Vox populi, vox dei? Se va renunţa la referendumuri?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
d

Cei care propun un referendum se bazează, în esenţă, pe acelaşi tip de argumentaţie: pe o problemă majoră care ţine de interesul naţional, este normal să se facă apel direct la voinţa populară. Toată lumea trebuie chemată să decidă deoarece, într-o democraţie, poporul este suveran.

Aţi auzit asta şi în România. Asta scrie şi în manualele de ştiinţe politice, asta este regula perfectă a corectitudinii politice, cine poate zice altfel?

Nu vă grăbiţi cu răspunsul deoarece, surprinzător sau nu, iconoclast sau nu, multe sunt vocile care spun acum. din ce în ce mai apăsat, că arma referendumului nu numai că este greşit folosită, iar temele ce sunt supuse votului public sunt dezastruos de prost alese şi explicate şi că, mai pe scurt, referendumul în sine ar trebui desfiinţat ca procedeu în panoplia politică atunci când este vorba despre decizii strategice într-o lume globalizată.

Haideţi să vedem care sunt argumentele pe care le invocă apărătorii acestei teze care s-ar putea să câştige din ce în ce mai mult teren.

Daniel Cohn-Bendit, fost europarlamentar şi copreşedinte al Grupului Verzilor din PE, referindu-se spre exemplu la referendumul organizat în Grecia: „Mi s-a părut înspăimântător că mulţi găsesc genială ideea acelui referendum deoarece se pretinde că ar fi o idee democratică. Dar dacă, în acelaşi timp, s-ar fi organizat în Germania, în Olanda, în Franţa un referendum pentru a se şti dacă oamenii sunt de acord să li se deda din nou bani grecilor, rezultatul ar fi fost în mod clar negativ, cu o majoritate enormă de voturi. Este vorba despre o democraţie împotriva democraţiei şi, în această chestiune, grecii sunt minoritari. În Europa nu ar trebui să se ţină decât referendumuri transeuropene pe chestiuni europene, cu o dublă majoritate, cea a statelor şi cea a electoratelor naţionale. Atâta timp cât nu vom ieşi din acest tip de suveranitate naţională, nu vom fi în stare de nimic. Provocarea este să facem să apară o suveranitate europeană care va fi baza unei democraţii federale.”

De aici, scurt este drumul care leagă, în ochii federaliştilor, ideea refrendumului naţional de liniile politice promovate de partidele naţionaliste şi anti-europene, exemplul clasic de acum fiind BREXIT sau referendumul eşuat din Ungaria pe tema migraţiei, dar şi campania realmente anti-europeană care a însoţit dezbaterile înaintea votului de acum câteva zile care a dus la demisia cabinetului Renzi. Concluzia fiind că, cel puţin în această ultimă perioadă, referendumurile au fost legate direct sau motivate de un discurs şi o ideologie îndreptată împotriva valorilor europene. Sau, după cum spunea Jacques Attali:

„Un referendum implică faptul că poporul poate pune sub semnul întrebării o evoluţie considerată până în acel moment drept ireversibilă, precum o reformă instituţională, un câştig pe plan social sau o evoluţie a mentalităţilor”.

Fals, argumentează susţinătorii ideii de referendum. Fals deoarece aceste referendumuri au fost, în mod real, nimic altceva decât concluzia logică a liderilor politici din ţările respective că problemele deveniseră mult prea grave şi că, în consecinţă, trebuia scurt-circuitat mecanismul clasic al luării deciziilor. Cu riscul ca, aşa cum s-a petrecut acum în Italia, ca pe o chestiune strict naţională cum era propunerea de modificare constituţională, să apară un „referendum în spatele referendumului”, adică transferarea temei reale pe un vot de încredere sau respingere a politicilor proeuropene ale lui Renzi...

O dezbatere care, poate, vi se pare strict teoretică. Numai că, de fapt, ea trimite la cea mai mare problemă cu care Europa se poate confrunta în viitorul apropiat, asta în cazul în care se vor confirma analizele asupra ridicării în forţă a apetitului de vot pentru partidele naţionaliste şi extremiste, cele care au făcut deja promisiuni ferme că vor organiza imediat referendumuri asupra apartenenţei ţărilor lor.

Drept care, Jean Claude Juncker, Preşedintele Comsiei Europene, declară foarte ferm că: „nu cred că este înţelept să organizăm dezbateri asupra apartenenţei la Uniunea Europeană” deoarece ”nu poate să existe o alegere democratică împotriva Tratatelor Europene”. Şi să ne amintim şi o altă declaraţie istorică, în 2015, la anunţarea referendumului din GreciaIdeea de compromis a fost anulată prin anunţarea acestui referendum. Nu este demn de Grecia să joace democraţia împotriva celorlalte 18 ţări”.

Este evident ce anume motivează reticenţa aceasta faţă de ideea de referendumuri naţionale: faptul că, pentru a-l cita din nou pe domnul Juncker, „ne temem de rezultate” deoarece, se plângea Domnia-Sa, există „o lipsă de dragoste a europenilor pentru Europa”... Şi are dreptate. Dar, în acest caz, cum rămâne cu principiul democratic care spune că liderii politici sunt obligaţi să asculte de voinţa supremă a poporului? Este tipul de „dilemă din care nu se poate ieşi”? Aşa pare în acest moment. Dar primejdia invocată este chiar reală?

Teoretic, sigur că da. Practic, lucrurile sunt cu mult mai complicate.

image

Exemplul cel mai clar în acest sens este cel al BREXIT. Referendum ţinut, acceptat ca legal, cu un rezultat foarte clar. Dar, după ce britanicii au văzut care sunt consecinţele, a apărut faimoasa petiţie pentru un al doilea referendum, odată cu ceea este acum procesul juridic declanşat în justiţia britanică pentru ca situaţia să fie discutată în Parlament, mizându-se pe posibilitatea ca decizia finală să fie o interzicere dată guvernului de a activa Art. 50 din Tratat şi, astfel, să se elibereze drumul spre ţinerea unei a doua consultări populare pe aceeaşi temă... Ceea ce arată că, pe de o parte, referendumul poate fi o realitate reversibilă. Pe de altă parte, semnalează politicienilor că, până la urmă, în actualele condiţii de instabilitate şi incertitudine de pe piaţa politică europeană şi internaţională, consecinţele extreme ale unui vot de tip EXIT sunt într-atât de mari, pe plan economic şi social, încât rezultatul deciziei populare este incert şi singura perspectivă certă pentru ţara respectivă este intrarea ţării respective într-un spaţiu gri în care evoluţiile sunt absolut impredictibile.

Ce ne rezervă viitorul, nu ştie nimeni. Dar există indicaţii că se încearcă o formulă de compromis, considerată ca interesantă tocmai deoarece presiunea pe liderii europeni a devenit atât de mare. Şi atunci, formula propusă de fostul preşedinte francez Sarkozy s-ar putea să fie interesantă pentru mulţi. Propunere în care este vorba despre un referendum...

Aş propune ca Franţa şi Germania să pună dinaintea şefilor de stat şi de guvern o propunere în cinci puncte care să interzică birocraţiei de la Bruxelles să se transforme în monstru juridic... ar trebui organizată o reuniune de trei zile la nivelul şefilor de stat şi guvern cu obiectivul de a elabora un proiect simplu, clar şi politic... care să presupună constituirea unui Guvern EuroSchengen. El ar fi alcătuit din miniştrii de Interne din cele 27 de state membre, alegând ca preşedinte pe unul dintre ei. Cu un lucru clar: Europa are frontiere şi trebuie să le facă respectate... ajutoarele sociale pentru străini trebuie să fie acordate cu condiţia prealabilă a cinci ani de activitate pe piaţa muncii, fără a se acorda nimic celor aflaţi în situaţie ilegală... trebuie creat un Fond monetar european şi în acelaşi timp o preşedinţie stabilă pentru Eurogrup. post care ar trebui să revină unui francez sau unul german... Trebuie un nou tratat care să fier supus unui referendum şi care va stabili că toate competenţele Europei sunt limitate cel mult la priorităţile strategice. Nu va mai exista o competenţă generală pentru Europa, odată cu modificarea regulilor de funcţionare a Comisiei Europene care nu va mai putea adopta vreun text fără ca Parlamentele naţionale să fi emis înainte un aviz decisiv... un Tratat care să spună că procesul de extindere a Europei este definitiv încheiat, terminând astfel cu ipocrizia care există acum în relaţiile noastre cu Turcia, ţară care nu are vocaţia de a se integra în Europa”

Un referendum asupra unui asemenea tip de construcţie europeană restrictivă va avea şanse să fie aprobat? Care ar fi votul românilor pentru o asemenea viitoare realitate dominată de motorul franco-german, consacrat ca forum suprem de decizie? Sigur că Sarkozy a ieşit din jocul politic, dar spusele sale rezumă poziţiile celor care pledează pentru o Europă cu „nucleu dur” şi care, într-un scenariu extrem, să grupeze doar statele care „vor să meargă înainte pe baza unui proiect comun”. Un asemenea tip de construcţie poate exista, poate fi acceptat prin referendum de ţările vizate? Dacă da, ce va mai rămâne cu restul ţărilor din construcţia actuală?

Ce se va întâmpla dacă ţări din „nucleul dur” vor vrea să să adopte un EXIT din actuala formulă, tocmai fiindcă şi-ar pregăti un ENTRY în alta, formulă care să le aducă împreună doar pe cele cu adevărat puternice şi cu pieţe economice consolidate, fiind astfel scutite de obligaţia de a plăti „pentru ceilalţi”? Este un scenariu printre multele posibile, dar nu este într-atât de absurd încât să fie complet ignorat. Ceea ce nu poate spune încă nimeni, pentru simplul motiv că este absolut imposibil de calculat, este care va fi costul unei posibile intrări în autarhie a ţărilor, sau a unui grup dintre ţările care compun acum Uniunea Europeană. Referendum? Cu siguranţă, un drept fundamental şi care trebuie să rămână ca formulă democratică de expresie a voinţei populare. Totul este ca el să nu fie în prealabil manipulat, fie şi numai prin lipsa de informaţie completă şi echilibrată. Atunci devine o armă mortală, tocmai fiindcă este atât de greu să decizi DA sau NU, între alb şi negru,  într-o lume desenată aproape exclusiv de nuanţe de gri. Cu alte cuvinte, atenţie la ce ne dorim pentru că s-ar putea chiar să se şi întâmple...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite