Un gând de sărbători pentru Nigel Farage

Nigel Farage, liderul euroscepticilor din UKIP

Domnule Nigel Farage, ... îmi place Marea Britanie. Sincer. Îmi place arhitectura neogotică, îmi plac casele londoneze (nu, nu vreau să spun prin asta că aş vrea să dau o spargere) şi îmi place Oxford Street. Ţin cu Chelsea şi am un tricou cu John Terry. I-am citit pe Francis Bacon - ştiţi, el a spus că ştiinţa înseamnă putere - , pe Thomas Hardy şi pe William Shakespeare.

Ador Westminster Abbey şi Big Ben. Recunosc, însă, nu mă dau prea tare după micul dejun pe care îl mâncaţi voi, este puţin cam gras chiar şi pentru gusturile mele. Iar umorul englezesc, pentru mine, rămâne doar o figură de stil.

Nu ştiu de ce, dar, în ultimul timp, de fiecare dată când văd un şerveţel, îmi aduc aminte de Winston Churchill. Sunt convins că ştiţi istorie. Cu mânuţa lui a stabilit ca România să fie unul din statele din sfera Uniunii Sovietice. Nu l-a deranjat să vorbească aceeaşi limbă cu Stalin, căci, ce bine s-au mai înţeles!

Şi vă suntem "recunoscători" că am fost ai bolşevicilor timp de 50 de ani. Ei bine, ne-aţi trimis în cel mai întunecat colţ al istoriei. Dar, în 1989, cred că şi voi v-aţi bucurat atunci când a căzut comunismul. Aţi găsit, aici, o nouă piaţă de desfacere şi mână de muncă ieftină ca Braga. Şi nu v-aţi pus probleme atunci când am aderat la Uniunea Europeană.   

Aţi votat cu toţii extinderea graniţelor UE. Economic, geopolitic şi geostrategic v-a fost şi vouă bine. Atunci nu v-aţi pus niciunul problema liberei circulaţii în Uniune. Şi nici acum nu prea vă deranjează faptul că tinerii inteligenţi şi ambiţioşi est-europeni dau buzna în ţările Occidentale pentru a studia şi a se stabili acolo.    

Citeam că majoritatea românilor care au emigrat în Marea Britanie au până în 35 de ani. Tot aşa, citeam că, graţie exodului de tinere talente care şi-au găsit un rost la dumneavoastră în ţară, Marea Britanie va deveni în câţiva ani cea mai puternică economie din Uniune. Dacă veţi mai fi în Uniune. 

Vedeţi dumneavoastră, în Bucureşti nu îmi este frică să mă plimb pe străzi în toiul nopţii. În Londra mi-a fost. Oare chiar toţi hoţii români s-au mutat acolo şi de-aceea nu îmi este frică să merg liniştit prin Bucureşti?

Eu, ca est-european, la început m-am simţit jignit de spusele dumneavoastră. Adică, dacă eu vin în vacanţă, la dumneavoastră în ţară, să mă plouă şi să îmi cheltui banii mei acolo, câştigaţi în România, pe muncă cinstită, să înţeleg că dumneavoastră, domnule Farage, mă suspectaţi că vin la furat portofele pe Essex? Da, m-am simţit jignit atunci când aţi aruncat românii într-o luptă politică internă de doi bani, pentru nişte voturi cu ocazia alegerilor europarlamentare de anul viitor.

In schimb, mă bucur când toţi europenii occidentali blamează România pentru că este praf din punct de vedere  legislativ. Poate aşa se mai clintesc şi politicienii noştri. Dar, pe de altă parte cum puteţi avea tupeul, domnule Farage, să afirmaţi că din cauza imigranţilor - auzi??? - politicienii britanici nu au fost în stare să promulge legi, în aşa fel, încât, să vă protejaţi sistemul de ajutoare şi beneficii sociale? Cum, o naţiune atât de dezvoltată, care nu a trecut prin 50 de ani de comunism, nu a fost măcinată de sărăcie şi de teama că cel cu care dormi în pat ar putea să te toarne la Securitate, cum de nu aţi putut, măcar în ultimii zece ani, domnule Farage, să vă perfecţionaţi sistemul de învăţământ? Întăriţi-vă statul, domnule Farage!

Istoria poartă la brâu un bumerang. Europa de Est a fost întotdeauna o paria. Ultimul măr stricat, din coş. Aderarea în Uniunea Europeană a fost şi şansa talentelor de a nu se mai irosi într-un loc întunecat pe care Occidentul l-a abandonat demult şi de care s-a folosit după cum i-au fost interesele. Domnule Farage, din câte ştiu, încă sunteţi în Uniunea Europeană. Şi cât timp veţi fi în Uniunea Europeană, va trebui să vă supuneţi legilor europene.  

Ştim că, pentru voi, România a fost, este, şi va fi, doar o pată de cerneală pe un petic de şerveţel. O spune istoria. Suntem săraci, corupţi şi, din păcate, blazaţi. Ne-am săturat să mai luptăm, aşa că, preferăm umilinţa pe care o îndurăm în căutarea unui loc de muncă peste hotare.

Dar, domnule Farage, acum, eu chiar ţin cu dumneavoastră. Eu sper să reuşiţi în demersul dumneavoastră şi să le puneţi cât mai multe piedici imigranţilor. Aşa, poate că tinerii de care aminteam mai devreme nu vor mai alege să plece peste hotare. Poate aşa ne vom trezi şi noi din somnul cel de moarte în care este adâncită această naţiune. 

Păcat că multor români care au plecat din ţară cu gândul de a se împlini dincolo de graniţe le este ruşine să povestească umilinţele pe care le-au îndurat. Sau sunt prea trufaşi.

Este foarte bine că luptaţi domnule Farage şi sper să ieşiţi odată şi din Uniunea Europeană. Sunt curios, de exemplu, dacă exporturile britanice vor avea de suportat o altă tarifare şi poate că ar fi şansa noastră ca producătorii din Marea Britanie să îşi mute şi mai mult atenţia asupra ţărilor din Uniunea Europeană "acolo" unde forţa de muncă este mai ieftină. Nu uitati că, dacă ieşiţi din UE, s-ar putea să vă trebuiască viză ca să veniţi în România. Şi ce se va întâmpla cu băncile din City-ul londonez? Cei de-acolo ce părere au? 

Mă apropii de final, aşa că, un ultim gând, domnule Farage. Dacă toţi britanicii sunt ca dumneavoastră, atunci vă mulţumesc. M-aţi făcut să iubesc şi mai mult România.

P.S.:  Dragă domnule Nigel Farage, toate lucrurile au un început. M-am gândit să scriu acest text după ce am citit scrisorile pe care le-aţi schimbat cu Ralitsa, colega mea de suferinţă din Bulgaria. Nici noi nu suntem, ca români, mai prejos. Doar că, din păcate, nu avem nici politicieni care să ia poziţie, nici oameni politici care să ne reprezinte sau să vă răspundă. Şi, noi, cei de rând, aşteptăm de regulă să se umple paharul. Este cazul, deci, hai să ciocnim: la mulţi ani!