Belgienii, loviţi de închiderea uzinei „Caterpillar“. Ce soluţie propune UE pentru a nu ajunge la un nou haos social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană (CE) intenţionează să-şi îmbunătăţească răspunsul la situaţii de criză pe piaţa muncii precum cea generată de Caterpillar, care îşi închide uzina de la Gosselies, în regiunea belgiană Valonia. Potrivit presei belgiene, CE vrea să pună accent pe reorientarea economică a regiunilor afectate de disponibilizări.

„În loc să stingă incendiile care apar de fiecare dată când o mare întreprindere îşi închide sau delocalizează producţia, instituţia europeană caută mijloace de a ajuta regiuni întregi să se reorienteze economic şi strategic“, scrie „Le Soir“.

„Acest dosar este rezervat în principiu comisarului pentru Afaceril Sociale, belgianca Marianne Thyssen, dar colega sa responsabilă de Politica Regională, Corina Creţu, estimează că portofoliul său are de asemenea un rol de jucat“, continuă publicaţia citată.

Potrivit „Le Soir“, Corina Creţu intenţionează să abordeze acest dosar cu premierul valon Paul Magnette.

De fapt, vineri, comisarul european pentru Politică Regională a vizitat Parcul Biotehnoligic din Gosselies şi centrul de imagini interactive şi animate Quai 10 din Charleroi, două locuri care au beneficiat de sprijin financiar din partea Fondurilor Europene pentru Dezvoltare Regională.

Cu ocazia acestei vizite, oficialul european şi premierul valon au prezentat proiectul „Charleroi District Creatif“, pentru care s-au alocat 142 de milioane de euro din partea Valoniei şi Uniunii Europene.

Regiunea Charleroi se confruntă cu o rată ridicată a şomajului, iar anunţul închiderii uzinei Caterpillar a venit ca o lovitură.

Pentru a evita astfel de situaţii, Uniunea Europeană îşi propune să ajute direct o regiune afectată de retragerea unei mari companii cu fonduri destinate găsirii unor noi oportunităţi pe piaţa muncii. O sumă de 150 de milioane de euro este vehiculată în cazul disponibilizării a cel puţin 500 de persoane.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite