Atentat cu maşină capcană în capitala Somaliei: peste 39 de morţi şi 50 de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

39 de oameni au murit şi peste 50 au fost răniţi într-un atentat cu maşină capcană ce a avut loc în capitala Somaliei, Mogadishu. Numărul morţilor ar putea creşte în continuare, pentru că mulţi dintre răniţi sunt în stare gravă.

„Mă aflam în magazinul meu, când o maşină a intrat în piaţă şi a explodat. Am văzut peste 20 de oameni zăcând pe jos. Majoritatea erau morţi, iar piaţa era complet distrusă”, a povestit un martor, Abdulle Omar.

 Maşina era condusă de un kamikaze, a precizat Ahmed Abdulle Afrax, primarul districtului Wadajir unde s-a produs explozia.

"Am transportat 39 de cadavre şi există multe alte persoane rănite", a declarat pentru Reuters dr. Abdikadir Abdirahman, directorul unui serviciu de ambulanţă. 

Potrivit unui martor, piaţa unde s-a produs atentatul a fost distrusă. 

Atacul nu a fost revendicat deocamdată, dar în zonă este foarte activă gruparea Al Shabaab, islamişti care luptă împotriva Guvernului. Printre victime se numără civili şi militari.

Luna aceasta, Somalia şi-a ales un nou preşedinte, pe Abdullahi Mohamed. El are dublă cetăţenie, americană şi somaleză, a servit anterior ca premier şi este cunoscut mai degrabă după porecla sa, “Farmajo”.

Somalia este măcinată de un război civil din 1991, iar agenţiile de asistenţă umanitară au avertizat că o secetă severă au făcut ca părţi mari din ţară să se confrunte cu risc de foamete.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite