Problema Marii Britanii cu restul lumii

Cum va modifica schimbarea de regim de la Londra şi mai ales guvernarea bicefală politica internaţională a unuia dintre actorii europeni încă relevanţi global? Discuţie FP cu istoricul britanic Tom Gallagher.

Articol din noua ediţie FP România (iulie/ august) - din 12 iulie la toate chioşcurile. Detalii ilustrate: Coperta, Sumarul şi Nota editorilor români (Locul României în Indexul statelor eşuate).

FP România: Prezenţa în noul guvern britanic a liberal-democratului Nick Clegg ar putea reorienta decisiv politica externă a Londrei, inclusiv relaţia cu SUA?

Tom Gallagher: Nick Clegg are cam acelaşi background ca şi David Cameron - mama sa provine dintr-o familie de bancheri olandezi, iar el s-a căsătorit cu fiica unui senator spaniol.  Deoarece conduce un partid cu vederi radicale a trebuit să adopte o retorică îndrăzneaţă cu care să apară în faţa activiştilor de rând. Dar aş fi surprins dacă vom mai auzi, multă vreme de-acum încolo, discursul său eurofil şi internaţionalist. Din cauza managementului deficitar al Uniunii Monetare, proiectul european federalist traversează cea mai gravă criză de la înfiinţarea sa, în 1953, şi, în prezent, nu mai pare o putere în plin proces de formare.
Alianţa dintre Marea Britanie şi SUA nu ar fi supravieţuit o perioadă atât de îndelungată dacă nu ar fi fost susţinută de afinităţile lor culturale şi de percepţiile comune. Dar acum trece printr-o perioadă dificilă. Obama a ameninţat cu drastice măsuri punitive compania BP, care a declanşat cel mai mare dezastru ecologic văzut vreodată pe continentul american, ceea ce a dus la o descreştere uriaşă a valorii acţiunilor sale. La fel, Obama a refuzat recent să sprijine public Marea Britanie atunci când Argentina a ameninţat că doreşte să pună mâna pe insulele Falklands, din sudul Atlanticului, pe care le pretinde de multă vreme.
Obama se concentrează asupra Asiei de Est şi a Orientului Mijlociu. Probabil se simte mai frustrat de absenţa unui leadership, de vacuum-ul de putere din interiorul UE, decât de principalul său aliat european. Puterea militară a Marii Britanii, deşi redusă, o depăşeşte pe aceea a oricărui alt stat european din NATO. Generalul David Petraeus, liderul misiunii NATO în Afganistan, a afirmat, la Londra, că fără contribuţia militară semnificativă a Marii Britanii războiul de-acolo nu ar fi câştigat. Legăturile dintre SUA şi Marea Britanie nu par a da niciun semn de slăbiciune, în ciuda unui preşedinte care s-a săturat de incapacitatea Europei de a-şi defini rolul în lume.

Structural, poziţia de putere a Marii Britanii în lume este însă serios alterată. Cum a ajuns Londra aici?
Cu toate că a făcut parte din echipa câştigătoare în ambele războaie mondiale ale secolului XX, aceste conflicte au redus semnificativ bogăţia Marii Britanii. Ratele relativ mici de creştere economică au fost o caracteristică a mijlocului de secol XX, când industriile manufacturiere au fost eclipsate de concurenţă, adesea provenind din rândul învinşilor, precum Japonia sau Germania. Probabil că în anii '80 s-a ratat o ocazie istorică: nu s-a reuşit utilizarea exploatării bogăţiilor petroliere descoperite în Marea Nordului pentru reconstrucţia bazei manufacturiere şi sprijinirea industriilor strategice. În ciuda imaginii sale nemiloase, Margaret Thatcher a epuizat mare parte dintre aceste bogăţii pentru plata ajutoarelor sociale destinate şomerilor din fabricile şi minele de cărbune închise în timpul mandatului său. În ultimii 13 ani, laburiştii au urmat o “a treia cale” ambiguă, aparent dedicată dreptăţii şi echităţii sociale dar, în acelaşi timp, purtând un mare respect capitalismului şi entuziasmându-se faţă de deschiderea economică către interese străine, în numele globalizării. Rezultatele acestei politici aşa-zise postideologice sunt destul de alarmante. O forţă de muncă mai numeroasă decât a oricăruia dintre celelalte state occidentale mari s-a obişnuit cu şomajul pe termen lung, adesea însoţit de beneficiile ce par atât de generoase milioanelor de oameni care îşi doresc cu ardoare să trăiască în Marea Britanie. Baza manufacturieră s-a îngustat chiar mai repede decât sub conservatori. Totuşi, multe dintre industriile de servicii cu un bun management înfloresc, iar Londra este o metropolă de succes. Dar mare parte a ţării se află într-o fază postindustrială şi îi va fi greu să depăşească această recesiune.

Tom Gallagher a predat mulţi ani ştiinţe politice la Bradford University, în Marea Britanie. O versiune complet revăzută a cărţii sale, Romania and the European Union: How the Weak Vanquished the Strong (Manchester University Press, 2009) va fi publicată în luna noiembrie, la Editura All. A mai publicat recent The Illusion of Freedom: Scotland Under Nationalism (Londra şi New York).