Revanşa dreptei portugheze

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD, partidul de dreapta din Portugalia, a câştigat alegerile legislative, în octombrie trecut, dar guvernul minoritar pe care l-a format a rezistat doar 11 zile. L-a doborât o coaliţie de stânga, alcătuită din socialişti, comunişti şi verzi, care susţine acum tot un cabinet minoritar, cu nouă miniştri din Partido Socialista şi nouă independenţi. Dreapta aştepta o ocazie de revanşă.

Aceasta s-a ivit pe 24 ianuarie, când a avut loc scrutinul prezidenţial, pentru a decide succesorul lui Anibal Cavaco Silva.

Funcţia de şef al statului e importantă, regimul fiind unul semiprezidenţial. Preşedintele numeşte premierul şi poate dizolva Parlamentul, în condiţii mult mai uşoare decât cele de la noi. În cursă au fost zece candidaţi, un record pentru Portugalia. Printre ei, un fost rector al Universităţii din Lisabona, un psiholog, o europarlamentară comunistă, un fost primar din Porto etc. Au mai fost vreo şapte ambiţioşi, care voiau şi ei să participe, dar n-au fost în stare să adune cele 7.500 de semnături cerute de Curtea Constituţională. În treacăt fie zis, în România se cer liste cu 200 de mii de nume, deşi corpul electoral e doar de două ori mai mare decât cel portughez. Dar ăsta e alt subiect...

De la bun început, a existat un favorit în competiţia portugheză, şi anume Marcelo Rebelo de Sousa, jurist de formaţie, care a fost liderul PSD, între 1996 şi 1999, pentru ca apoi să fie foarte prezent în spaţiul public, în calitate de comentator politic pentru canalul TV1. I se spune „profesorul Marcelo”, fiindcă le dădea note politicienilor, în cadrul emisiunilor. Sondajele îl creditau, din septembrie încoace, cu un scor foarte bun, între 48 şi 62 de procente. Drept pentru care mai toată lumea a profeţit o victorie a sa din primul tur, următorii candidaţi – ambii socialişti – având sub 20%. În cursul campaniei, candidatul favorit a făcut tot ce era posibil pentru a convinge că e un moderat: de pildă, a explicat că nu va recurge la prerogativa dizolvării camerei decât în caz de criză foarte gravă, nu la „fiecare şase luni”, aşa cum sugerau cei care îl acuzau că va fi sclavul dreptei. Tot pentru a calma fricile din societate, Rebelo de Sousa a explicat că nu va forţa revenirea la politici de austeritate, imputate PSD în recenta campanie pentru legislative. L-a ajutat faptul că n-a fost candidatul oficial, ci doar neoficial, al dreptei.

Profeţia s-a împlinit: Rebelo de Sousa a obţinut la urne 52%. O victorie cu atât mai clară cu cât următorul clasat, un comunist, a avut cu treizeci de procente mai puţin. E a treia oară, în istoria democraţiei portugheze, când alegătorii optează la urne pentru coabitare, alegând un preşedinte de altă culoare decât majoritatea parlamentară formată cu doar câteva luni înainte.

În fine, merită notat că, într-o secţie de vot nu a venit nimeni să-şi exprime opţiunea. E vorba despre o acţiune concertată de protest. Locuitorii unei comune, aflate la zece kilometri de Porto, au înţeles să îşi exprime astfel nemulţumirea pentru faptul că trenul nu mai opreşte la ei în gară, complicându-le accesul în oraşul în care mai toţi muncesc. În aceeaşi zi, la Iaşi, unde se aniversa Unirea de la 1859, mai mulţi cetăţeni au venit cu pancarte pe care scria că vor o autostradă care să lege Moldova de Bucureşti. Din vestul în estul Europei, transportul pare a fi devenit cel mai important lucru din viaţa unei comunităţi moderne.

image

      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite