Iranul a lansat, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, şase rachete în Siria, un mesaj adresat inamicilor săi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rachete iraniene
Rachete iraniene

Iranul a tras rachete în Siria cu scopul de ”a-i pedepsi pe teroriştii” din gruparea Statul Islamic, dar şi pentru a transmite un mesaj inamicilor săi - Arabia Saudită, Statele Unite şi Israelul - pe fondul unor puternice tensiuni regionale, relatează AFP.

Pentru prima oară în 30 de ani - de la războiul cu Irakul (1980-1988) - Iranul a lansat duminică şase rachete într-un teritoriu străin.

Obiectivul vizat erau nişte ”baze teroriste” aparţinând Statul Islamic la Deir Ezzor, în estul Siriei, potrivit Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian.

Este vorba despre o acţiune efectuată ca represalii faţă de atentatele comise pe 7 iunie la Parlament şi la Mausoleul imamului Khomeiny, la Teheran, soldate cu 17 morţi. Acestea au fost primele atentate revendicate de Statul Islamic în Iran.

”Atacurile cu rachete sunt doar o mică parte a capacităţii punitive a Iranului împotriva teroriştilor şi împotriva inamicilor săi”, a declarat luni generalul Ramezan Sharif, un purtător de cuvânt al Gardienilor Revoluţiei.

”Susţinătorii internaţionali şi regionali ai teroriştilor trebuie să înţeleagă acest avertisment”, a adăugat el.

Potrivit preşedintelui Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului Allaeddin Boroujerdi, Iranul a ”intrat într-o nouă fază a luptei împotriva terorismului”.

”LOVITURĂ DIRECTĂ”

Până duminică, a amintit el, ”trimiteam doar consilieri militari la faţa locului, cu acordul guvernelor irakian şi sirian”.

Însă tirurile de rachete - în coordonare cu Damascul - arată că ”suntem capabili să lovim (direct) terorişti, de la câteva sute de kilometri distanţă”, a adăugat el.

Iranul trimite de mai mulţi ani consilieri militari şi voluntari iranieni, afgani şi pakistanezi să lupte împotriva jihadiştilor alături de forţele guvernamentale siriene şi irakiene. În Siria, ei luptă, de asemenea, împotriva rebelilor.

Peste 2.100 dintre aceşti consilieri şi voluntari au fost ucişi în ambele ţări, potrivit Teheranului.

”Primul mesaj este că Iranul se apără şi pedepseşte teroriştii”, explică pentru AFP Fouad Izadi, un analist în relaţii internaţionale de la Universitatea din Teheran.

Dar acesta nu este singurul mesaj, spune el.

”Senatul american tocmai a adoptat o lege cu scopul de a impune noi sancţiuni Iranului, care vizează programul balistic al ţării, iar mesajul este că Iranul, în lupta sa împotriva terorismului, are nevoie de rachetele sale”, subliniază el.

Iranul a dezvoltat în ultimii ani un vast program balistic şi deţine numeroase tipuri de rachete pe care le-a fabricat, unele cu o rază de acţiune de 2.000 de kilometri, care pot atinge Israelul şi baze americane în Orientul Mijlociu.

Statele Unite cer cu regularitate blocarea acestui program.

O perspectivă respinsă categoic de Teheran, care afirmă că dezvoltarea de rachete este indispensabilă securităţii într-o regiune pradă unor conflicte, din Siria şi până în Yemen, trecând prin Irak, şi în care au loc de asemenea atacuri jihadiste împotriva şiiţilor - confesiunea majoritară în Iran.

AVERTISMENTE LA ADRESA ARABIEI SAUDITE ŞI ISRAELULUI

Tirutile de rachete în Siria sunt totodată ”un mesaj adresat Arabiei Saudite”, marele rival sunnit pe care Iranul îl acuză că susţine Statul Islamic, declară pentru AFP analistul politic Hassan Beheshtipour.

Deir Ezzor se află la jumătatea drumului între Iran şi Israel. Lansând rachete în această direcţie, Iranul îi transmite ”un mesaj (premierului israelian Benjamin) Netanyahu care ameninţă cu regularitate Iranul”, potrivit lui Fouad Izadi.

Cele două ţări n-au relaţii diplomatice şi se acuză reciproc că reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii în Orientul Mijlociu.

”Rachetele utilizate au rază medie de acţiune (aproximativ 750 de kilometri), însă Iranul deţine rachete cu o rază de acţiune şi mai mare”, care ar putea eventual să atingă Israelul, adaugă Izadi.

Arabia Saudită sunnită - care i se opune Iranului şiit în toate conflictele regionale - este avertizată totodată, la câteva zile după ce tiruri asupra unor traulere iraniene la Golful Persic, despre care Riadul afirmă că au intrat în apele teritoriale. Un pescar iranian a fost ucis, potrivit Teheranului.

Fără să precizeze dacă este vorba despre acelaşi incident, Arabia Saudită a anunţat luni că Marina sa a intervenit pentru a împiedica ambarcaţiuni rapide să se apropie de unul dintre zăcămintele sale petroliere de la Golf. Ele transportau ”arme destinate unor acţiuni subversive”, potrivit Riadului.

Arabia Saudită, acuzată de Iran că susţine grupări jihadiste pe teritoriul său şi că este ”implicată” în atentatele de la Teheran, ”trebuie să ştie că toate regiunile sale petroliere se află în raza de acţiune a rachetelor iraniene”, notează Fouad Izadi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite