Cât de real este un război între China şi Statele Unite

Tot mai mulţi istorici şi experţi în ştiinţe politice atrag atenţia asupra posibilităţii izbucnirii unui război între China, o putere în ascensiune, şi Statele Unite, un hegemon măcinat de probleme. Plecând de la teoria „capcanei lui Tucidide“, celebrul autor Moises Naim arată cât de real poate fi un astfel de război.

Tucidide, un atenian care a trăit în secolul V înainte de Hristos, a rămas în istorie ca un general nefericit, dar ca un mare autor. În „Războiul peloponesiac“, el relatează marea conflagraţie a vremurilor sale, războiul dintre Sparta şi Atena, care a marcat decisiv evoluţia secolelor următoare. Spre deosebire de semenii săi, Tucidide nu mai invocă planurile zeilor şi explică istoria cu fapte şi analize. Este prima încercare de acest gen şi una de referinţă.

Statistica arată că un război între americani şi chinezi este foarte probabil

După ce a trecut în revistă factorii ce au dus la izbucnirea războiului dintre Atena şi Sparta, Tucidide a concluzionat că este foarte dificil ca o putere în creştere, cum era Atena, să coexiste paşnic cu o putere dominantă, cum era Sparta.

Graham Allison, profesor la Harvard, a popularizat această idee sub formula „capcana lui Tucidide“. Acest profesor de ştiinţe politice a căutat în ultimii 500 de ani şi a identificat 16 situaţii în care o naţiune în creştere ar putea să se opună unei naţiuni dominante. Concluzia: în 12 dintre cele 16 situaţii s-a ajuns la război! Mai mult, Graham Allison îşi aplică teoria la situaţia actuală dintre China şi Statele Unite („Capcana lui Tucidide: Se îndreaptă America şi China spre un război?“) şi se arată foarte convins că cele două ţări se îndreaptă spre război.

Este vorba de una dintre multele lucrări din ultimii ani care avertizează asupra consecinţelor ascensiunii Orientului în detrimentul Occidentului.

Doi jurnalişti, Gideon Rachman, de la Financial Times, şi Bill Emmott, fost refactor şef la The Economist, sunt la fel de preocupaţi de căderea Occidentului şi acensiunea Chinei.

În „Easternization“, Gideon Rachman scrie despre  orientalizarea lumii. Dominaţia Occidentului se apropie treptat de sfârşit şi este înlocuită de cea a Chinei, este de părere el.

În „Soarta Occidentului“, Bill Emmott pledează pentru menţinerea societăţii deschise în Occident, singura modalitate de a asigura continuitatea dominaţiei sale. Spre deosebire de Rachman, Emmott nu crede că Orientul va depăşi Occidentul.

Cum poate evolua situaţia?

Cei care cred în capacitatea Chinei de a deveni un hegemon mondial subestimează slăbiciunile gigantului asiatic, atrage atenţia Moises Naim pe slate.fr. Ei pleacă de la presupoziţia că problemele Occidentului, mai ales cele ale Statelor Unite, sunt iremediabile şi vor duce astfel la pierderea dominaţiei mondiale. Dar realitatea este cu totul alta: într-adevăr, problemele Occidentului nu sunt de neglijat, dar nici China nu stă bine la acest capitol. Evident, China cunoaşte o creştere economică surprinzătoare şi un proces de modernizare a forţelor sale armate, care pot intimida orice inamic. Dar, în acelaşi timp, gigantul asiatic suferă din cauza unor disfuncţionalităţi considerabile.

Ian Buruma, un istoric olandez specializat în Asia, este unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai „capcanei lui Tucidide“. În opinia sa, Graham Alisson nu înţelege China şi minimizează flagelurile care afectează această ţară. În pofida dinamismului său de necontestat, economia chineză este fragilizată de numeroase dezechilibre şi distorsiuni. De exemplu, la capitolul mediu, China suferă grav. Peste un milion de chinezi mor anual din cauza poluării. La capitolul militar, China stă mult în spatele Statelor Unite, care beneficiază, în plus, de o largă reţea de aliaţi în Asia. Aceşti aliaţi ai Statelor Unite se tem de China şi sunt dominaţi în acelaşi timp de profunde resentimente istorice. Un exemplu poate fi Vietnamul, care a purtat 17 războaie cu China.

Însă China este împiedicată cel mai mult să devină un hegemon mondial tocmai de regimul său politic. Modelul autocratic chinez nu atrage şi instabilitatea politică nu este exclusă. Ori, o ţară instabilă politic are puţine şanse să iasă învingătoare într-o conflagraţie din seria „capcanei lui Tucidide“, conchide Moises Naim.