Ubicuitatea terorii

Defineam asta ca risc pentru 2017, iată că începe să se confirme din acest moment: posibilitatea ca planificatorii jihadişti să treacă la o strategie de răspuns care să extindă la maximum aria actelor teroriste în statele pe care le socotesc direct responsabile pentru acţiuni ostile în Siria şi Irak.

Urmărind, în continuare, o demonstraţie evidentă: pe de-o parte, să transmită un mesaj al ubicuităţii terorii (nimeni, nicăieri şi niciodată nu poate fi în siguranţă) şi, pe de altă parte, unul asupra ubicuităţii actorilor terorii (suntem printre voi, fraţii noştri sunt cetăţeni ai ţărilor voastre, nu aveţi cum să vă apăraţi de voi înşivă).

Serviciile de informaţii au avertizat pe toate tonurile imaginabile asupra creşterii primejdiei teroriste în statele definite drept ţinte primare chiar în mesajele transmise de cei din ISIS. Au fost considerate mult timp, chiar de liderii politici occidentali, doar drept declaraţii pur propagandistice, apoi, din dorinţa de a nu crea panică, tratate într-un registru minor de tipul „posibil să vrea ei asta, noi suntem pregătiţi să răspundem”. Asta este harta ţărilor definite ca ţinte primare de către cei de la ISIS, la care se adaugă Rusia ca aliat al regimului Assad:

În urmă cu câteva săptămâni, a fost dat publicităţii Global Terrorism Index 2016 realizat de cei de la Institute for Economics & Peace în care se arată cum continuă în Europa (şi că acesta va fi şi pe viitor modul principal de acţiune teroristă) „atacurile inspirate de ideologia grupului şi comise de «lupi singuratici» care să provoace o ridicare la maximum a nivelului de alertă teroristă... în cea mai mare parte a ţărilor din OECD datorită creşterii numărului de morţi cu un procent de 650%, adică 577 de victime în 2015 faţă de 77 în 2014”.

Iar marea problemă, cea mai gravă dintre toate, este felul în care planificatorii extremismului islamic au înţeles să folosească şi să profite de marile comunităţi compacte musulmane din Europa provenite din valurile succesive de migranţi din Orientul Mijlociu şi Maghreb (unii aflaţi acum la a treia generaţie), la care se adaugă cele formate din migranţii veniţi din ţări ale Africii Negre (majoritar din fost colonii, cum e cazul congolezilor din Belgia). Este într-adevăr o problemă enormă şi de o complexitate extraordinară deoarece, de pe o parte, din aceste comunităţi provin cea mai mare parte a „luptătorilor străini” de pe diversele fronturi din Orientul Apropiat şi nu numai. Dar şi deoarece ele se constituie câteodată (nimeni nu poate spune acum un procent exact) în zone de refugiu, protecţie şi sprijin pentru militanţii islamişti care sunt integraţi în valul de refugiaţi solicitanţi de azil. Este foarte simplu de suprapus această hartă pe care sunt listate principale entităţi teroriste cu o alta, cea a zonelor de proveninţă majoritară a migranţilor care solicită acum azil în Europa.

Şi de aici începe problema Europei şi a modului său de reacţie. Cu o dualitate care o costă acum şi ameninţă s-o treacă în paralizie.

În primul rând, chiar şi în aceste circumstanţe extreme, chiar în prezenţa unei ameninţări reale şi imediate, Europa nu poate ieşi din raţionamentul extremei corectitudini politice şi a mecanismelor create în raport cu absoluta respectare a drepturilor omului. Ceea ce, până la un punct, este de înţeles, dat fiind că tocmai această tradiţie a constituit una dintre gloriile Europei ca motor al civilizaţiei lumii. Numai că, din nefericire, ne aflăm într-un moment în care poate fi invocat şi celălalt principiu, în mod egal valabil: „la circumstanţe excepţionale, măsuri excepţionale”.

Asta nu înseamnă justificarea unei dictaturi şi nici a unui răspuns care, într-un fel sau altul, să presupună măsuri care să implice anularea, fie ea şi temporară, a drepturilor civile. Adică instaurarea unei contra-terori ca răspuns la teroare... Întrebarea este de ce, chiar şi în aceste circumstanţe de acum, liderii politici nu sunt convinşi că soluţia reală este doar stabilirea unei pieţe comune a securităţii europene, cu reguli comune, cu baze de date comune, cu organisme de informaţii comune, cu echipe antiteroriste care să acţioneze după aceleaşi protocoale, cu o politică foarte severă de azil şi reguli ultra-stricte pentru acordarea cetăţeniei.

Fără această combinaţie, oricând posibilă, dar implicând o cedare de atribute suverane care este de neconceput în acest moment al dezvoltării tuturor naţionalismelor galopante, vom rămâne cu graniţele externe pe care fiecare le păzeşte cum şi cât poate şi cu o libertate absolută în interiorul spaţiului european. Controale? Desigur că există, dar ele sunt imposibil de făcut la o scară mare pentru că, singură, nicio ţară europeană nu mai dispune de capacitatea realizării unui „filtru complet” fără ca acesta să presupună închiderea completă a graniţelor, reinstaurarea punctelor de control de frontieră etc... Sigur că se poate şi, dacă starea de lucruri de acum va mai continua, înspre asta ne îndreptăm, odată cu terminarea proiectului european şi întoarcerea la formula Statelor Naţionale, fiecare închisă în propria sa carapace şi încercând să se protejeze cum va şti mai bine.

Iar asta va aduce victoria celor care au folosit terorismul, au amplificat şi sprijinit fluxurile migratorii pentru a crea starea de nemulţumire actuală în raport cu ideea unei Europe unite şi, totodată, au indus neîncredere în capacitatea instituţiilor de forţă de a-şi îndeplini misiunea. Să nu credeţi cumva că, în acest context, alegerea de către planificatorii ISIS a executatului celei mai recente crime, cea de la Ankara, uciderea ambasadorului rus în public, în plină zi, în prezenţa obişnuitelor de măsuri de securitate, este o simplă întâmplare. A fost ales un ofiţer de poliţie tocmai pentru a spune că toate structurile au fost penetrate, chiar în condiţiile super-epurărilor demarate de Erdogan.

Cum vrea să răspundă Europa? Cum vedeţi... anunţând planuri de măsuri, iniţiative politice, elaborând documente şi multiplicând declaraţiile de intenţii. Numai că, în spatele jocurilor, ce avem sunt negocieri interminabile, aproape abstracte, aproape fără legătură cu ceea ce se petrece în stradă şi cu starea de exasperare reală a cetăţenilor europeni. Vreţi să lecturaţi un asemenea documente? Uite unul care arareori ajunge public, unul de tip „consultări la consultări intermediare”, discutând cu politeţi şi maxim respect faţă de drepturile omului (fie ei şi terorişti) şi poziţiile divergente ale Statelor Membre asupra reţinerii preventive care să fie semnalată în sistemul de alertă comun al Spaţiului Schengen.

Avem, de-o parte, ubicuitatea terorii. Nu mai trebuie demonstraţii. De cealaltă, avem ubicuitatea unei birocraţii opresive şi auto-sufocante. Ce se va alege din Europa? Chiar nu ştiu, ascultând aseară mesajul autorităţilor din Berlin care îndemnau cetăţenii să rămână liniştiţi la casele lor şi să nu iasă pe stradă în afara unor situaţii de urgenţă... Seamănă perfect cu ce-am auzit la Paris, la Bruxelles... iar exasperarea populaţiei este în creştere, iar reacţiile pot să devină absolut previzibile.

Ce zice Comisia Europeană? A adresat condoleanţe poporului german. Restul, mai vedem, căci nici n-a început perioadă cea mai grea, aceea de două săptămâni de Sărbători care este acum, în toate oraşele din vestul Europei, sub nivel înalt de ameninţare teroristă.

Ubicuitatea terorii poate genera şi o stare de lehamite, aşteptare fatalistă, „asta ne e dat”... şi aşa poate să dispară Europa aceasta a noastră, dezmembrându-se în ceea ce a mai fost odată, spaţiul tuturor dezbinărilor, urilor, revendicărilor teritoriale. Se poate, iar mult timp pare să nu mai fie dacă liderii noştri vor juca acelaşi joc al aşteptării cuminţi şi resemnate a viitorului ciclu electoral în care, desigur, mai vor încă un mandat. Şi apoi încă unul, până se va sparge totul în bucăţi pe care s-ar putea să le măture, indiferent, un proaspăt migrant...

P.S. Într-un mesaj audio difuzat de al-Furqan, organul de propagandă al ISIS, Aboulhassan al-Mouhajer spunea ieri: „Fie ca în operaţiunile voastre binecuvântate să se schimbe scara de valori... atacaţi-i în casele lor, în pieţe, pe şosele, în cluburi. Aşterneţi-le focul sub picioare”.