Sfârşitul marii coaliţii?

Rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Austria a ajuns pe prima pagină a gazetelor din toată lumea. Motivul? Pentru prima dată în istoria postbelică a acestei ţări, un extremist de dreapta, din Partidul Libertăţii, a câştigat scrutinul: îl cheamă Norbert Hofer.

Mai mult decât atât, nici social-democraţii, nici conservatorii nu vor avea un reprezentant în turul decisiv: candidaţii lor au obţinut câte 11 procente. Hofer îl va avea drept adversar pe un ecologist, Alexander van der Bellen. Faptul că extremiştii au ocupat pe primul loc nu e o surpriză. Tema centrală a dezbaterii a fost atitudinea faţă de refugiaţii veniţi din Orientul Mijlociu sau din Africa şi, la fel ca la alegerile recente din Slovacia, discursul intolerant s-a impus. A fost chiar mai popular decât în vecini, fiindcă Austria a fost ţintă sau culoar de tranzit şi pentru refugiaţii care veneau prin Ungaria, şi pentru cei care au străbătut aşa-numita „rută balcanică”. Trebuie ţinut seama de faptul că, în această ţară, au fost depuse, în ultimul an, aproape 100 de mii de cereri de azil, un număr considerabil, dacă-l raportăm la cei circa opt milioane de cetăţeni.

De altfel, scorurile pe care le-a obţinut Partidul Libertăţii la alegerile regionale, acum câteva luni, vădeau faptul că extremiştii sunt în creştere, în vreme ce partidele de la guvern scad. Norbert Hofer a avut peste 35%. Un scor istoric pentru o formaţiune care înfricoşa deja Europa, în noiembrie 1999, când a obţinut 27%, sub conducerea lui Jorg Haider. La acel scrutin, Van Ballen, fiu de imigrant, rămânea sub 5 procente. Acum are şansa de a deveni primul preşedinte ecologist al Austriei. Vom vedea pe 22 mai, când se ţine al doilea tur.

E, de asemenea, foarte interesant de văzut ce se va petrece cu „marea coaliţie”, formată din social-democraţi (SPÖ) şi conservatori (ÖVP), aflaţi la putere din 2013. Austria a fost guvernată, în cea mai mare parte a celei de-a Doua Republici, de coaliţii alcătuite de SPÖ şi ÖVP. Până în anii optzeci, ele aveau împreună circa 85% din voturi. Acum, la prezidenţiale, au ajuns la mai puţin de un sfert din totalul opţiunilor. Asistăm oare la sfârşitul unei formule de guvernare?

Să reamintim că o „mare coaliţie” mai există, în momentul de faţă, doar în Germania, care e la a treia experienţă de acest fel, după cele din 1966-1969 şi 2005-2009. În ultima vreme, inedita soluţie politică a mai fost propusă, fie înainte, fie după alegeri, dar de fiecare dată de către partidele de centru-dreapta, în Grecia, Spania şi Irlanda. Propunerea a fost, însă, refuzată de formaţiunile de stânga din cele trei ţări. În schimb, „marea coaliţie” este funcţională la nivel european, în cadrul Parlamentului de la Strasbourg, dar şi-n acest caz susţinerea a devenit fragilă: în 2014, grupurile popular şi social-democrat au adunat doar 53% din mandatele distribuie în urma scrutinelor ţinute în cele 28 de state-membre. De atunci încoace, partidele din cele două fracţiuni parlamentare au pierdut teren, peste tot unde s-au ţinut alegeri.