Transhumanţe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţinută decontractată, pull-over bleumarin: comisarul Dacian Cioloş, comisarul român pentru Agricultură, intră în incinta fermei fraţilor Căţean – Silviu, George, şi Ionuţ (Jder, ca fraţii din Sadoveanu?) - din Rotbav, cu aceeaşi nonşalanţă cu care intră sau iese din biroul situat la etajul 9 al unui zgârâie nori din Bruxelles.

Circumstanţele sunt extrem de diferite, însă, cred, scopul este aceeaşi. Acolo, înconjurat de echipa sa dar şi de armata de jurnalişti care-i disecă discursul orientat Europa este acolo unde ne aflăm, acolo unde demonstrăm că fondurile europene pot servi la crearea unui artefact extrem de impresionant, acolo unde limitele noastre dovedesc că bunul simţ nu are frontiere.

Suntem deci, în această dimineaţă de 18 martie la câţiva kilometri de Braşov, în Transilvania. Jurnaliştii străini, membri sau nu ai AG-Press, platforma europeană a jurnaliştilor care scriu în domeniul agriculturii, o asociaţie sprijinită de cabinetul comisarului Cioloş, vizitează o fermă deosebită: fraţii Căţean cresc oi, vaci, cai, produc brânză şi alte derivate, dar au o forţă care stă în puterea detaliului.

In secolul 21, ferma lor este deservită de o pagină Facebook, George este inginer, Silviu este medic veterinar. Intrăm deci într-o fermă futuristă, în care atât spaţiul înconjurător şi chiar muncitorii, sunt echipaţi ca pe Lună şi aseptizaţi? Nicidecum. Ferma este asemeni oricărei ferme din Transilvania, la intrare ne aşteaptă, călare, Ionuţ “Jder”, pe jos păşim pe iarbă, balegă, miroasea a verde şi a pământ umed, sub un soare răvăşitor. Imediat după ploaie. In momentul în care intrăm în grajdul oilor, se naşte un miel. Este zăpăcit, plin de placentă şi de sânge, dar caută, extrem de vioi, totuşi, botul mamei. Merge pe toate cele patru picioare şi chiar confundă...i se pare logic să-şi ascundă botul sub braţul ţăranului care este o a doua mamă : "doar eu sunt şi moaşa lor, şi tot eu îi ajut să mănânce".

Noi, mica armată de jurnalişti, fotografiem, asemeni unor turişti japonezi la Turnul Eiffel, scena. Privind înapoi realizez ridicolul nostru şi cuminţenia aspră a ţăranului. Nu ne aflam decât în faţa unui gest ancestral, a unui fapt divers care putea avea loc în orice ţară din Uniunea Europeană, iar noi nu ne-am comportat decât asemeni tuturor jurnaliştilor. Stupid.

Vizita a decurs, cred, asemeni tuturor vizitelor de acest gen. A fost prima mea vizită cu Ag-Press (sunt novice, încă). Am văzut, întrebat, simţit, mângâiat, admirat, de exemplu cai al căror tată era belgian. Cai europeni, deci? Şi am improvizat, suprarealist, o conferinţă de presă într-un decor demn de Dali: în grajdul cailor, pe bănci de lemn, privind o aplicaţie PowerPoint, ascultând răspunsurile comisarului Cioloş, în timp ce alături caii ne miroseau, urinau, nechezau.

Da, "am stabilit cu preşedinţia rotativă a Greciei ca înainte de sfârşitul mandatului lor să avem un tour de table cu miniştrii Agriculturii din cele 28 de state membre, pentru a vedea exact care le sunt intenţiile în domeniul reformei PAC"; "observăm o creştere exponenţială a produselor organice în UE"; "în opinia mea, România are încă nevoie de multe măsuri restrictive, în comparaţie cu necesităţile pieţei"; "în Vest este nevoie de investiţii în cercetare şi inovaţie, în Est avem în continuare un potenţial mare de creştere a productivităţii".

Discuţii, evident, foarte terre à terre şi cu specific agricol, clin d'oeil colegului irlandez, dar şi detalii care ţin de consecinţele finalului unui mandat fericit. Alors, happy comissioner? Veţi mai accepta un mandat? Răspunsul este cuminte=neaş=românesc. Cu detalii şi explicaţii, ca în faţa unor elevi de clasa a 9-a care tot nu ştiu cum stă treaba: un comisar european nu candidează, ci este propus, Bruxelles acceptă sau nu, dar propunerea vine de la executivul statului respectiv. Cred că am auzit acest răspuns de vreo zece ori în 24 de ore petrecute aproximativ pe lângă "toţi oamenii comisarului" Cioloş, şi de fiecare dată m-am crucit, ardeleneşte, de ignoranţa colegilor care puneau asemenea întrebări. "Ei bine, rezultatul mandatului meu se va vedea în vreo 4-5 ani, în România, răspunde comisarul. Deja, după implementarea reformei mele, pe care o privesc ca pe o reuşită, nu se va mai vorbi despre ce anume impune Uniunea, României, ci de ce anume putem beneficia dinspre UE pentru a ne rezolva problemele pe care le avem pe plan naţional. Dacă am învăţat ceva, de când sunt comisar, este că într-o democraţie nu poţi fi exclusivist"...

Revenind la ferma fraţilor Căţean, mi-am dat seama la final că ea nu are nimic dintr-o fermă românească, totuşi. Şi o să vă spun de ce: pentru că este o fermă europeană, multilingvă, multiculturală, pasionată şi pasională. Cei trei fraţi au decis că o fermă nu este o fermă, ci că "ceci est une ferme", à la Magritte. The farm, if you want! Şi-au luat curajul în dinţi şi au refăcut transhumanţa strămoşilor noştri, cu 300 de oi, nu de-a lungul ci parcurgând Carpaţii, prin România, Ucraina, Polonia, Cehia şi Slovacia, în mai-septembrie 2013. 100 de zile împreună cu Pasterstwo Transhumancje Foundation, din Koniakow. Doar pentru a celebra transhumanţa istorică a vlahilor, pentru a dovedi că avem, cu acei ceilalţi păstori europeni, o cultură şi valori comune. Cuvinte comune.

Auzisem vorbindu-se despre ei la Alba Iulia, în început de septembrie 2013, la festivalul Dilema Veche:

când am văzut iniţiativa unor tineri ciobani din Braşov, mi s-a întâmplat un lucru ciudat. Au ajuns să colaboreze pentru că în timpul unei vizite turistice în zona poloneză au observat că multe cuvinte sunt comune limbii române şi poloneze, în domeniul oieritului. Au decis să pună în evidenţă ceea ce îi unea, nu diferenţele. Dincolo de ceea ce definim noi în tratate europene, există valori care ne dau sentimentul de a fi europeni fără a nega sentimentul de apartenenţă naţională, şi fără a pune în concurenţă europenismul nostru cu europenismul lor. Este un spaţiu suficient de larg şi încă în construcţie pentru a ne găsi locul fiecare în momentul în care ne asumăm ceea ce suntem. Sentimentul de culpabilitate inconştientă pe care l-am avut când am plecat la Bruxelles, mi-a revenit, ca şi faptul că mi-am regăsit sentimentul de apartenenţă la spaţiul transilvănean doar atunci când am intrat în contact cu ceilalţi.

Dacian Cioloş

Nu cred că este o coincidenţă faptul că, la o jumătate de an de când auzeam, minunată, această descriere, ajung sa-i vă pe viu pe aceşti europeni de la Rotbav. Totul are un rost şi o devenire atunci când ştim să acceptăm şi să înţelegem semnele care ni se transmit.

Vizita de la Rotbav, cu echipa comisarului, ca şi workshop-ul de la Bruxelles, din toamnă, tot cu echipa completă a AG-Press (deja peste 150 de jurnalişti din toate statele membre), conferinţa "Telling the Story", organizată în timpul acelor zile, în care amfitrion ne-a fost tot comisarul Cioloş, cu toate exemplele ei, au un sens. Reţin doar exemplul unei franţuzoaice care, agasată de atitudinea colegelor care o considerau inferioară ca infirmieră, pentru că nu avea studii superioare, a decis să ceară fonduri europene pentru a merge la studii. Europa este tot ceea ce nu ne imaginăm, aş spune.

Vizita din România, într-o fermă suprarealistă, dar foarte reală, europeană, într-un voiaj care de a fapt a fost asemeni unei luări de conştinţă extrem de intense, spune mai mult decât o spun biletele de tren, avion, sau hotelul din Piaţa Sfatului. Trăim de fapt sub acelaşi cer, Luceafărul este acelaşi pentru toţi, chiar dacă îl denumim altfel, o politică europeană se decide la Bruxelles dar atinge, într-un fantastic effet papillon, toate statele membre şi toţi europenii, un bun comisar se cunoaşte şi după ceea ce face nu doar ceea ce zice, după echipa care îl înconjoară....mă opresc aici.

Am avut parte de doi primi foarte buni comisari europeni, la Multilingvism şi Agricultură. Iar poezia se află şi în agricultură, la fel cum capacitatea de a te simţi european este valabilă nu doar în costum la Bruxelles ci şi la Rotbav, România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite