Forţele americane au ucis un important militant ISIS, ce s-a aflat în spatele atacului din clubul de noapte din Istanbul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficiali ai Statelor Unite au făcut public faptul printr-o operaţiune militară secretă au reuşit eliminarea unui important lider al grupării teroriste ISIS, considerat a fi fost un apropiat al liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, şi cel are a pus la cale atacul asupra unui club de noapte din Istanbul soldat cu 39 de victime.

Abdurakhmon Uzbeki, despre care se crede a fi de naţionalitate uzbecă, a fost ucis în timpul unui raid ce a implicat trupe terestre în apropierea oraşului Mayadin, din Siria, în data de 6 aprilie, a declarat Col. John Thomas, un purtător de cuvânt al Centrului de Comandă al armatei americane ce coordonează campania militară împotriva ISIS.

„A fost o operaţiune terestră. Cred că asta este tot ceea ce am să vă spun despre acest subiect” a declarat Col. Thomas, citat de Reuters. Acesta a ţinut să sublinieze că Uzbeki nu a fost ucis printr-un bombardament aerian.

Dl. John Thomas a declarat că Uzbeki a fost cel care a „facilitat” atacul asupra clubului exclusivist Reina din Istanbul petrecut în noaptea de Anul Nou. Gruparea teroristă ISIS a revendicat atacul, susţinând că este un răspuns pentru intervenţia militară a Turciei în Siria.

„Am avut dovezi clare cu privire la implicarea lui Uzbeki în atacul din noaptea de Anul Nou din Istanbul”, a completat Col. John Thomas.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite