât pentru Statele Unite, cât şi pentru Uniunea Europeană. Având în vedere importanţa acestei relaţii, ar trebui să continuăm să consolidăm relaţia economică transatlantică, nu să o slăbim", a spus Donald Tusk. 

Consiliul European, în formatul UE 27, va analiza stadiul negocierilor desfăşurate în urma notificării transmise de Marea Britanie privind intenţia de a părăsi UE şi va adopta orientări suplimentare. 

"Pentru mine, un lucru este clar. Am avut succes în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor şi acordul financiar. După cum am afirmat încă de la începutul acestor negocieri, apărarea drepturilor cetăţenilor noştri este prioritatea UE. Şi am reuşit acest lucru.

 Cetăţenii europeni vor fi pe deplin protejaţi de consecinţele Brexit. Acest lucru înseamnă, de asemenea, că europenii care traversează Canalul Mânecii în această perioadă nu vor fi trataţi altfel decât înainte. Este o veste bună pentru toţi europenii. În ceea ce priveşte problema cea mai controversată, şi anume Irlanda, premierul May m-a asigurat că acceptă toate opţiunile convenite în decembrie. 

Inclusiv opţiunea de aliniere deplină a reglementărilor dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord, dacă nu există altă posibilitate pentru a evita o frontieră dură. Acest aspect este binevenit pentru restul negocierilor", a mai spus Tusk. 

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene vor discuta şi despre atacul cu o substanţă neurotoxică asupra fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, în oraşul englez Salisbury. 

"Ca urmare a atacului de la Salisbury, nu numai că ar trebui să ne exprimăm solidaritatea deplină cu Marea Britanie, ci să tragem concluzii operaţionale, întrucât acest incident reprezintă o provocare pentru securitatea noastră comună.

 Prin urmare, propun să ne consolidăm rezistenţa la riscurile chimice, biologice şi nucleare, inclusiv printr-o cooperare mai strânsă între instituţiile UE, statele noastre şi NATO. De asemenea, ar trebui să continuăm să ne consolidăm capacităţile de abordare a ameninţărilor hibride, inclusiv în domeniul cibernetic, de comunicare strategică şi de contrainformaţii", a mai precizat preşedintele Consiliului European. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite