Un om fără adăpost a găsit 300.000 de euro într-un aeroport din Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a dat peste două valize pline cu bani după ce s-a sprijinit de o uşă. Scena s-a petrecut în aeroportul Charles de Gaulle din Franţe. Potrivit forţelor de ordine, „norocosul“ era o persoană fără adăpost, relatează BBC.

Poliţia locală a declarat că l-au recunoscut din înregistrările video ca fiind una dintre multele persoane care dorm în apropierea aeroportului.

Loomis, o companie de gestionare a numerarului, lăsase usa deschisă, prilej cu care bărbatul în vârstă de aproximativ 50 de ani a reuşit să iasă de acolo cu două genţi cu bani. Acesta este căutat acum de poliţişti.

Alarma companiei a pornit vineri la 17.30, ora locală, ofiţerii verificând apoi secvenţele de pe camerele de supraveghere. Aceştia au descoperit că omul căuta prin nişte tomberoane din afara biroului şi a fost surprins să descopere că uşa de care se sprijinea era desuiată. Bărbatul a intrat apoi în interior şi a ieşit cu cele două pachete cu bani.

Acesta a lăsat în urma sa doar o servietă, însă autorităţile nu şi-au putut dea încă seama de identitatea acestuia. În total, bărbatul a reuşit să sustragă 300.000 de euro.

O sursă din partea anchetatorilor a fost citată în Le Parisien spunând că „acesta este într-adevăr un caz fortuit. Acest om fără adăpost a beneficiat de o combinaţie de circumsanţe care i-au oferit un imens cadou de Crăciun”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite