Tirania majorităţii: versiunea poloneză

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polonia e pe cale să devină noul elev-problemă al Uniunii. De ce? Simplu spus, schimbarea de putere din 2015 a condus la o putere omogenă, care pare sedusă de tirania majorităţii.

Într-adevăr, anul trecut şi alegerile prezidenţiale, şi cele legislative au consemnat victoria reprezentanţilor unei formaţiuni numite Lege şi dreptate (PiS), condusă de Jaroslaw Kaczynski, fratele fostului preşedinte polonez mort în accidentul aviatic de la Smolensk, din 2010. Preşedintele Andrzej Duda şi majoritatea care a instalat-o în fruntea guvernului pe Beata Szydło controlează scena politică de la Varşovia.

Imediat după ce noul guvern a fost învestit în Sejm, majoritatea a votat o modificare importantă a legii de funcţionare a Tribunalului Constituţional. Dacă, până acum, această instanţă hotăra cu majoritate simplă, după schimbarea legii, ea va decide cu două treimi, fiind în plus obligată să reunească minimum 13 din cei 15 membri care o compun. Deciziile vor fi foarte greu de luat, mai ales că noua putere a numit deja cinci dintre judecători, chemaţi să depună jurământul în plină noapte. În traducere, asta înseamnă că legile dorite de majoritate nu mai au în faţa lor – decât în mod teoretic – un obstacol. Una dintre reacţiile cele mai critice a venit de la fostul preşedinte Lech Walesa, care a cerut, de altfel, alegeri anticipate. Şeful statului nu l-a ascultat, aşa cum nu le-a acordat atenţie nici celor care – precum vicepreşedintele Comisiei, Frans Timmermans – cereau o evaluare a legii din partea Comisiei de la Veneţia, înainte de promulgare.

Al doilea dosar sensibil e legat de presă, mai exact de media publice. Şi-n această privinţă a fost vorba despre o schimbare legislativă, făcută în mare grabă. De-acum încolo, nu va mai exista un concurs pentru şefia televiziunii şi a radioului. Responsabilitatea numirii direcţiunii va aparţine ministrului de finanţe. Polonezii au coborât în stradă pentru a bloca o asemenea procedură, voci jurnalistice influente au atras atenţia că nu se cuvine ca guvernul să decidă cine conduce radioul şi televiziunea publice, pentru că asta va însemna controlul asupra informaţiei. Dezbaterea s-a extins dincolo de frontierele poloneze, mai ales în Europa vestică, iar uneori replicile schimbate – de pildă, de către politicienii polonezi cu cei nemţi –au fost mai mult decât tăioase. S-a invitat în discuţie şi Eurovision, care a ameninţat că, în noile condiţii, Polonia va fi exclusă din concursul anual... Degeaba! La o zi după promulgarea legii cu privire la Tribunalul constituţional, noua reglementare cu privire la media era şi ea votată.

Justificarea oferită de noua putere e aceeaşi în ambele cazuri: am avea de-a face cu schimbări care ar fi trebuit realizate de multă vreme, ca parte a decomunizării. Ce e interesant este că în Polonia se înfruntă, de fapt, două fracţiuni ale Solidarităţii: cea condusă multă vreme de Donald Tusk, liberală, a fost la putere din 2007 până anul trecut, când a fost înlocuită de fracţiunea conservatoare. Socialiştii au dispărut practic din peisajul politic: la prezidenţiale, candidata lor a luat două procente, iar la legislative, stânga unită a reuşit să adune şapte la sută, dar nu are nici măcar un ales. Situaţia seamănă cu cea din Ungaria, chiar dacă acolo socialiştii deţin totuşi o cincime din mandatele parlamentare: însă Orban a folosit super-majoritatea de care dispune, din 2010 încoace, tot pentru a elimina constrângerile constituţionale din calea deciziilor partidului său în Parlament ori pentru a pune botniţă presei. Să mai spunem că, în vreme ce Fidesz e membru al PPE, PiS este stâlp al familiei conservatoare. Asta e şi deosebirea majoră faţă de actorii crizei politico-constituţionale din România, din vara lui 2012, care a angajat un partid – de fapt, o alianţă – de stânga.

Aşa cum a reacţionat şi în criza maghiară sau în cea de la Bucureşti, Comisia Europeană a intervenit şi-n cea poloneză: o primă discuţie a avut loc, în Colegiul comisarilor, pe 13 ianuarie, iar mesajul trimis de Jean-Claude Juncker a fost foarte clar: guvernul de la Varşovia va trebui să explice deciziile luate recent. Acesta e un prim pas din aşa-numita „procedură a statului de drept”, inventată de Viviane Reding la finalul mandatului ei de comisar în Comisia Barroso, după crizele din Ungaria şi din România. Parlamentul European va dezbate funcţionarea regimului polonez peste o săptămână, într-o şedinţă plenară programată la Strasbourg. Nu e o surpriză. Într-adevăr, nimic nu e mai străin de filosofia consensualistă a UE decât tirania majorităţii. Prima presupune un compromis, bazat pe efortul de a reprezenta interese dintre cele mai diverse, în vreme ce a doua neagă legitimitatea oricărei idei sau poziţii minoritare, folosind majoritatea pentru a dicta.      

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite