Consultări în Suedia cu oficiali nord-coreeni de rang înalt se încheie fără un anunţ concret

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consultările între oficiali de rang înalt din Coreea de Nord şi Suedia, o ţară care reprezintă interesele americane la Phenian, s-au încheiat sâmbătă, la Stockholm, fără să se anunţe progrese concrete cu privire la un posibil summit Trump-Kim, relatează AFP.

Întâlniri la nivel înalt şi convorbiri telefonice la vârf s-au succedat de joi seara, în vederea concretizării summitului istoric anunţat, dar în continuare neconfirmat în mod oficial între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Niciun contact direct între cei doi inamici nu a avut încă loc şi nici data, nici locul nu au fost stabilite în vederea acestei întâlniri menite să abordeze viitorul programului nuclear nord-coreean după luni de escaladare.

De la Washington, Donald Trump l-a sunat vineri pe omologul său sud-coreean Moon Jae-in, al cărui Guvern a transmis săptămâna trecută propunerea summitului, atribuită lui Kim Jong-un, imediat acceptată de preşedintele american.

Acesta din urmă şi-a ”reiterat intenţia de a se întâlni cu Kim Jong-un până la sfârşitul lunii mai”, a anunţat Casa Albă.

Donald Trump şi-a exprimat, împreună cu Moon Jae-in, un ”optimism prudent”, iar cei doi lideri au apreciat că Nordul va avea ”un viitor mai bun” urmând ”drumul bun” către dezarmarea nucleară.

La Stockholm, consultări între ministrul nord-coreean de Externe Ri Yong-ho, omologul său suedez Margot Wallström şi premierul suedez Stefan Löfven, începute joi, urmau să se încheie vineri, însă cele două părţi au decis să prelungească aceste discuţii pentru a profita de ”atmosfera constructivă”, potrivit lui Wallström.

Discuţiile s-au încheiat sâmbătă fără vreun anunţ concret. Suedezii se arată printre cei mai prudenţi cu privire la şansele reuşitei acestei medieri, într-un conflict în care alternează destinderea şi vârfuri de tensiune extremă, de la Războiul din Coreea (1950-1953).

Miniştrii de Externe ai celor două ţări au ”discutat despre oportunităţi şi provocări” la adresa ţărilor vizate, ”în eforturi diplomatice vizând să găsească o soluţien paşnică la conflictul” din peninsula coreeană, se arată în comunicatul final al Ministerul suedez.

RACHETE ŞI SITUAŢIA UMANITARĂ

Suedia, a cărei ambasadă la Phenian reprezintă interesele americane, dar şi canadiene şi australiene, ”a subliniat necesitatea ca Coreea de Nord să-şi abandoneze programul de armament şi rachete nucleare”.

Discuţiile au abordat de asemenea situaţia umanitară în Coreea de Nord, afectată de multiple sancţiuni impuse de Consiliul de Securitate al ONU, aceste sancţiuni, dar şi ”cooperarea regională şi probleme de securitate cu privire la ţări între care Coreea de Sud, Japonia, Rusia, China şi Statele Unite”.

Ministrul nord-coreean, care rămâne în capitala suedeză până duminică potrivit presei japoneze, nu a făcut nicio declaraţie.

Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii (SIPRI), cu sediul în capitala suedeză, un organism independent specializat în probleme de securitate, dezarmare şi soluţionarea conflictelor, a anunţat că Ri s-a întâlnit cu directorul consiliului său de conducere, Jan Eliasson, un fost ministru suedez de Externe şi vice-secretar general al ONU (2012-2016), dar şi cu directorul său, Dan Smith.

”Discuţiile lor despre situaţia în peninsula coreeană şi Asia de Nord-Est nu au vocaţia să fie făcute publice”, a precizat SIPRI într-un email adresat AFP.

Choe Kang-il, adjunctul directorului general al Departamentului America de Nord din cadrul Ministerului nord-coreean de Externe, care a luat parte la discuţiile din Suedia, este aşteptat duminică în Finlanda, potrivit presei finlandeze.

În Finlanda urmează să fie organizate, la o dată necunoscută, mese rotunde cu membri ai societăţii civile, menite ”să examineze situaţia în Asia de Nord-Est”, a declarat pentru AFP o sursă de la ministerul finlandez de Externe.

Aceste reuniuni ”nu au nicio legătură cu vizita ministrului nord-coreean de Externe în Suedia”, a precizat această sursă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite