Atentat la Istanbul. Mărturii cutremurătoare: „Am văzut bălţi de sânge şi bucăţi de corpuri peste tot“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turcia este în stare de şoc, după atentatul sângeros comis marţi seară pe aeroportul internaţional Atatürk din Istanbul, unul dintre cele mai tranzitate din lume. Trei atacatori sinucigaşi au vizat diferite zone pe aeroportul Atatürk, provocând moartea a cel puţin 41 de persoane şi rănirea a 239, într-un atentat care pare să fi fost pus la cale de organizaţia jihadistă Statul Islamic.

Autorităţile turce, care au decretat miercuri zi de doliu naţional în Turcia, au precizat că printre persoanele decedate se numără cel puţin 10 cetăţeni străini.

Potrivit Ministerului român al Afacerilor Externe, aproximativ 40 de cetăţeni români au solicitat sprijinul Consulatului General de la Istanbul, acestora fiindu-le facilitată cazarea la hotelurile din apropierea aeroportului. „Cetăţenii români aflaţi în atenţia Consulatului nu sunt răniţi, cu excepţia unei persoane care a precizat că prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare, survenite în urma aglomeraţiei provocate de panică. Viaţa persoanei nu este pusă în pericol, fiind evacuată şi cazată la hotel la puţin timp după producerea exploziilor“, a precizat MAE.

Imediat după atentat, care a fost condamnat de lideri din întreaga lume, autorităţile turce au refăcut filmul evenimentelor. Premierul turc, Binali Yildirim, a afirmat că atacurile au început în jurul orei locale 21.22. Potrivit lui, atacatorii au ajuns la aeroport cu taxiul, notează DPA.

Ministrul justiţiei, Bekir Bozdag, a confirmat că cel puţin unul dintre atacatori a avut o puşcă de asalt, care a fost folosită în atac, într-o acţiune bine coordonată.

Între atacatori şi poliţie a existat un schimb de focuri în apropierea unui punct de control la terminalul de sosiri internaţionale, au declarat oficiali turci. Unul dintre atacatori a detonat apoi încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa în interiorul terminalului, lângă intrarea în clădire, în timp ce un altul s-a aruncat în aer în afara terminalului, iar cel de-al treilea într-o parcare.

Înregistrări video postate pe site-uri sociale arătau un atacator în interiorul clădirii aeroportului şi pasageri panicaţi. De asemenea, mai mulţi martori au vorbit despre explozii şi focuri de armă în mai multe zone din aeroport, afirmând că atacurile păreau să aibă loc la două etaje diferite.

Scene de groază

image

„Am văzut cum un terorist a intrat în aeroport. Avea o armă AK47 şi trăgea în civili... Poliţia turcă a vrut să-l ucidă şi apoi am auzit explozia unei bombe“, a declarat pentru Russia Today  Ahmed Furkan Gurtuna, ofiţer al Poliţiei Rutiere, care lucrează în zona aeroportului Atatürk şi care se afla în momentul atacului în zona în care se verifică paşapoartele. 

„Lucram la birourile noastre, eu eram în tura de noapte şi, la început, am auzit în jur de 10 focuri de armă, apoi, prima explozie. Am ieşit din birou şi am încercat să fugim, apoi o a doua bombă a explodat“, a declarat un angajat al aeroportului, adăugând că toată lumea intrase în panică. 

O cetăţeană germană a declarat că se afla la punctul de control al paşapoartelor când s-a trezit aruncată la podea, ca urmare a unei explozii, relatează „The Daily Mail“. „Toată lumea a început să fugă. Am văzut bălţi de sânge şi bucăţi de corpuri peste tot“, a continuat ea.

„Am văzut oameni răniţi prăbuşindu-se în faţa mea, patru oameni au căzut, erau terminaţi“, a declarat o altă femeie, care s-a aflat la un pas de a fi rănită. 

„Mergea ca un profet“

„Am sosit la terminalul de plecări internaţionale şi l-am văzut pe (un) individ trăgând la întâmplare. Împuşca pe oricine se afla în faţa lui. Era îmbrăcat în negru. Nu avea mască pe faţă. Mă aflam la 50 de metri în spatele lui“, a declarat pentru Reuters un alt martor ocular - Paul Roos, un turist sud-african care dorea să se întoarcă la Cape Town.

 „Ne-am ascuns în spatele unui ghişeu, dar m-am ridicat în picioare şi l-am urmărit cu privirea. Două explozii s-au auzit după aceea, una după alta. După care a încetat să tragă“, a adăugat el.

Momentul exploziei de pe Aeroportul Ataturk

„S-a întors şi a început să se îndrepte spre noi. Avea un pistol în haină. S-a uitat în jur îngrijorat, să vadă dacă cineva are gând să îl oprească şi apoi a coborât pe scara rulantă. Am auzit alte focuri de armă şi o altă explozie, iar după aceea s-a sfârşit“, a mai spus Paul Roos.

Oftah Abdullah Mohammed, de naţionalitate somaleză, a relatat pentru AFP că l-a văzut pe unul dintre atacatori. „Avea o eşarfă roz, o vestă scurtă şi ascundea o armă (dedesubt). A scos-o şi a început să tragă în oameni. Mergea ca un profet“, a afirmat acesta. Potrivit autorităţilor, cei trei atacatori au murit în timpul atentatului. Aeroportul, unul dintre cele mai tranzitate din lume, cu 60 de milioane de pasageri pe an, a fost închis mai multe ore şi a fost redeschis doar parţial. Alte curse au fost redirecţionate către alte aeroporturi.

image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite