Egiptul a bombardat şase tabere jihadiste din Libia, după atacul asupra unei comunităţi creştine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele egiptene au lansat vineri un atac aerian asupra şase tabere de antrenament jihadiste din Libia, drept răspuns pentru un atac asupra unei comunităţi de creştini în urma căruia au murit 28 de persoane, majoritatea copii, relatează Al Jazeera.

Preşedintele egiptean, Abdel Fattah el-Sisi, a declarat vineri că el a dat ordinul ofensivei asupra presupuselor „tabere teroriste”, precizând pentru televiziunea publică faptul că statele ce promovează terorismul urmează să fie pedepsite. „Egiptul nu o să ezite să lovească taberele teroriste, indiferent unde s-ar afla… dacă plănuiesc să atace Egiptul din interiorul sau exteriorul ţării”, a completat preşedintele, citat de Al Jazeera.

Câteva ore mai devreme, vineri, cel puţin 28 de creştini au fost ucişi şi zeci au fost răniţi de către mai mulţi bărbaţi înarmaţi. Creştinii călătoreau către Mănăstirea Sfântul Samuel, aflată la 220 de kilometri de capitala ţării, Cairo, când mai mulţi atacatori mascaţi au coborât din trei vehicule şi au deschis focul asupra lor.

Forţele de ordine şi oficialii medicali au declarat pentru agenţiile de presă că în urma atacului au murit 28 de persoane, dintre care majoritatea copii.

Deocamdată nimeni nu a revendicat atacul, care vine în ajunul Ramadanului, cea mai importantă sărbătoare musulmană.

Potrivit jurnaliştilor egipteni, atacul aerian al armatei a vizat locuri şi proprietăţi populate, cum ar fi case, ferme sau vehicule.

În ultimii doi ani, Egiptul a atacat de mai multe ori oraşul libian Derna, cele mai notabile cazuri fiind în februarie 2015 şi martie 2016 când în urma ofensivei şi-au pierdut viaţa femei şi copii.

Creştinii, aflaţi într-o minoritate de 10% în Egipt, au fost vizaţi în repetate rânduri de atacuri din partea grupărilor armate. Printre acestea se numără şi două atacuri sinucigaşe cu bombă asupra unei biserici din Tanta şi alta din Alexandria, în aprilie, chiar în timpul slujbei de Florii. În urma exploziilor, cel puţin 45 de persoane au fost ucise, iar peste 100 au fost rănite. Atentatele au fost revendicate ulterior de Statul Islamic.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite