Actorii viitoarelor războaie fără reguli purtate de armatele private

Eric Prince, fondatorul Blackwater

A dispărut, poate pentru totdeauna, tradiţia „câinilor războiului“, varianta modernă, dar mai murdară, mai disperată şi, în orice caz, mai săracă, păduchioasă fuseseră precursorii lor, acei condottiere ale căror prime unităţi au fost folosite de Republica veneţiană înspre mijloc de secol XII, alcătuite în principal din germani care îşi urmaseră stăpânii în expediţiile lor succesive pe sol italian, care deveniseră imaginea terorii războiului

pentru că, atunci când nu luptau pentru pentru soldă, duceau propriul lor război, devastând zone întregi şi terorizând ţăranii şi târgoveţii. Au rămas în istorie numele mercenarilor germani Bongarten şi Conrad, apoi Laud sau spaniolul Raimond de Cordoba, cavalerul francez Montreal sau al englezului Hakwood.

Pe unii dintre "câinii războiului" i-am cunoscut personal, mai ales pe cei întorşi în Belgia sau Olanda. sau care rămăseseră să trăiască o viaţă oarecum izolată, formând propriile lor comunităţi, în locuri izolate din proximitatea junglei africane. Ştiau că lumea lor se terminase, vânaţi de toate jurisdicţiile care aveau ceva să le reproşeze în speranţa de a le închide gura pentru totdeauna. Lucru uşor de făcut pentru că, de fapt, erau "ilegalii" de serviciu într-o lume a umbrelor, neasumaţi, neacoperiţi şi nerevendicaţi de nimeni, în cel mai bun caz beneficiind de o operaţiune de extracţie făcută de colegi, în disperarea momentului.

Ceea ce ştiuau ei era că li s-a dus timpul, iar noul tip de operaţiuni implică  o organizare, logistică şi tipuri de arme de care nu pot să dispună decât foarte puţine dintre aceste noi structuri apărute acum şi care poartă titlul delicat de "societăţi de securitate", în realitate armate private de mercenari. Ele oferă servicii extrem de diverse, pe măsura a ceea ştiu ei că-şi doreşte cu adevărat comanditarul aflat în vârful lanţului trofic de decidenţi politici care, câteodată la limita prevederilor constituţionale sau a ceea ce a mai rămas acum din legislaţia internaţională, pot autoriza  (deschis sau la modul discret) misiuni de luptă pe care propria armată are mari rezerve să le îndeplinească. Băieţii ăştia de acum nu luptă pentru idealul naţional, nu vor să apere cine ştie ce idee de democraţie libertate sau demnitate naţională.

Luptă pentru bani, pentru foarte mulţi bani şi loialitatea lor este perfectă pe timpul înscris în contract. Nici o clipă mai mult.

Dar asta nu e tot.

Înainte de angajare, au parte de o sesiune prelungită de explicare a termenilor contractului, adică termenii financiari dar şi tot ceea ce planificatorii operaţiunii au imaginat în chip de logistică de sprijin, inclusiv scenariile de ieşire forţată în caz de probleme şi cele de evacuare a morţilor şi răniţilor. Dar şi, poate cel mai important, primesc asigurările scrise că operaţiunea respectivă, chiar dacă inexistentă în termenii guvernamentali, este cuprinsă în noua structură legislativă, cea în care unele ţări nu mai recunoasc în niciun fel vreo altă autoritate decât cea naţională, în orice caz nu, spre exemplu, Curtea Penală Internaţională. Ceea ce implică, clar, că nu este şi nu poate fi vorba ca asemenea oameni să fie vreodată inculpaţi pentru crime de război, genocid, operaţiuni de purificare etnică.

Enrik Prince, fondatorul companiei Blackwater este, în acest sens, în această lume sub asemenea auspicii, un anticipator de geniu. A înţeles, cu mult timp înaintea altora, că viitoarele conflicte vor implica din ce în ce mai multe zone de umbră, într-atât de ample încât nu vor mai putea fi rezolvate de forţele locale loiale ajutate de consilieri militari americani sau de forţe speciale operând sub umbrela CIA sau chiar de mici formaţiuni de intervenţie rapidă. S-a uitat cu atenţie la ritmul şi calitatea intervenţiilor americane în "zona de vânătoare rezervată" aşa cum SUA, în termenii Doctrinei Monroe, consideră spaţiul Americii centrale şi al celei de sud.

