UE şi „gripa spaniolă“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de mii de catalani au demonstrat ieri la Barcelona pentru unitatea Spaniei. Este cel mai potrivit răspuns dat delirului insurecţional al liderului extremist Carles Puigdemont. Mobilizarea civică şi alegerile regionale convocate în 21 decembrie pot stopa escaladarea tensiunii. Cu o condiţie: comunitatea internaţională să impună separatiştilor respectarea regulilor democratice şi a statului de drept.

Sondaje de ultimă oră indică declinul partidelor favorabile secesiunii, care ar pierde alegerile regionale. Vineri, aşa-zisa declaraţie de independenţă a Cataloniei a fost adoptată la limită, cu doar două voturi peste necesar, într-o sală dezolantă, pe jumătate goală. Sunt aspecte semnificative în perspectiva scrutinului pentru Parlamentul regional, anunţat de premierul spaniol Mariano Rajoy pentru 21 decembrie.

Alegerile regionale sunt singura ieşire democratică şi legală din criza provocată de extremiştii separatişti.

Rămâne de văzut, însă, dacă această minoritate, până acum iraţională, va continua să sfideze Constituţia Spaniei şi statul de drept. Deocamdată, a reuşit să compromită demersul pentru o autonomie sporită, să-şi atragă critica tuturor cancelariilor euroatlantice, să alunge peste 1500 de companii din Catalonia în ultima lună şi, cel mai grav, să precipite societatea spaniolă pe marginea prăpastiei unei confruntări deschise. După cum bine observa un analist francez, separatiştii catalani aleargă pe contrasens pe banda rulantă a istoriei.

Oricum, din această fază, Madridul şi Barcelona se pot considera deja învinse deopotrivă. Madridul plăteşte din plin pentru anii de respingere rigidă a revendicărilor catalane, pentru refuzul dialogului şi negocierii (dorite de catalani mai ales până în 2010) şi pentru imobilismul obtuz care a favorizat capcana separatistă. Iar coaliţia pro-independenţă de la Barcelona s-a delegitimat şi s-a izolat internaţional prin apăsarea acceleraţiei până la podea – o conduită evocând alte colţuri ale lumii şi alte epoci, categoric nedemnă de Uniunea Europeană a secolului XXI.

Nu în cele din urmă, Europa în sine riscă să devină victima crizei, dacă aceasta se va transforma într-o „gripă spaniolă“ cu un ridicat potenţial contagios. Se vorbeşte despre modelul sloven al dobândirii independenţei (în 1991), urmat până acum de separatiştii catalani, deveniţi la rândul lor sursă de inspiraţie pentru organizatorii referendumului consultativ, de acum o săptămână, privind sporirea autonomiei în Veneţia şi Lombardia. Cum poate fi instrumentat un asemenea simulacru de scrutin s-a văzut din încercarea guvernului regional al Cataloniei de a-şi întemeia derapajul independentist pe cele 90% din voturi în favoarea ruperii de Spania, chiar dacă pretinsul referendum, din 1 octombrie, a fost irelevant prin modul jenant de desfăşurare şi rata scăzută de participare (42%).

UE a rămas până acum pasivă, chiar dacă stupefiată, faţă de ruptura Madrid-Barcelona şi deocamdată se rezumă la declaraţii de susţinere a guvernului central. Sunt binevenite aceste reacţii de solidaritate, dar nu şi suficiente.

Instituţiile europene au o responsabilitate majoră în asigurarea respectării statului de drept şi în apărarea democraţiei în UE.

Există un loc în Europa menit să devină cadrul de soluţionare a disputelor, inclusiv a celor de acest fel. Acest loc se numeşte Bruxelles. Şi nu pentru o mediere, în sensul dorit de separatişti, ci pentru a veghea ca niciun proces politic să nu încalce cadrul democratic şi legal.

În capitala Europei, Rajoy şi Puigdemont pot fi aduşi la aceeaşi masă. Pentru dialog, desigur, nu în azil politic, cum propunea ieri un naţionalist flamand, Theo Francken, care, în 2014, la trei zile după numirea în funcţia pe care încă o deţine în Guvernul belgian – de secretar de stat în pentru Azil şi Migraţie – a participat la a 90-a aniversare a unui cunoscut simpatizant nazist, Bob Maes. Acesta din urmă, în replică la polemica iscată atunci, a declarat că nu regretă colaborarea avută cu Germania nazistă. Onorabilă asociere pentru anti-franchistul Puigdemont, nu-i aşa? Rămâne de văzut câtă autoritate va avea cererea promptă a premierului belgian Charles Michel ca Francken „să nu mai toarne ulei pe foc“.

E nevoie, cred, de o abordare pro-activă din partea liderilor europeni, pentru a stopa escaladarea tensiunii şi a arăta că integritatea teritorială şi Constituţia unei ţări membre a UE şi NATO nu pot fi spulberate de o mână de aventurieri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite