Unele state europene nu vor ca UE să crească impozitele pentru multinaţionalele din industria tehnologiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unele state europene se opun planurilor UE de creştere a impozitelor pentru companiile multinaţionale din industria tehnologiei
Unele state europene se opun planurilor UE de creştere a impozitelor pentru companiile multinaţionale din industria tehnologiei

Unele state europene se opun planurilor UE de creştere a impozitelor pentru companiile multinaţionale din industria tehnologiei, potrivit unui proiect obţinut de Reuters, care ar putea provoca nemulţumire publică după dezvăluirile din ultima perioadă legate de schemele de evitare a plăţii impozitelor.

Miniştrii de Finanţe ai statelor UE ar urma să încheie un acord preliminar referitor la impozitarea companiilor de tehnologie, la o întâlnire programată pe 6 decembrie, la presiunea unor state mari. Companii mari precum Amazon, Google, Apple şi Facebook sunt acuzate de reducerea impozitelor datorate prin redirecţionarea profiturilor obţinute în spaţiul comunitar în ţări cu nivel scăzut de impozitare, cum sunt Luxemburg şi Irlanda.

Franţa a cerut public ”o egalizare a impozitelor” aplicate companiilor digitale, pentru a le aduce la nivelul impozitelor pe profit plătite de companiile din alte sectoare economice.

Comisia Europeană şi preşedinţia estoniană a UE au susţinut la rândul lor o reformă fiscală majoră.

Reprezentanţii UE au început însă să tempereze amploarea reformei, potrivit documentelor văzute de Reuters.

În versiunea din 6 noiembrie a proiectului de concluzii a reuniunii miniştrilor de Finanţe se arăta că ”ar putea fi luată în considerare” o egalizare a impozitului, ca măsură temporară, înainte de o reformă fiscală amplă.

În document se mai arăta că UE nu trebuie să excludă adoptarea unor măsuri fiscale unilaterale, dacă nu se va ajunge la un acord la nivel global.

Versiunea din 20 noiembrie a proiectului subliniază în schimb ”preferinţa UE pentru o soluţie globală”.

Acordurile globale pentru reforme fiscale sunt considerate ca foarte greu de realizat, iar criticii susţin că legarea reformelor din UE de astfel de acorduri le-ar amâna pe termen nedefinit.

State mai mici din UE, cum sunt Luxemburg şi Irlanda, au afirmat că o iniţiativă unilaterală a UE în domeniul reformei fiscale pentru companiile mari ar fi dăunătoare pentru economiile lor şi ar favoriza alte state.

Noul proiect are un ton mai ponderat şi faţă de egalizarea taxelor. O notă a preşedinţiei estonieneinclusă în text afirmă că ”punctele de vedere ale delegaţilor rămân divizate (...) în special în ceea ce priveşte egalizarea impozitelor”, unele ţări cerând ca măsura să fie amânată.

Dezvăluirile referitoare la schemele de evitare a plăţii impozitelor de către companiile multinaţionale, cum sunt LuxLeaks, Panama Papers şi, mai recent, Paradise Papers, au sporit presiunile publice pentru adoptarea unor sisteme mai corecte de impozitare a companiilor.

Comisarul pentru Fiscalitate al UE, Pierre Moscovici, a comparat recent companiile care evită plata taxelor cu nişte ”vampiri” şi a cerut măsuri rapide pentru combaterea schemelor de eludare a fiscului.

Proiectul iniţial al concluziilor viitoarei reuniuni a miniştrilor de Finanţe cerea crearea unei noi metode de calcul pentru impozitele companiilor, astfel încât companiile ”cu o prezenţă permanentă” într-o ţară să poată fi impozitate acolo.

În prezent, impozitele pe profit sunt plătite acolo unde sunt înregistrate companiile, ceea ce le permite să raporteze majoritatea veniturilor în state cu niveluri scăzute de fiscalitate, unde şi-au stabilit sediile centrale.

Versiunea mai recentă a proiectului de concluzii afirmă că această schimbare trebuie doar ”explorată”, nu dezvoltată.

Discuţiile dintre reprezentanţii statelor membre vor continua în zilele următoare, fiind probabil să fie pregătit un noi proiect, au spus oficiali ai UE.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite