Care drepturi, căror oameni. Turcia

Un panou de campanie cu portretul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan e fotografiat în Rize, Turcia FOTO Guliver / Getty Images / Chris McGrath

În volumul „Turcia de la Atatürk la Erdoğan“ (Cetatea de Scaun, Târgovişte) am analizat paşii instaurării şi consolidării autoritarismului preşedintelui turc. Sporadic, am analizat mişcările grupului Erdoğan. Am înţeles de mult că în Turcia nu poţi avea decât o opinie, cea a preşedintelui, în Turcia nu poţi exista în

învăţământ (mai ales în domeniul istorie unde neo otomanismul turc se transformă în erdoğanism) decât dacă predai după ideologia oficială. Conform acesteia, nu a existat genocidul armean, Imperiul Otoman a avut un rol pozitiv cu precădere în Balcani, turcii sunt europeni, din Balcani (Biz zaten avrupalıyız - Mehmet Ali Kılıçbay) şi mai ales lovitura de stat din iulie 2016 care a fost organizată şi orchestrată de Fethullah Gülen. Cei care cred altceva sunt duşmani ai poporului, rău intenţionaţi, geloşi pe dezvoltarea statului turc, terorişti. Nu înţeleg că Turcia este singurul stat care se luptă cu terorismul....

Zilele trecute, am reuşit să iau legătura cu un coleg apropiat, istoric, cercetător, profesor, care a coordonat mulţi doctoranzi, recunoscut ca atare nu doar în Turcia, ci şi în Europa şi Statele Unite. A participat la zeci de conferinţe în afara Turciei şi a contribuit la dezvoltarea istoriografiei turce. Anul trecut, am dorit să-l invit în România la un simpozion, doar că nu mai răspundea la telefon, mail etc. Curios, după cercetări am aflat că fusese închis. La zece luni distanţă, am reuşit să comunicăm din nou.

După discuţia cu el, mi-am adus aminte de vremurile anilor “40 de la noi când puteai deveni foarte uşor duşman al poporului. Umilirea, dezaprecierea, stigmatizarea, interzicerea exercitării profesiei, cât şi interdicţia de a părăsi ţara l-au transformat într-un prizonier în libertate. După ieşirea din închisoare, a scris un protest pe care îl redau mai jos. Din motive lesne de înţeles, nu voi preciza numele, funcţiile sau titlurile academice. 

06 August 2017

Protest împotriva Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO)

„Eu, ca de altfel milioane de „OAMENI“ ce trăiesc în Turcia, protestez împotriva aşa-numitei Curţi Europene a Drepturilor Omului, deoarece CEDO, din păcate, nu recunoaşte – şi asta este o mare nefericire – valorile universale ce stau la baza Uniunii Europene. Uniunea Europeană şi CEDO au lăsat „OAMENII“ în Turcia la mila unui guvern care nu are nici etică, nici frică de Dumnezeu. Atitudinile şi deciziile CEDO, în ceea ce priveşte contextul din Turcia, sunt foarte frustrante vis-à-vis de „FIINŢELE UMANE“ de aici, care văd CEDO drept ultima lor şansă şi barcă de salvare. Vă rog să acţionaţi acum! ... Vă implor să vă amintiţi de perioada fascismului în Europa. Sunt sigur că mai există încă persoane în vârstă, care îşi amintesc despre perioada 1930-1950, cea mai întunecată din istoria umană a Europei. Vă rog să citiţi următoarea declaraţie care îmi aparţine.

După lovitura militară intenţionată din 15 iulie 2016 din Turcia, atât viaţa mea academică cât şi cea personală, s-au transformat într-un coşmar. Poliţia mi-a percheziţionat casa şi biroul şi cu toate că nu au găsit nimic, au ridicat calculatoarele şi telefoanele mobile ale întregii familii, iar pe mine m-au arestat, fără să-mi prezinte dovezi juridice sau cauza pentru care m-au reţinut. Mi s-a spus că sunt membru al unei organizaţii teroriste ilegale (FETÖ), despre care nu am auzit, şi care nu a fost niciodată definită ca atare de niciun tribunal turc. Există un cod juridic universal care spune că „nesăvârşirea niciunei infracţiuni nu implică nicio pedeapsă“. Am fost în stare de detenţie timp de nouă (9) zile, asta înainte de a avea un aşa-numit „proces“ în ziua a zecea, când aşa-zisul „tribunal“ m-a trimis în închisoare fără a-mi prezenta vreun motiv sau anumite dovezi juridice.

Abia după cinci zile am văzut un avocat. În arest nu am fost supus la tortură fizică, dar am suferit psihologic, de agonie. Nu primeam decât două mese pe zi şi aveam toaletă. Peste tot eram dus încătuşat, chiar şi la spital, pentru un control medical. A trebuit să aştept zece (10) luni până să ajung pentru prima dată în faţa instanţei. În perioada de arest am fost ţinut într-o cameră cu 16 persoane, chiar dacă capacitatea ei era de 8 persoane; aveam o singură toaletă şi un duş. Îmi puteam vedea familia faţă în faţă o dată la două luni, iar din spatele gratiilor, o dată pe săptămână. După şapte luni, mi s-au făcut cunoscute acuzaţiile ce se aduceau împotriva mea. Am comis o infracţiune prin faptul că sunt coordonator academic şi membru al consiliului administrativ al unei universităţi private, care a fost înfiinţată în 2011 cu permisiunea autorităţilor de stat, funcţionând până în iulie 2016. Potrivit instanţei, acest aşa numit „delict“ arată clar că sunt membru al unei organizaţii teroriste, o organizaţie ce înfiinţează universităţi!...  

Între timp, după zece luni de închisoare, instanţa a hotărât eliberarea mea, însă procesul continuă. Dacă mă vor găsi vinovat, pedeapsa va consta în cel puţin zece (10) ani de închisoare. Am fost concediat de universitate. Mi s-a interzis să predau în universităţi, dar şi în liceele respectiv colegiile din Turcia. Soţia mea fiind profesoară de engleză, a devenit şomeră după ce guvernul turc a închis numeroase licee private. Mi-au fost blocate conturile bancare şi cărţile de credit. Posed o casă şi o maşină, însă instanţa mi-a pus sechestrul pe toate proprietăţile, ceea ce mă împiedică să le vând. Am trei copii, toţi fiind la liceu. Din moment ce nu am un venit, singura soluţie este să împrumut bani ca să pot supravieţui.“