Jocurile clandestine ale Războiului hibrid

Cârtiţele - agenţi care penetrează sistemele de securitate naţionale pe termen lung - fac parte din cel mai negru scenariu cu care se poate confrunta un serviciu de informaţii. În realitate, mai rar decât în ​​romanele de spionaj, cârtiţele, există şi pot face daune enorme în vânzarea secretelor şi diminuarea capacităţii de spionaj a unei ţări.

Cuvintele Lordului Palmerson ar trebui să răsune pe holurile fiecărui guvern sau parlament. Să le reamintim poate înţelegem şi comportamentul Marii Britanii din ultimul timp şi ne reamintim care sunt datoriile nostre într-un război clandestin care ne macină resursele financiare şi umane zi de zi: „Noi nu avem aliaţi eterni şi nici inamici perpetui. Interesele noastre sunt eterne şi perpetui, noi având datoria să asigurăm îndeplinirea lor. Şi dacă îmi este permis să exprim într-o singură frază acest gând care trebuie să ghideze pe fiecare ministru englez aş spune: fiecare interes al Marii Britanii trebuie să devină deviză şi să fie îndeplinit de oricare ministru al guvernului britanic”[1]

De când Rusia a răpit Ucrainei Crimeea, am avertizat că preşedintele Vladimir Putin nu se opreşte aici şi nu va fi timid în faţa Occidentului, chiar cu preţul declanşării unui război major. Oportunităţi de a descuraja o Rusie resurgentă, care doreşte reluarea heghemoniei în Estul Europei, au fost puse pe tapet de SUA şi NATO, însă criza migranţilor şi cea generată de Brexit au devoalat o nouă confruntare ideologică şi nu numai, într-o Europă lipsită de coerenţă, dar şi de coeziune, aparent calmă la summitul de la Bratislava. Atenţie! Ucraina a fost doar începutul unei altfel de ocupaţii unde s-au folosit tancuri şi avioane dar şi forţe speciale (acestea sunt folosite iniţial pentru intimidarea convenţională) pe lângă acţiunile neconvenţionale, coagulând agresiunea, în final, într-un război hibrid. În această dezordine europeană în care se cere crearea unei armate a Europei, deşi garantul securităţii continentului, de zeci de ani, a fost SUA şi Alianţa NATO, am ajuns la un moment, pe care noi atlantişti, nu l-am dorit: să alegem între o relaţie transatlantică UE-SUA şi o relaţie pan-europeană condusă de binomul Franţa-Germania. Evidenţele sunt grăitoare şi ele se identifică în schimbarea permanentă a alianţelor în cadrul UE, dar şi a axelor geopolitice ale diferitelor capitale europene. Momentul nu va fi mâine şi nici poimâine. El va veni odată cu alegerile din SUA, Franţa şi Germania. Brexitul a ajutat indirect ca proiectul franco-german de creare al unei armate europene, proiect care circula subteran de mai multă vreme, să iasă la suprafaţă. Argumentul este că UE nu poate fi o putere globală fără a fi o putere militară globală. Odată cu ieşirea Angliei din Uniune, Germania şi Franţa, rămase singure la cârma UE, vor dori normalizarea relaţiilor cu Rusia. În aceste condiţii, o serie de concesii vor fi făcute Kremlinului, prima sacrificată fiind zona tampon Belarus-Ucraina-Moldova-Georgia. Care vor fi următoarele concesii? Nu ştim, dar ştim că regiunea în care se află şi România este una turbulentă unde dorinţele revizioniste sunt în creştere.

Spionajul trăieşte încă în era Războiului Rece

Atât timp cât Kremlinul nu joacă după regulile Occidentului, iar administraţia de la Moscova este împănată cu oameni care au în inimi metodele CEKA, un război din umbră, război care este un amalgam de spionaj, propagandă media şi acţiuni cibernetice şi pentru care Occidentul nu este pregătit, este în curs de derulare. Operaţiunile serviciilor de spionaj ruseşti Serviciul de Spionaj Extern (SVR) şi Directoratul principal de Informaţii al armatei (GRU) au crescut în intensitate ele având nu numai ţinte în SUA, dar şi împotriva ţărilor NATO incluzând în principal Germania, Franţa, Polonia, Cehia, Ţările Baltice, România şi Ungaria. Marea majoritate a operaţiunilor se desfăşoară sub acoperire diplomatică sau de reprezentare economică. În 2015, guvernul de la Praga a expulzat 3 diplomaţi ai Moscovei, rapoartele serviciului de constraspionaj ceh (BIS) menţionând că un sfert din diplomaţi ruşi acreditaţi la Praga sunt de fapt spioni sub acoperire diplomatică.  

Conform Serviciului de Securitate Suedez (SAPO), o treime din diplomaţii ruşi acreditaţi în Suedia sunt de fapt spioni. Lunile care au trecut au devoalat o serie de provocări şi repetate incidente cu submarinele ruseşti navigând în largul coastelor Suediei, operaţiuni clandestine SVR şi GRU, dar şi eforturi deosebite pentru recrutarea de agenţi din instituţiile militare sau politice. Anii spionilor votcă, cum erau denumiţi înainte de 1990, s-au dus! Din 2006, operaţiunile serviciilor de informaţii SVR şi GRU împotriva Occidentului au crescut simţitor, ajungând în 2016 la nivelul de vârf din timpul Războiului Rece. Analistul şef de la SAPO declara despre spionii ruşi: excelent educaţi şi de cele mai multe ori mult mai tineri decât cei din timpul Războiului Rece, ei sunt social integraţi, competeţi şi orientaţi spre atingerea obiectivelor în cel mai scurt timp (n.A.G. - este vorba despre spionii legali cu acoperire diplomatică). Conform aceleiaşi surse, ei recrutează agenţi, împrăştie informaţii false şi formează dizidenţi în ţările în care acţionează. Spionajul a devenit o aşa de mare problemă pentru Oslo încât Rusia a fost trecută pe prima poziţie în topul ameninţărilor la siguranţa naţională. În opinia mea, operaţiunile de spionaj pregătesc operaţiunile militare. Să fie Suedia o ţintă? Războiul spionilor continuă pe harta Europei, el hrănind media cu dezvăluirile sale. O altă zi, un alt spion rus descoperit în Occident. Contraspionajul polonez a descoperit, anul trecut, un ofiţer de aviaţie care a spionat pentru Moscova. El a transmis informaţii clasificate despre escadrilele de avioane F-16 care reprezintă coloana vertebrală a apărării poloneze, dar şi a NATO, împotriva unui atac din partea Rusiei la graniţa de est a Alianţei.

Despre cârtiţele din Occident

Exemplele sunt nenumărate, deoarece spionajul nu a încetat odată cu finalul Războiului Rece. Chiar prietenul de nădejde al ruşilor, în perioada Cancelarului Gerhard Shroder, nu a fost iertat. În 2014, a fost eliberat din închisoare un spion rus, Heidrun Anschlag, după un an de detenţie. Ea a venit împreună cu soţul în Germania în 1988 şi, timp de 20 de ani, a spionat pentru Rusia până când au fost prinşi în 2008. De curând, în războiul Rusia versus Occident, un spion rus, de fapt o cârtiţă, a fost prins în Italia. Frederico Carvalhao Gil (foto dreapta), un ofiţer superior din sistemul de informaţii al Portugaliei, a fost arestat la Roma, de poliţia italiană, împreună cu un operativ rus cărui îi livra documente secrete ale Alianţei NATO. Portugalia este membru fondator al NATO, fiind membră deplină a reţelei de informaţii şi spionaj a Alianţei din 1949. Carvalhao, un absolvent de filozofie, extrem de inteligent, a intrat în afacerile de spionaj în 1980 şi a ajuns şef de divizie în cadrul Serviciului de Informaţii de Securitate al Portugaliei (SIS). El a avut acces la o gamă variată de secrete ale NATO datorită poziţiei sale oficiale în SIS.  Apetenţa sa pentru frumuseţile Europei de Est şi în special pentru femeile de acolo, fapte dovedite şi de pagina personală de Facebook, l-au pus pe lista de suspecţi pe care CIA împreună cu SIS au realizat-o. Zipper problems (în traducerea jargonului american - probleme cu fermoarul de la pantaloni), cum sunt denumite aceste obiceiuri în zona spionajului, sunt literă de manual pentru spionajul rusesc şi sunt deseori folosite pentru racolarea de oficialităţi de către Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR). De altfel, radarul contraspionajului NATO are multe rapoarte cu astfel de legături între oficiali occidentali şi femei din fostele republici sovietice. Carvalhao văduvea SVR-ul de 10.000 de euro pentru fiecare document pe care-l livra Kremlinului. Dacă SVR plătea atât de mult pe document livrat, orice ofiţer de contraspionaj înţelege ce valoare aveau acestea. La fel ca Aldrich Ames, americanul care a spionat pentru KGB în anii 80-90 în schimbul a 50 de mii de USD şi datorită căruia mai mulţi spioni, care acţionau pentru CIA în URSS, au fost lichidaţi de sovietici, Carvalhao a trecut printr-un divorţ care l-a lăsat lefter. Ce materiale a predat SVR Carvalhao nu se cunoaşte deocamdată. Acesta nu a fost un caz izolat, Alianţa NATO fiind penetrată de mai multe ori de SVR, cel mai recent caz fiind cel a lui Herman Simm, un oficial estonian care a fost arestat în 2008 după ce  a spionat pentru Kremlin ani de zile vânzând secrete NATO.

Edward Snowden

SVR versus NSA

Dezastrul produs de Edward Snowden, contractorul IT de la NSA, cel care a trădat în favoarea Moscovei, a fost unul care a zguduit întregul sistem de informaţii occidental. Din acel moment, NATO a început să adâncească măsurile de contraspionaj împotriva ruşilor. S-a constatat că în urmă cu zece ani a început o ofensivă a spionajului rus care de multe ori a depăşit în amploare acţiunile pe care le organizau sovieticii în timpul Războiului Rece. Apariţia recentă pe internet a unor instrumente de furat secrete utilizate de NSA este încă un eveniment nedorit care vine după defectarea lui Edward Snowden - cel care a furat peste un milion de documente secrete de la NSA - eveniment ce relevă existenţa unei cârtiţe în cadrul Agenţiei (afirmaţie făcută de James Bamford, cel care a scris despre NSA ani de zile şi cunoaşte bine Agenţia). NSA a suferit de-a lungul timpului, începând cu 1953 din cauza cârtiţelor. În această perioadă, scursă de la înfiinţare, multe din serviciile de informaţii au încercat să fure secrete de la NSA dar numai ruşii au fost cei care au furat în mod constant şi consistent. O scurtă istorie pe care am să v-o prezint relevă acest fapt extrem de complicat şi cu implicaţii globale.

NSA a fost fondată în parte datorită unei cârtiţe ruse, Willian Weisband, care a penetrat codul trupelor de uscat americane în cel de-al Doilea Război Mondial. El a livrat spionajului rusesc elemente importante din programele comunităţi de informaţii americano-britanice. A fost arestat şi închis pentru un an, dar niciodată judecat pentru spionaj. Detaliile afacerii de spionaj au fost dezvăluite după jumătate de secol. Actele de spionaj au continuat. În 1960, doi matematicieni americani care lucrau la NSA, William Martin şi Bernon Mitchell, au trădat în favoarea URSS, devoalând secretele pe care le deţineau şi pe care le-au împărtăşit KGB-ului. În 1963, Jack Dunlap, un sergent din trupele de uscat care lucra pentru NSA, s-a sinucis când a fost descoperit faptul că spiona pentru sovietici. Nu se ştiu detaliile, dar faptul că acesta a fost şoferul directorului NSA spune multe. Din 1965 până în 1967, Robert Lipka, un simplu soldat american detaşat la NSA, a vândut secretele agenţiei sovieticilor de la KGB. Deşi poziţia sa nu era una importantă, acesta a vândut tot ce-i cădea în mână.  Motivul a fost unul pecuniar. A fost prins după terminarea Războiului Rece, când un spion rus a trecut în tabăra americană şi a dat în vileag o serie de surse din America ale ruşilor.

Un alt caz grav a fost acela al unui subofiţer de marină, John Walker, caz care a izbucnit în 1985. Walker şi-a oferit serviciile sovieticilor în 1967, când a păşit pragul ambasadei sovietice de la Washington şi a livrat codurile secrete ale marinei americane. Timp de 18 ani, acesta a trimis agenţilor KGB materiale sensibile referitoare la dispozitivele de criptat ale marinei. Dacă Războiul Rece ar fi devenit cald atunci marina sovietică ar fi avut un avantaj covârşitor asupra flotei americane (la vremea aceea conceptul Pentagonului era de a ataca Rusia în porturile sale). De fapt, trădarea lui Walker a dus la capturarea, în 1968, a navei USS Pueblo (atunci, în acel conflict un marinar american a murit, iar ceilalţi au fost deţinuţi de Coreea de Nord pentru un an de zile), o navă spion a NSA, de către marina Coreei de Nord. Nava a fost deturnată de nord-coreeni pentru a securiza ceea ce deja Moscova cunoştea despre codurile marinei americane. Un alt exemplu este cel al analistului Ron Pelton, care a vândut secrete privind programele de comunicaţii al celor cinci (Five Eyes - SUA, Anglia, Canada, Australia şi Noua Zeelandă). A fost deconspirat de Vitali Yurchenko, fost agent KGB care a rămas în SUA în 1986. Dar cel mai interesant caz este al unui ofiţer inferior din marina canadiană, Jefferey Delisle, arestat în 2012 pentru transmiterea de secrete către GRU. Canadianul a  vândut documente secrete timp de 5 ani, începând cu 2007, supărat fiind pe infidelitatea soţiei sale şi a lipsei de bani. El a lucrat pentru Centrul de informaţii canadian din Halifax, de unde a înregistrat documente secrete pe un stick pe care-l dădea odată pe lună unui spion GRU. Majoritatea informaţiilor aparţineau Five Eays şi proveneau de la NSA. Interesant este ceea ce GRU nu a vrut să primească de la canadian: informaţii despre modul în carea Five Eyes îşi protejează comunicaţiile. Este interesant pentru că în timpul Războiului Rece, KGB-ul se referea la NSA ca fiind ţinta OMEGA, iar pentru Kremlin nu era alt obiectiv mai important decât acesta. Penetrarea NSA înseamnă nu numai acces la agenţie, înseamnă acces la comunicaţile guvernului american, dar şi la cele ale aliaţilor săi. Să nu vă gândiţi la trădătorul Snowden, canadianul a spionat între 2007 şi 2012, atunci când Snowden lucra pentru NSA în calitatea de contractor IT şi nu avea acces la informaţiile pe care Kremlinul le avea deja. O concluzie se impune: Kremlinul mai are încă o cârtiţă care furnizează astfel de documente SVR sau GRU. Ori fi şi pe la noi prin Carpaţi că doar UM 110 nu mai există?

Serviciile Secrete Federale ruse (FSB) FOTO www.rferl.org

FSB - operaţiuni de influenţă şi de constrângere 

Pe lângă presiunea directă pe care o pune asupra Occidentului prin diferite acţiuni derulate din Siria, Ucraina şi până în Japonia, Vladimir Putin încearcă să facă breşe şi pe alte fronturi. Este vorba despre legea plutoniului, mai bine zis de condiţiile pe care Rusia le pune Washingtonului pentru a aplica din nou acordul de reciclare a plutoniului. Ce vrea de fapt Rusia? Anularea legii Magniţki, reducerea numărului de militari americani din Europa, ridicarea sancţiunilor economice impuse după anexarea Crimeii, chiar plata unor despăgubiri de către SUA şi statele occidentale pentru daunele economice produse Federaţiei Ruse în acest fel. Astfel, Rusia a reintrodus cu succes practica operaţiunilor de influenţă împotriva occidentalilor, dar şi împotriva expaţilor care lucrează la Moscova. Operaţiunile de influenţare nu sunt o chestiune nouă. În anii 50, sovieticii au finanţat cu sume considerabile ziare, agenţii de ştiri şi contacte cu academicieni din occident, în special britanici, francezi şi americani. În mod curent, vectorii actuali de influenţă critică operaţiunile vestului în Ucraina şi argumentează soluţii pentru abolirea sancţiunilor împotriva Rusiei. În timpul conflictelor sau a situaţiilor de criză, agenţiile de informaţii îşi intensifică acţiunile, dar ruşii o fac la ora actuală la scară industrială. Din 2000 încoace, agenţiile de informaţii din Rusia au fost din nou în joc, folosind aceleaşi tehnici ca şi predecesorii lor sovietici. Fondul pentru Protecţia Legală şi Sprijinul Compatrioţilor care trăiesc în afara Federaţiei Ruse, conform agenţiilor de informaţii europene. are un specific aparte: sprijinul şi finanţarea ONG-urilor străine prietene. Un exemplu de vehicul de propagandă este Fundaţia Pacea Rusă (Russkiy Mir), care a fost constituită în 2007 la iniţiativa lui Vladimir Putin pentru a promova cultura şi limba rusă în afara Rusiei prin asigurarea de granturi şi organizarea de conferinţe şi evenimente.

În timpul Războiului Rece, KGB recruta comunişti din Occident ca agenţi de influenţă, o categorie socială care nu era populară în ţara lor. Acum ruşii au schimbat optica, ei nu mai sunt interesaţi de ideologie, ci doar de obţinerea puterii. De aceea, la timpuri noi, metode noi. Un exemplu de manipulare (Maskirovsca) este cel dat de oficiali lituanieni prin vocea parlamentarului Rasa Jukneviciene: „Când lituanieni au dorit să construiască o centrală electrică în 2012, propaganda rusă a încercat să coaguleze opinia publică din Lituania împotriva proiectului, proiect care era considerat de ruşi prea scump şi inutil, energia cumpărată din Rusia fiind mai ieftină. La fel se întâmplă acum cu terminalul de gaz pe care vrem să-l construim şi pe care îl critică ca fiind foarte scump. Acum fiecare grup radical din Lituania este legat cu serviciile de spionaj ruseşti.”

Reacţia spionajului american 

În condiţiile în care spionajul rusesc a atins cote peste cele din timpul Războiului Rece, agenţiile americane şi-au mobilizat şi reorientat operativi acoperiţi, sistemele cibernetice şi cele de spionaj satelitar care au fost concentrate în mod special pe operaţiuni de tip Osama Bin Laden, adică pe grupările teroriste. Atrofierea resurselor dedicate Rusiei au lăsat loc Kremlinului de manevră nu numai în SUA, dar şi în Europa şi în Orientul Mijlociu. Intervenţia în Ucraina şi anexarea Crimeei, intervenţia în Siria şi mutarea forţelor ruse expediţionare acolo, dar şi acţiunile de tip hacking atât în Europa, cât şi în SUA sunt operaţiuni care au luat prin surprindere comunitatea de informaţii americană. Ceea ce se întâmplă acum în America este o fugă după timpul pierdut în operaţiunile împotriva terorismului, chiar dacă acestea au fost extrem de necesare, şi oprirea penetrării sistemelor de securitate ale NATO şi SUA de către spionajul FSB/SVR. Oficiul Directorului Naţional pentru Informaţii (ODNI) a trecut în lista de priorităţi, pentru prima dată de la colapsul URSS, pe primul loc Rusia. 

Acum tensiunile cresc de-a lungul fiecărui aspect al relaţiilor ruso-americane. Furtul corespondenţei electronice a Partdului Democrat a făcut ca membrii Comitetului Naţional al partidului să-şi exprime temerea că Rusia doreşte să submineze instituţiile democratice americane prin influenţarea pe care o pot produce asupra rezultatului cursei prezidenţiale americane. Efortul SUA de a negocia încetarea focului în Siria a divizat administraţia de la Washington şi a devoalat un adevăr trist, că intervenţia Moscovei şi-a atins principalul obiectiv: Vladimir Putin este în poziţia de a influenţa orice decizie finală asupra conflictului din Siria. Ba are şi prieteni în zonă pe care-i protejează. Chiar şi recenta întâlnire de la Beijing dintre cei doi lideri nu a făcut altceva decât să mai arate, dacă era nevoie, tensiunea existentă între cele două ţări. De aceea, nevoia urgentă de informaţii hotărâtoare despre Rusia devine o prioritate pentru CIA. În timpul Războiului Rece, 40% din resursele agenţiilor de spionaj americane erau dedicate spionajului în URSS, dar şi în statele satelite. Acum acest buget se situează undeva la 10% din totalul resurselor.

Directorul Comunităţii de Informaţii, James R. Clapper Jr. (foto dreapta), declara anul trecut pentru CNN că Putin este impulsiv şi oportunist nefiind ghidat de obiective strategice, ceea ce îi ajută pe analişti americani să înţeleagă şi să anticipeze mişcările ulterioare ale liderului de la Kremlin. Care este planul lui pe termen lung? Nu ştiu dacă are unul. Cred că se bazează pe victorii de etapă- declara Clapper. Şi aici părerile sunt împărţite. Fostul ofiţer CIA, Steven L. Hall, responsabil pentru operaţiile din defunctul URSS, declara că Putin este motivat şi îşi îndreptă ţară către o nouă rivalitate cu SUA: Ceea ce probabil spune şi chiar face răspunde la întrebările - Cât de departe pot să împing lucrurile? Cât de mult pot să câştig? În esenţă, fostul ofiţer CIA declara că Putin doreşte destabilizarea guvernelor occidentale pentru a testa în mod constant cât de mult poate Moscova provoca adversarii înainte ca aceştia să răspundă. Aşa s-a întâmplat şi în România cu acţiunea ambasadorul rus în cazul donării banilor pentru cupărarea statuii lui Brâncuşi. De fapt, furtul mailurilor Partidului Democrat nu este nimic altceva decât o iteraţie modernă a ceva ce sovieticii/ruşii au făcut pentru o lungă perioadă de timp: s-au amestecat în politica altor ţări în beneficiul lor. Marea problemă în a aduna date despre preşedintele Putin este, conform analistului CIA menţionat mai sus, aceea că fiind format în structurile KGB îşi ia toate măsurile de precauţie pentru ca planurile sale să nu fie vulnerabile la o eventuală descoperire de către serviciile secrete adversare. Măsurile sunt luate în cadrul cercului de putere restrâns de la Kremlin unde telefoanele, computerele şi alte dispozitive electronice sunt protejate în mod special. Bugetul ruşilor este o fracţie din cele 53 de miliarde ale serviciilor americane, dar Rusia foloseşte mai mulţi operativi în SUA (în jur de 150) răspândiţi nu numai la Washington sau la sediul ONU din New York, ci şi în alte oraşe importante precum San Francisco sau Chicago.  

Camera Reprezentanţilor şi Comitetul Serviciilor de Informaţii din Senatul american au alocat fonduri suplimentare pentru accelerarea procesului de reconstruire a spionajului american, dar lucrurile merg greu pentru că aprobarea prezidenţială în vederea desfăşurării operaţiunilor acoperite împotriva Moscovei se lasă aşteptată. Chiar şi aşa, cu noi resurse alocate, oficialii şi-a exprimat îngrijorarea că posibilităţile de bază ale spionajului american au scăzut la niveluri care ar necesita ani buni pentru a fi reconstruite. Rândurile analiştilor şi vorbitorilor de limbă rusă a trecut prin două runde de epurare: în primul rând în timpul anilor de după implozia Uniunii Sovietice, iar în al doilea rând, atunci când secţiunile ruseşti au repartizaţi specialişti la nou înfiinţatele unităţi de combatere a terorismului, după atacurile din 11 septembrie 2001. De unde această resurgenţă a spionajului rusesc în SUA? Directorul Comunităţii de Informaţii a SUA, James Clapper, aprecia că preşedintele Putin este condus în această creştere a acţiunilor de spionaj de paranoia privind implicarea CIA şi a altor agenţii americane în demonstraţiile din 2012, demonstraţii care l-au oripilat pe Putin chiar înaintea revenirii la Kremlin.

Escaladarea spionajul este o parte importantă, nevăzută, a redeschiderii războiului şi a competiţiei reapărute între Rusia şi SUA după două decade de acalmie. O serie de întrebări devin inevitabile. Prima întrebare care necesită răspuns este: cum va arăta o creştere a spionajului american împotriva Rusiei? A doua întrebare: care vor fi beneficiile acestei creşteri? A treia întrebare: care ar fi consecinţele şi care ar fi răspunsul ruşilor? Ultima întrebare: ar fi o alternativă mai bună decât întoarcerea la ceea ce a fost războiul spionilor în timpul Războiului Rece? Răspunsurile le vom afla de la Washington. Deocamdată, ceea ce simţim pe propria noastră piele este suflarea rece în ceafă a SVR şi a propagandei Kremlinului într-un război care a început în 1999.

Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Getty Images

Planurile Moscovei referitoare la reforma serviciilor

Rusia plănuieşte să reconstruiască fostul KGB. Un nou minister al Securităţii Statului va fi creat din actualul Serviciu Federal de Securitate şi va încorpora Serviciul de Informaţii Externe (SVR) şi Serviciul de Pază (FSO). Acest minister va avea toate atribuţiile pe care KGB-ul le-a avut de-a lungul timpului, inclusiv cea a urmării penale a adversarilor regimului, atribuţiune actualmente a Comitetului de Investigaţii, condus de fostul coleg de clasă a preşedintelui Valdimir Putin, Alexander Bastrykin. Ministerul va fi operaţional în 2018 înainte de alegerile prezidenţiale la care preşedintele actual va candida pentru un al patrulea mandat. KGB-ul a fost doar una din reîncarnările poliţiei secrete sovietice, CEKA, create de Stalin în 1917. Ideea ministerului nu este nouă, ea fiind pentru 8 ani pusă în practică de Josef Stalin. Pregătirile pentru noua reformă au început la scurt timp după decretele prezidenţiale prin care au fost desfiinţate Serviciul de control al drogurilor şi Serviciul Federal pentru Migraţie, ale căror funcţii au fost preluate de Ministerul de Interne, iar pe baza trupelor de interne şi a unei serii de unităţi ale Internelor a fost creată Garda Naţională a Rusiei. Preşedintele Vladimir Putin inaugurează o nouă epocă în activitatea serviciilor ruse care va duce implicit la declanşarea unui nou Război Rece între spioni ruşi şi cei americani. Unde se va situa Europa? 

[1] Lordul Plamerson - fost Prim Ministrul al Regatului Unit al Marii Britanii- discurs în Camera Comunelor 1 martie 1848.