Scandalul PRISM ajunge în Parlamentul European

Programul american PRISM folosit pentru intercepţii globale de comunicaţii, precum şi remarca Preşedintelui Obama că programul respectiv i-ar viza doar pe cetăţenii din afara SUA a fost ţinta unor critici extrem de dure, ieri,  în plenul Parlamentului European. Iată câteva dintre luările de poziţie relevante, aşa cum au fost ele redate în documentul de şedinţă.

“Programe precum aşa-numitul PRISM precum şi legislaţia pe baza căreia sunt autorizate aceste programe sunt o potenţială primejdie la dreptul fundamental la viaţă private şi la protecţia datelor de care trebuie să beneficieze cetăţenii europeni” Poziţia Comisiei Europene exprimată de Tonio Borg, Comisar pentru sănătate şi politica consumatorilor

“Datele mele îmi aparţin, asta este temelia gândirii europene în ce priveşte protecţia datelor...Chiar dacă este absolut inacceptabil ca SUA să aibă o legislaţie diiferită, una pentru intern, alta pentru cetăţenii altor ţări, reafirmăm cu toată puterea parteneriatul care ne leagă. Demersul american nu este şi demersul nostru, dar colaborăm în calitate de parteneri” Manfred Weber, vicepreşedinte PPE

“Este vorba de o încălcare violentă a principiului încrederii şi care nu este conformă cu legislaţia europeană privind protecţia datelor...trebuie păstrat echilibrul vital între securitate şi nevoia de a proteja datele personale...Încrederea a fost ştirbită. Nu putem garanta că folosirea datelor cetăţenilor europeni de către autorităţile americane se va face conform normelor noastre” Claude Moraes, europarlamentar britanic, grupul PS

“Îi dezamăgim pe cetăţenii din UE şi ar trebui să ne fie ruşine de asta...Obama a declarat concetăţenilor săi: nu vă neliniştiţi, nu vă spionăm pe voi, nu-i spionăm decât pe străini, dar străinii aceştia suntem noi. Ce relaţie specifică mai este asta?” Sophie In ‘t Veld, europarlamentar olandez, grupul liberal

Interesante poziţii în măsura în care ele ar putea să prevadă că limitele stricte impuse pe plan european aşa vor rămâne şi pe viitor. Precizarea este importantă deoarece, pe de altă parte, sursele noastre ne-au anunţat despre intenţia de a se propune un sistem european cu competenţe extinse pentru supravegherea siteurilor de socializare, cele considerate drept mediul cel mai propice şi activ pentru propaganda teroristă, cea islamic fundamentalistă dar şi cea a extremei-drepte. Discuţia este foarte amplă şi argumentele de forţă nu lipsesc în ambele sensuri. Este însă limpede că, din păcate, un război nu se poartă cu jumătăţi de măsură, iar contradicţia între nevoia de a obţine informaţii şi protecţia datelor în acord cu un principiu ideal al drepturilor omului devine acum insustenabilă.

Subiectul a figurat şi pe agenda congresului Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor care a avut loc săptămâna trecută la Dublin, ocazie cu care a fost lansat un foarte interesant Ghid pentru siguranţa jurnaliştilor sub semnătura lui Alan Pearce. Colegii de la MEDIASIND au afişat deja acest text pe pagina lor web şi îl puteţi accesa aici.

“Jurnalismul a fost transformat de internet, iar internetul i-a expus pe jurnalişti la un nivel de supraveghere care l-ar fi înspăimântat pe George Orwell. A fi journalist în 2013 este mai primejdios ca niciodată. Pe lângă primejdiile obişnuite, ameninţări, bătăi, omoruri sau victime în război, suntem acum ţintiţi online de către agenţiile de informaţii şi menţinerea şi impunerea oprdinii publice ” Alan Pearce

Adevărat, dar nu numai pentru jurnalişti, căci reţeaua de interceptare globală nu numai că funcţionează, dar a şi dezvoltat noi motoare de căutare, identificare şi monitorizare de o complexitate extraordinară, completând capacităţile existente deja în cadrul celuilalt mare sistem global de spionaj informatic, ECHELON. Alan Pearce dă şi câteva sugestii cum ar putea profesioniştii media să evite monitorizarea. Aici am câteva îndoieli, deoarece unele dintre ele sunt comercializate acum la liber în standurile de informatică, ceea ce ar putea presupune că doar instalarea şi activarea lor lansează automat un progam de alertă în sistemul de monitorizare.

Dar discuţia de fond rămâne şi încă nu are un răspuns clar: pentru a răspunde imperativelor de securitate într-un climat din ce în ce mai nesigur şi violent, cât suntem de dispuşi să acceptăm un acces practic nelimitat la datele personale? În plus, nici nu prea cred că vă va întreba cineva asta…