De la Istanbul, despre Turcia

Aflat în Turcia de câteva zile, constat că agitaţia Istanbulului a mai pierdut din intensitate. Aglomeraţia pietonală este într-un ritm normal. Araba este din ce în ce mai vorbită, alături, desigur, de limba engleză. Un oraş istoric, monumente istorice la tot pasul inscripţionate în engleză şi arabă alături de limba turcă.

Chiar dacă nu este o lună propice turismului, turiştii ruşi se văd din ce în ce mai puţin. Chiar şi europenii. În schimb, mulţi arabi. Ceea ce nu este tocmai un lucru rău. Întotdeauna am apreciat Turcia pentru ambele sale direcţii aplicate în diplomaţie. Tinde către vest dar se dezvoltă către est. Se baza, până acum pe colaborarea cu Rusia şi negocia entuziast cu U.E.

După ce am trecut la câteva minute de explozia cu bombă din staţia Bayrampaşa, am ieşit cu colegii de mai multe naţionalităţi veniţi ca şi mine pentru a participa la Conferinţa Balcanii şi Migraţia, organizată de Universitatea din Istanbul. Cu siguranţă, subiectul dezbătut a fost decizia Turciei de a doborî avionul ruşilor. Slovenul, sârbul, neamţul, americanul chiar si israelianul (o doamnă plecată din Iaşi la 13 ani) nu pot înţelege - sau mai degrabă se feresc să spună ce înţeleg - decizia lui Erdoğan de a doborî avionul rusesc. Diferite ipoteze, aceeaşi concluzie, o greşeală gravă.

După umila părere a unui turc emigrat macedonean, doctorand la Universitatea Istanbul, reţin părerea sa că mulţi dintre turcii de rând nu prea au cunoştinţe despre ruşi, despre ce reprezintă sau cu ce se vor confrunta turcii în urma deciziei luate. Gândesc că turcii au învăţat la istorie că au fost centrul universului, cel mai mare Imperiu, că au controlat nu foarte de mult situaţia pe trei continente. Aşa că, Rusia, pentru mulţi nu pare o problemă foarte gravă. Alţi turci, îi înjură, într-o discreţie solemnă pe ai lor din cauza sancţiunilor economice impuse de ruşi tuturor afaceriştilor care desfăşoară afaceri cu Rusia. O întrebare retorică se propagă în aer, şi anume ce vor face marile lanţuri hoteliere care vor suferi pierderi inimaginabile, ca urmare a deciziei ruşilor de a evita Turcia? În fapt, multe locuri de muncă nu vor mai fi.

Aici, oamenii cu care interacţionez nu se arată îngrijoraţi de evenimentele de la Paris. Ba chiar spun că le merită. ”Cu ce este mai presus un francez”. ”În Ankara au murit mulţi oameni şi europenii nu s-au comportat la fel ca în cazul francezilor”. Înjurăturile de la Istanbul, în timpul momentului de reculegere ca urmare a victimelor atentatului de la Paris, când a avut loc meciul de fotbal  dintre Turcia şi Grecia, arată diferenţele clare dintre Europa şi Turcia. Probabil încă nesesizate în Europa.

În cadrul festivităţii deschiderii Simpozionului, İdris Güllüce, deputat din partea partidului lui Erdoğan, fost ministru, a adus vorba, despre avionul rus, care a îndrăznit să violeze spaţiul turc şi să atenteze la securitatea Turciei. În sală, aplauze îndelungi. Pentru mine a devenit clar că turcii trăiesc într-o realitate paralelă. Dacă cercetătorii şi profesorii, în marea lor majoritate sunt de acord şi văd o normalitate din doborârea avionului, ce să mai zicem de ceilalţi? Desigur, Turcia are dreptul de a se apăra, este suverană şi îşi poate stabili singură, aşa cum a facut-o, strategia de securitate cât şi relaţiile diplomatice cu orice stat.

Aici, toată mass-media prezintă doar punctul de vedere oficial al conducerii. Chiar pe un post de ştiri, un analist cunoscut felicita CNA-ul lor că le-a dat amendă. Raţionamentul era că trăiesc într-o democraţie, şi ei, oamenii, sunt supuşi derapajelor.  Este, ca şi cum la noi Rareş Bogdan sau Mihai Gâdea s-ar felicita ca au primit amendă şi ar încuraja instituţia să-şi facă treaba. Sesizez la majoritatea celor cu care conversez, folosirea în exces a cuvântului democraţie. Vor să sublinieze astfel, că Turcia este o democraţie consolidată.

Cu toate că Erdoğan este încă activ, are o Universitate ce îi poartă numele, cel mai mare aeroport din zonă, în construcţie, îi va purta numele, actorii lucrează de zor la un film ce va apărea în martie anul viitor. Autobiografic, desigur.

Ceea ce se observă la tot pasul în Istanbul, cu precădere în zonele turistice, sunt poliţişti înarmaţi. Chiar în jurul clădirii unde dezbăteam probleme de istorie, poate plictisitoare, cel puţin pentru ei, cu armele în mâini se plimbau în jurul clădirii. O atmosferă care aduce aminte de zona fierbinte de la graniţa sudică a Turciei. Sau poate de recenta explozie cu bombă din Istanbul. Se văd eforturile autorităţilor în încercarea de a asigura ordinea. În faţa consulatului rus, un autobuz blindat, plin cu ofiţeri veghează cel mai circulat bulevard pietonal din Turcia.

Turcia ştie foarte bine ce rol joacă în tabloul geostrategic. Ştie că este puntea dintre Orient şi Occident. A testat Uniunea Europeană cu valul de emigranţi, lăsaţi să traverseze prin Turcia fără cea mai mică opoziţie. Recent, la marele palat, Erdoğan, în cadrul unei recepţii a ţinut un discurs în care a concluzionat că numai oamenii fără suflet ar ajuta teroriştii, iar Turcia se luptă cu terorismul. Primul ministru aflat la Baku a ţinut să se afle că Turcia a jucat întotdeauna un rol important atât in Africa, Asia şi Europa, iar ministru de externe într-o întâlnire cu omologul său rus la Belgrad s-a arătat încrezător în dialogul cu ruşii şi a ţinut să sublinieze că statul turc a trimis condoleanţe familiei piloţilor aflaţi în avion.

 Modalitate diplomatică a turcilor este de a minimaliza evenimentul, de a pune accentul pe viitor şi cu timpul de a face apel la colaborarea dintre ambele state. Vor folosi din plin apartenenţa la alianţa Nord Atlantică şi vor încerca să transmită mesaje cum că statul turc trebuie să joace un rol primordial în Orientul Apropiat. Din istoria lor, de la Sultani la Preşedinţi reiese că şefii nu greşesc, nu au conceptul de a cere scuze. Nu există în mentalitatea conducătorului turc aşa ceva.

Cum văd turcii situaţia:

-           Statul Islamic este o organizaţie teroristă care îi afectează securitatea din octombrie 2013. Astfel Turcia a devenit membru al Coaliţiei anti ISIL/DEASH, iar din august a început să-i bombardeze pe aceşti terorişti.

-          După ce Rusia le-a violat spaţiul aerian, diplomaţia de la Moscova a demarat o campanie împotriva Turciei. Turcia este acuzată de către Rusia că face afaceri cu petrol cu teroriştii.

-           Ruşii au demarat o propagandă marca „Pravda” împotriva lor dar şi a Coaliţiei care luptă împotriva Statului Islamic.

-          Ankara este de părere că implicarea ruşilor în Siria are ca scop şi distragerea atenţiei opiniei publice de la evenimentele din Ucraina.

-          Bombardamentele ruseşti în Siria nu au ca scop doar distrugerea teroriştilor ci produc pagube imense civililor, distrug infrastructura în zona ocupată de DEASH/ISIL.

Pentru Turcia, graniţa cu Irak şi Siria este punctul fierbinte. Ankara trebuie să securizeze 1.295 de km. Conştienţi de rolul avut, Turcia fructifică relaţiile cu Uniunea Europeană, aşteaptă ridicarea vizelor pentru cetăţenii săi şi caută să-şi consolideze influenţa în Orientul Apropiat. Momentan, deviza diplomaţiei de la Ankara zero probleme cu vecinii nu se potriveşte. Acum se poate constata atâţia vecini, atâtea probleme.