Şi, în mare, iată ce-a văzut:

Intervenţii multe, costisitoare, consumatoare de timp şi de resurse tocmai pentru că nu exista o singură structură profesionistă care să preia toate, TOATE, dimensiunile de risc presupuse de asemenea acţiuni şi, mai ales, capabilă să ofere, contra-cost, posibilitatea de exonerare a comanditarului. Gândiţi-vă că, dacă activitatea Blackwater ar fi asumată oficial ca necesitate de securitate naţională, atunci armata propriu-zisă ar fi degrevată de orice contact cu zonele gri sau negre ale unor asemenea misiuni. Ba chiar, mai mult, n-ar fi nevoie ca la fiecare acţiune să existe suspiciunea unui amestec al CIA şi diverselor sale departamente, obligate mai apoi, în caz de eşec, să poarte povara unor acuzaţii de neprofesionalism şi crasă incompetenţă (afacera "Bay of Pigs") sau să ajungă obiect de anchetă în Congres, cu vasta documentaţie publicată ulterior, alimentând şi acum teoriile conspraţioniste, aşa cum a fost cazul Operaţiunii CONDOR, prezentând nebănuite şi tragice aspecte ale alianţei politice şi militare între dictaturile militare central şi sud americane pentru  a identifica şi elimina fizic oponenţii regimurilor susţinute de Statele Unite. De decenii, discuţie neplăcută şi nici pe departe lămurită până acum... Dacă vreţi un exemplu de interferare a zonelor oficiale americane într-unul dintre cele mai mari eşecuri militare, aveţi aici documentele oficiale declasificate privind operaţiune CIA în Golful Porcilor, 13 milioane $ aruncaţi degeaba şi o forţă specială de 1400 de Marines (aveţi aici documentele CIA).

În loc de toată mizeria asta, n-ar fi mai simplu să existe o altă structură, cu anvergură solidă şi capacitate de intervenţie globală care, uite acum spre exemplu, cum afirmă cei de la Reuters, pentru minora sumă de 40 milioane $ să formeze o unitate de intervenţie formată din mercenari de la Blackwater care să se ducă în Venezuela şi să încheie problema Maduro? Până acum nu a obţinut un răspuns din partea Casei Albe, dar nu este exclus ca lucrurile să evolueze în această direcţie, iar Prince are în continuare toate conexiunile politice necesare în interiorul cercului de putere al lui Donald Trump, fiind fratele doamnei Betsy DeVos (actual ministru al Wducaţiei). Păcat că nu este ascultat acum căci, spun unele surse, poate lucrurile ar fi stat altfel în Afganistan dacă Preşedintele Trump ar fi dat urmare ideii formulate de Prince care sugerase, încă din 2017, un plan foarte amănunţit de trimitere a unui contingent important de soldaţi din armata sa privată, idee care, la acea vreme, păruse să atragă aprobarea lui Steve Bannon şi Jared Kushner. 

Este posibilă o asemenea intervenţie în Venezuela? Greu de imaginat în acest moment, tocmai fiindcă ieşirea pe surse a acestei ştiri a fost pregătită minuţios de cineva care şi-a dorit fie să anuleze din start orice iniţiativă în acest sens fie, cum cred unele surse care lucrează direct în acest domeniu special de activitate, nu e vorba decât de un truc pentru a acoperi o altă mişcare în acest sens, eventual undeva prin apropierea Iranului. Sau o pregătire de teren a cadrului în care să se poarte discuţia de ieri între preşedinţii Putin şi Trump, unul dintre subiecte fiind tocmai situaţia din Venezuela (poate, după ultimele indicaţii, legată şi de Cuba, dat fiind că trump pare să dorească să reînceapă sistemul dur de sancţiuni de odinioară împotriva Havanei).

Dar, repet, pe fond Prince este un vizionar şi are de unde să ştie foarte bine care este sensul profund al tuturor retragerilor ordonate de Trump care, rând pe rând, scoate SUA din toate acordurile esenţiale nu numai privind forţle armate convenţionale şi nucleare, dar şi din marele tratat privind interzicerea armelor nucleare şi, cum să spuneam, din angajamentul de subordonare faţă de deciziile Curţii Penale Internaţionale. Iar toate aceste, cumulate, alcătuiesc noua carte de imunităţi pentru combatanţii din războaiele fără reguli de mâine.

Deocamdată, fiindcă subiectul Venezuela încă are un potenţial ridicat de explozie, am vorbit despre Blackwater (dacă vă interesează o prezentare extensivă a subiectului, puteţi deschide aici puteţi deschide aici o carte absolut excepţională) dar ar fi complet nedrept să nu spunem că ruşii utilizează o entitate similară. Grupul Wagner. 400 din mercenarii ruşi s-ar afla acum în Venezuela, însărcinaţi în mod direct cu protecţia preşedintelui Maduro aşa cum afirma de curând Evghenii Şabaiev, liderul unui grup paramilitar format în principal din cazaci.

Voi reveni asupra activităţilor Grupului Wagner ca şi al altor "armate de închiriat" în cadrul unui alt material, dedicat reorganizării zonelor de influenţă din Africa şi Orientul Apropiat.