Ambasadorii nord-coreeni, trimişi acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spania i-a ordonat luni ambasadorului Coreei de Nord să părăsească Madridul înainte de 30 septembrie, declarându-l "persona non grata", ca reacţie la testele nucleare şi lansările de rachete efectuate de Phenian.Şi Kuweitul a cerut Phenianului să-şi retragă ambasadorul din statul arab.

"Luni, ambasadorul Republicii Populare Democrate Coreeane a fost convocat şi i-a fost comunicat că este persona non grata. El va trebui să-şi încheie activitatea înainte de 30 septembrie", a anunţat ministerul spaniol al Afacerilor Externe, pe Twitter.

Totodată, şeful diplomaţiei spaniole, Alfonso Dastis, care se află la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, a confirmat că reprezentantul diplomatic al Phenianului, Kim Hyok Chol, a fost informat despre decizia Madridului, care este legată de testele nucleare şi balistice realizate de Coreea de Nord.

Conform ministrului, guvernul spaniol a ajuns la concluzia că măsura este necesară deoarece aceste programe "sunt o serioasă ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţională".

Dastis a subliniat că decizia a fost luată după ce ambasadorul şi autorităţile de la Phenian au fost avertizate în mod repetat.

Tot luni, Kuweitul a transmis Phenianului că are la dispoziţie o lună să-şi retragă ambasadorul din statul arab, a declarat un diplomat din Kuweit, în contextul intensificării presiunilor la adresa Coreei de Nord după ultimele teste nucleare şi balistice, informează presa internaţională.

Aceste măsuri sunt luate la mai puţin de două săptămâni după vizita Şeicului Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, şeful emiratului Kuweit, la Washington.

Diplomatul kuweitian a mai declarat că reprezentanţa diplomatică nord-coreeană din Kuweit, de altfel singura din întreaga regiune a Golfului Persic, va fi redusă la doar patru reprezentanţi.

Sursa a mai precizat că autorităţile din această ţară nu vor reînnoi vizele muncitorilor nord-coreeni după finalizarea proiectelor în care aceştia sunt angrenaţi.

În Kuweit sunt între 2.000 şi 2.500 de angajaţi nord-coreeni, iar alte câteva mii lucrează în alte state din zona Golfului.

Totodată, Kuweitul va suspenda toate relaţiile comerciale şi legăturile aeriene cu Phenianul.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite