CEDO condamnă Turcia pentru încălcarea statului de drept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA
FOTO EPA

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Turcia pentru încălcarea statului de drept în cazul menţinerii în detenţie a doi jurnalişti în pofida unei decizii a Curţii Constituţionale privind eliberarea lor, transmite Reuters online.

Cea mai înaltă juridiscţie a Turciei a ordonat, la 11 ianuarie, eliberarea lui Mehmet Altan şi Sahin Alpay, doi jurnalişti şi profesori universitari arestaţi după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, estimând că drepturile lor au fost încălcate. Totuşi, o instanţă din Istanbul a refuzat să dea curs acestei decizii.

„Faptul că un alt tribunal pune sub semnul întrebării competenţele unei curţi constituţionale, dotate cu puterea de a da decizii definitive şi constrângătoare ]n cazul recursurilor individuale, merge împotriva principiilor fundamentale ale statului de drept şi securităţii juridice“, arată un comunicat al CEDO.

Comunicatul subliniază că Turcia le-a „încălcat“ celor doi jurnalişti „dreptul la libertate şi siguranţă“, precum şi „libertatea de exprimare“.

Curtea a decis ca Ankara să plătească despăgubiri morale de 21.500 de euro pentru fiecare dintre cei doi.

Sahin Alpay, jurnalist al cotidianului Zaman, considerat ca făcând parte din mişcarea „gulenistă“ şi închis între timp, a fost eliberat vinerea trecută, dar rămâne inculpat pentru legături cu o organizaţie teroristă. Conform regimului de la Ankara, „guleniştii“ sunt cei care au organizat tentativa de puci din 2016.

Mehmet Altan, profesor de economie şi moderator al unei emisiuni de dezbatere politică pe Can Erzincan TV, un post de televiziune închis de asemenea după tentativa de puci împotriva lui Recep Tayyip Erdogan, a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Acestea sunt primele hotărâri ale CEDO în acest tip de cazuri şi transmit un „mesaj politic puternic“ preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, apreciază o sursă de la Consiliul Europei (CoE) citată de AFP.

Peste 50.000 de persoane au fost arestate şi peste 150.000 suspendate din funcţii sau demise în cadrul campaniei de epurare care a urmat puciului.

Aproximativ 130 de instituţii de presă au fost închise, iar aproximativ 160 de jurnalişti au fost arestaţi, conform Asociaţiei Jurnaliştilor.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a prezentat marţi un raport în care acuză Ankara de încălcări „grave“ ale drepturilor a sute de mii de persoane în urma prelungirii stării de urgenţă instituită după puci.

Printre încălcările menţionate se numără tortura şi alte maltratări, detenţia arbitrară, interzicerea dreptului la muncă şi la libertatea de mişcare, precum şi atacuri asupra libertăţii de asociere şi de exprimare, transmite AFP.

Ministerul de Externe al Turciei a denunţat acest raport, considerându-l „părtinitor“ şi „inacceptabil“.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite