Un nou cui în talpa proiectului european

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deocamdată cuişor extrem de dureros, dar în prima săptămână din noiembrie se va supune la vot în plenul Parlamentului European şi poate deveni, în urma unui vot cu majoritate calificată, document oficial la care Comisia Europeană va trebui să răspundă cu argumente şi, dacă totul merge bine, până pe 31 mai 2019, să vină cu o propunere legislativă în perioada preşedenţiei române a Consiliului.

Cuişorul acesta extrem de dureros se poate transforma în ditamai piron care să străbată scândurelele şi aşa subţiri ale construcţiilor de mântuială ce ţin loc de acord european coerent şi sustenabil în privinţa politicii de migraţie şi azil.

E vorba despre o decizie luată în Comisia LIBE (Libertăţi Civile) din Parlamentul European cu o majoritate importantă (39 la 10). Priveşte introducerea unui nou sistem de vize umanitare în scopul nobil de a reduce cât mai mult operaţiunile de trafic cu migranţi ilegali din Mediterană şi a oferi autorităţilor din statele europene posibilitatea de a efectua un control iniţial de securitate al persoanelor care, ulterior sosirii lor pe continentul nostru, vor intra în lunga şi anevoioasa procedură a acordării azilului.

Se va numi Viză Umanitară Europeană şi va da acces oficial pe teritoriul european, în principal în ţara emitentă de viză, „doar în scopul de a putea face o cerere vizând obţinerea protecţiei internaţionale... beneficiarii acestor vize vor trebui, în prealabil, să dovedească faptul că cererea lor este foarte bine fundamentată deoarece sunt expuşi la riscul de persecuţii şi că nu sunt în cursul unui proces de relocare. Verificarea cererii nu ar trebui să implice o acţiune completă de determinare a statutului persoanei respective, ci, înainte de emiterea vizei, persoana respetivă ar trebui supusă unui control de securitate prin consultarea bazelor de date relevante la nivel naţional şi european pentru a fi sigură că persoana nu prezintă un risc de securitate“.

Teorie care s-a mai vehiculat şi în anii trecuţi în speranţa că, printr-un miracol, vor putea exista într-adevăr, la nivelul ambasadelor şi consulatelor Statelor Membre aflate în statele considerate sursă principală de migraţie ilegală, resursele tehnice şi umane pentru a începe măcar să visăm că o asemenea iniţiativă depăşeşte nivelul bunelor intenţii teoretice. Ca să nu folosesc termenul mai dur şi realist, cel de „pură demagogie politică“.

Problema nu este, aşa cum nu a fost niciodată din primul moment în care s-a enunţat acest proiect, că nu ar avea o motivaţie umană perfect justificată. Sau dacă, dacă ar fi vreodată posibil, nu ar reduce considerabil riscurile piererii de vieţi omeneşti şi distruge o mare parte din reţeaua de crimă organizată care se foloseşte din plin de disperarea unor nefericiţi pentru a alimenta „drumurile morţii“ din Mediterană.

Nu, evident că nu asta e problema reală.

Problema este că, şi acum, se încearcă o imporvizaţie politică, încă una care are toate şansele să rămână doar o hârtie în dosarul „migraţie şi azil“, dar riscând să provoace efecte cu mult, mult mai grave decât precedentele încercări ale organismelor europene de a imagina soluţii. Asta pentru că, acum, după toate experimentele trecute şi eşuate, este limpede că dilema cu care ne confruntăm nu este în primul rând nivelul imigraţiei ilegale, ci faptul că nimeni dintre politicienii europeni şi liderii naţionali ai momentului nu a ştiut să prevadă cum va fi ea instrumentată din punct de vedere politic.

Şi a fost. Din plin. Adăugată, după scheme profesioniste îndelung exersate, ca ingredient exploziv şi cu rezultate garantate, la toate marile dezbateri politice ale ultimilor ani. Devenind, dintr-un fenomen real şi prost administrat de instituţiile europene complet depăşite de noutatea şi urgenţa problemei, o chestiune de valoare simbolică privind însăşi existenţa Europei albe, creştine şi democratice.

A devenit - şi tendinţa se va dezvolta exponenţial înainte de alegerile europarlamentare care s-ar putea să fie axate chiar pe această tematică - elementul de referinţă pentru orice dezbatere politică despre viitor şi punctul central al acuzaţiilor venite din partea partidelor naţionaliste de extremă dreapta.

Şi atunci, în acest climat ce este deja incendiar şi care se anunţă realmente exploziv prin ridicarea la luptă a tenorilor din Grupul Vişegrad asociaţi cu acum sub flamura luptei eurosceptice purtată de italianul Salvini, care este oare rostul relansării pe piaţă a temei vizelor umanitare? Cum vor reacţiona oare statele deja menţionate (dar, poate, şi alte câteva) când vor fi confruntate cu perspectiva apariţiei unei legislaţii obligatorii privind de conferirea unor asemenea vize, cu riscul ca, în caz contrar, să fie date în judecată de sute, mii sau zeci de mii de persoane în faţa Curţii Europene de Justiţie?

Nu mai vorbesc de obiecţiile tehnice, multe şi extrem de dificil de rezolvat în perspectivă legate de lipsa, în continuare, a unei legislaţii coerente care să definească modul în care TOATE statele europene definesc setul de condiţii prin care să se poată determina dacă o persoană se află în situaţie de risc şi care are nevoie de protecţie internaţională imediată, situaţie deosebită de cererea de azil... sau, spre exemplu, inexistentele acum coduri comune de amprentare, fotografie, scanare oculară care să fie aplicate la nivel naţional în ţările de origine în vederea realizării unor baze de date. Altfel, consultarea celor europene sau a celor din Statele Membre, este doar o picătură de certitudine într-o mare de necunoscute, cel puţin 90% dintre cei intrând în zona migraţiei ilegale fie neavând documente, fie având doar hărtii scrise de mână şi semnate de cei care deţin autoritatea tribală în zona respectivă. Iar lista poate continua. Din păcate pentru bunele intenţii ale celor din Parlamentul European.

Numai că, aşa cum s-a întâmplat tot în acest for al UE când au votat propunerea Comisiei Europene privind cotele obligatorii de repartiţie, s-a văzut cât sunt de departe de a cunoaşte realitatea din teren. Iar asta a provocat convulsii enorme. Mi-e tare teamă că aşa ceva se anunţă în viitorul apropiat. Aveţi aici varianta în limba română a propunerii de raport semnat de Juan Fernando López Aguilar votat acum în Comisia LIBE.

Ar fi poate normal, în cazul în care domnii Dragnea şi Tăriceanu îi dau voie să vorbească. să vedem ce are de spus pe această temă dl. Negrescu, ministrul nostru pentru Afaceri Europene cel care va negocia cu toţi ceilalţi parteneri europeni înainte de posibilul vot final de anul viitor. Nu-i aşa, chiar ar fi util să se spună şi alegătorilor români care este poziţia oficială a Guvernul României pe această ultra-delicată şi mai mult decât sensibil-explozivă problemă.

Ştiu că am vrea să nu ne băgăm şi să ne facem că tema nu există pentru a nu supăra pe nimeni. Nu se poate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite