Vorbele despre Noua Europă instituţională: se mai poate, cu cine, mai vrea cineva?

FOTO Getty Images

Deocamdată, singurul care spune vorbele respective şi pare să şi creadă în ele este Emmanuel Macron. Dar ceea ce părea extrem de posibil în urmă cu câteva luni, chiar cu câteva săptămâni, începe să fie un pariu problematic deoarece întreg raţionamentul privind o Europă cu un grad neaşteptat de înalt de integrare pare să fie pus sub semnul întrebării deoarece nimeni nu ştie dacă motorul franco-german va mai funcţiona la aceeaşi turaţie.

Sau dacă, obligată să negocieze şi să facă o serie de concesiuni majore pentru obţinerea majorităţii parlamentare şi formarea unui guvern, Angela Merkel nu va deveni mai precaută în a sprijini proiectul unei noi Europe care să aibă toate caracteristicile unei construcţii federale.

Macron doreşte să meargă mai departe, propunerile sale venind acum ca reacţie directă la primejdia vizibilă de dezintegrare a proiectului european, în continuare ameninţat de ridicarea naţionalismului şi extremei drepte, a retoricii eurosceptice, extrem de prezente pe diverse pieţe politice, Drept care, consecvent cu orice preţ promisiunilor sale electorale, vine acum cu un set de propuneri de reformă instituţională profundă la nivelul Europei, sperând să anime (sau să resusciteze) proiectul european dar şi să-i grăbească, dacă şi cât se mai poate, pe colegii săi europeni de a aproba ceea ce ar putea fi într-adevăr elementele-cheie ale unei noi arhitecturi instituţionale europene.

Evident, prima sa propunere este cea de a continua în forţă integrarea la nivelul motorului franco-german, anunţând că-şi doreşte ca, pe 22 ianuarie 2018, cele două ţări să semneze un nou tratat de colaborare care să facă posibil ca, până la nivelul anului 2024, pieţe economice interne ale celor două ţări să fie complet integrate, asta presupunând aplicarea aceloraşi reguli companiilor, cu legislaţie conjugată

A doua măsură priveşte crearea unei Agenţii europene de informaţii pentru a „asigura apropierea între capacităţile noastre în domeniul informaţiilor“, în paralel cu o „forţă comună de protecţie civilă“, mai ales pentru a asigura o capacitate de reacţie rapidă şi conjugată în caz de catastrofe naturale.   

A treia măsură priveşte Europa apărării şi securităţii. Noutate absolută la nivelul cooperării europene, şeful statului francez a spus:

„Propun partenerilor noştri să primească în cadrul armatelor lor naţionale - şi deschid această iniţiativă în faţa armatei franceze - militari veniţi din toate armatele europene care doresc să participe cât se poate mai sus în amont la activităţile noastre de culegere de informaţii, de planificare şi de susţinere a operaţiunilor... La începutul viitorului deceniu, Europa va trebui să dispună de o forţă comună de intervenţie, de un buget comun pentru apărare şi de o doctrină militară comună“.

A patra măsură priveşte crearea unei Agenţii europene a inovării în ideea de a pune în comun capacităţile existente şi de a putea avansa astfel în zonele care se deschid acum cu imens potenţial economic, aşa cum ar fi domeniul inteligenţei artificial.

A cincea măsură se referă la ceea ce trebuie făcut pentru asigurarea dezvoltării durabile. A vorbit despre implantarea unui program european de susţinere a producţiei vechiculelor „curate“ şi a unei infrastructuri europene de puncte de încărcare pentru vehiculele electrice. O altă idee, cred mai mult decât binevenită, este ca, foarte rapid, la nivel european, să fie constituită „o forţă comună de control“ privind securitatea alimentară.

În ce priveşte sectorul economic, Macron propune o convergenă sportită economică şi socială, evitarea dumpingului social prin modificarea Directivei asupra „muncitorilor detaşaţi“, dar şi, până în 2020, armonizarea impozitului asupra companiilor, determinându-se un minimum şi un maximum care să fie respectat ca atare de toate Statele Membre şi care va condiţiona accesul la fondurile de coeziune. Asta pentru a evita ca Statele Membre să poată folosi fondurile structurale pentru a favoriza dumpingul între ţări. În plus, începând cu luna decembrie, Macron vrea să fie demarate discuţiile privind stabilirea unui salariu minim european, precum şi un nivel mai puţin disparat de cotizaţii sociale.

O altă propunere priveşte reforma Politicii Agricole Comune pentru a „asigura suveranitatea alimentară a Europei... prin protejarea ţărilor noastre în faţa marilor pieţe mondiale, oferirea unui grad mai mare de flexibilitate fiecărui Stat Membru şi cu mai puţină birocraţie“.

Emmanuel Macron a mai spus că ţara sa va milita în favoarea creârii unui Birou european pe problemele azilului precum şi pentru o Poliţie europeană comună a frontierelor, dar şi implementarea unui program european de formare şi integrare a refugiaţilor.

În fine, Macron propune ca, pentru alegerile din 2019 pentru Parlamentul European, să fie introduse „liste transnaţionale“ pentru ocuparea celor 73 de locuri lăsate libere prin plecarea britanicilor, un răspuns cu valoare simbolică şi nu numai la BREXIT. Foarte interesantă şi cu succes cert la nivelul opiniei publice este propunerea ca, pentru viitorul mandat al Comisiei Europene, numărul comisarilor să fie redus de la 30 la 15, ţările fondatoare urmând să fie primele care renunţă la comisarii care le reprezintă. Idee interesantă şi care nu spune multe despre viitoare putere a Comisiei care va fi condusă, probabil, de persoana care va cumula atribuţiile împărţite acum între Preşedintele UE şi Preşedintele Comisiei Europene.

Dincolo de teorie, se poate face ceva din toate astea?

Sigură discuţia în sine este interesantă, reuneşte foarte multe elemente pe care le-am auzit foarte des evocate în ultimii ani la Bruxelles dar, dincolo de o aprobare formală, îmi este din ce în ce mai greu să cred că, cel puţin în momentul actual, în condiţiile confruntării şi diferenţelor de dezvoltare est-vest, va exista o şansă reală ca propunerile să fie votate de către toate Statele Membre şi apoi şi puse în aplicare. Contra-argumentul este însă la fel de credibil: şefii de state şi de guverne au înţeles că drumul de acum duce direct într-o fundătură şi nu mai este sustenabil nici măcar pe termen mediu. Ce vor alege: protecţionismul de tip naţionalist-extremist, o politică de tip falimentar „noi prin noi înşine“ dovedită imposibilă în contextul mondializării, sau formarea uniu conglomerat de forţă care să asigure supravieţuirea noastră comună în cadrul unei noi Europe, cu reguli mult mai precise şi mai severe?

Nu sunt deloc sigur că răspuns logic în teorie va fi şi cel care va fi dat de liderii europeni, din ce în ce mai condiţionaţi de bătăliile politice interne pe care le au de susţinut în faţa unei realităţi pentru care nici nu erau pregătiţi şi căreia nu ştiu deloc cum să-i răspundă pe termen lung. Context în care apariţia pe scena politică a unui partid cum este Alternativa pentru Germania poate să reprezinte un semnal la fel de grav pentru stabilitatea scenei europene cum a fost odată, în anii '30, intrarea în Bundestag a unui partid cu o agendă extremistă, naţionalistă, xenofobă, antisemită.

Şi noi va trebui să decidem ce tip de integrare europeană vom susţine. Şi pe baza căror argumente. Asta dacă bătălia internă ar da cuiva răgaz de asemenea nimicuri.

Discuţia se poartă acum. Despre bani, putere şi perspectivele puterii.