Atentat sinucigaş la 11 ani: două fete echipate cu veste cu explozibili, trimise de Boko Haram, s-au detonat într-o piaţă din Nigeria, omorând 15 persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, cere eradicarea Boko Haram FOTO AFP/Getty Images
Preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, cere eradicarea Boko Haram FOTO AFP/Getty Images

Cel puţin 15 persoane au murit în Nigeria în urma unui nou atac terorist al organizaţiei islamiste Boko Haram: două fete, dintre care una ar fi avut doar 11 ani, şi -au detonat vestele cu explozibili într-o piaţă din oraşul Kano, din nordul ţării, relatează „The Guardian”.

„Un microbuz ce transporta femei a ajuns în piaţa Farm Center GSM, şi din el au coborât două fete: una în vârstă de 11 ani, şi alta de 18 ani, ambele purtând hijab (n.r. - una din denumirile vălului purtat de o parte din femeile musulmane)” a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Kano. „Una dintre ele a intrat în piaţă şi cealaltă a rămas la intrare, iar ambele s-au aruncat în aer aproape concomitent”, a completat oficialul nigerian.

Atacul a avut loc la doar o zi după un atentat similar în oraşul Yola, din nord-estul Nigeriei – regiune considerată drept fieful organizaţiei teroriste – care pare a fi fost executat tot de Boko Haram. 

Tactica a devenit deja o marcă a grupului islamist, care se află în al şaselea an de rebeliune împotriva guvernului nigerian. Un număr la 17.000 de persoane au murit, până în prezent, în atentate efectuate de gruparea jihadistă.

Oraşul Kano a fost vizat de unele dintre cele mai sângeroase dintre aceste atacuri: în noiembrie 2014, alţi doi atentatori sinucigaşi s-au detonat la cea mai importantă moschee din oraş, în timpul procesiunii săptămânale. Cu o populaţie de peste 2 milioane de locuitori, oraşul este vizat din cauza opoziţiei emirului din Kano, Sanusi Lamido Sanusi, care a chemat formal, în mai multe rânduri, populaţia oraşului la luptă împotriva organizaţiei teroriste.

 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite