Lumea creştină şi „Bătălia pentru Crăciun“

În spaţiul lumii creştine nu întotdeauna şi, în orice caz, nu peste tot, marea sărbătoare a Crăciunului a fost sau este unanim considerată ca festivitate celebrată cu fast, în bucurie şi cu semnele belşugului în suflet şi pe masă.

Primele dispute majore în acest sens apar odată cu impunerea spiritului Marii Reforme începută în secolul al XVI-lea de Martin Luther. Discipolii acestuia, chiar dacă nu au mers niciodată până la interzicerea sărbătorii Crăciunului, au încercat să tempereze spiritului acesteia, mai ales prin interzicerea totală a jocurilor de noroc. În Anglia, şefii bisericii anglicane încearcă să păstreze tradiţia catolică, cenzurând însă ceea ce numeau „aspectele frivole“ ale sărbătorii, dar se izbesc de o rezistenţă neaşteptată din partea credincioşilor... Numai că, odată cu extinderea influenţei europene a scrierilor lui Calvin, puritanii englezi declară formal că perioada Crăciunului nu trebuie nicidecum să fie una a sărbătorii ci a privaţiunilor de tot felul.

Mai mult, după ce Oliver Cromwell preia puterea în 1642, se dă o lege prin care este interzisă sărbătoarea Crăciunului, unul dintre articolele respectivei legi declarând ca ilegale o serie dintre felurile de mâncare cel mai des consumate cu acea ocazie, cum ar fi, spre exemplu, „plum pudding“.  Crainicii publici aveau datoria să meargă pe stradă şi să proclame „Fără Crăciun!“, iar cei care nu se supuneau erau pasibili de închisoare.

Interdicţia a fost desfiinţată după restaurarea monarhiei în 1660, dar puritanii ideii exportaseră deja tradiţia interdicţiei în coloniile din America de Nord. Astfel, în spiritul dezgustului pentru „manifestările păgâne de Crăciun“, Curtea Statului Massachutsetts dă în 1659 o lege prin care sărbătorirea zilei de 25 decembrie devenea o „ofensă publică“, sancţionabilă penal.

Măsuri care se aliniau în linia purităţii, austerităţii şi disciplinei constrângătoare impuse în Geneva pe timpul lui Calvin, cel care a fost primul care a promovat legislaţia care statua că sărbătorirea Crăciunului constituia o faptă gravă, pedeapsa fiind închisoarea.

Istoria consemnează că, pe 25 decembrie 1555, diverse persoane, printre care şi săracii găzduiţi în Spitalul General al oraşului, au îndrăznit să sărbătorească Crăciunul. Drept urmare, timp de o lună, au fost privaţi de orice ajutoare şi hrană, iar alţii, consideraţi iniţiatorii sărbătoririi interzise, au fost trimişi pentru 48 de ore în celulele Episcopiei. În anul următor, pentru acelşi motiv, un om a fost condamnat la moarte, scăpând doar cu închisoare pe o lungă perioadă în urma intervenţiei reprezentanţilor oraşului Berna...

Vi se pare o exagerare? Ascultaţi ce spunea Jean Calvin însuşi, în ziua de 25 decembrie 1550, în predica pe care o ţine la Catedrala Saint-Pierre (consemnată de Denis Raguenier, un hughenot francez care îi transcria toate discursurile cu ajutorul unei metode stenografice inventată chiar de el):

Văd că azi aţi venit mai mulţi să mă ascultaţi. De ce? Este ziua de Crăciun. Cine v-a zis asta? E un lucru pe care-l pot crede doar animalele proaste, căci iată cum trebuie numiţi cei care au venit azi să asculte predica pentru a cinsti sărbătoarea Crăciunului... Cum adică? Credeţi că astfel îl cinstiţi pe Dumnezeu? Dacă voi credeţi că Isus Hritos s-a născut azi, atunci sunteţi nişte animale, aş spune chiar mai mult, sunteţi nişte animale turbate. Dacă vă închipuţi că-l cinstiţi pe Dumnezeu într-o zi anume, vă construiţi un idol. Vă imaginaţi că faceţi asta în cinstea Domnului, dar o faceţi în cinstea Diavolului.

Urmarea? Geneva a boicotat în mod oficial sărbătoarea Crăciunului timp de două secole! Un punct de vedere împărtăşit de multe alte biserici care se reclamă din tradiţia creştină, cum ar fi, spre exemplu, Martorii lui Iehova.

Într-o foarte interesantă carte publicată în 2008 („Gardez-vous dans l'amour de Dieu“), figurează o listă a sărbătorilor care, conform Martorilor lui Iehova „îi displac lui Dumnezeu“ (p.144-159). O listă care începe cu Sărbătoarea Crăciunului, prezentată drept perpetuarea unei tradiţii păgâne, cea a cultului solar.

Fenomene aparţinând trecutului, practici ale unor biserici minore? Nu fiţi aşa de siguri şi rapizi în răspuns deoarece negarea sărbătorii Crăciunului face acum parte dintr-un demers politic, cultural şi societal care agită societatea occidentală în ultimele decenii şi este departe de a fi rezolvat. Pe plan moral şi legal.

În SUA se evocă de mult timp un fenomen denumit „WAR ON CHRISTMAS“ , prezent de mai mulţi ani şi în Canada şi în, evident, în tot spaţiul occidentului european.

Ideea centrală este de eradicare definitivă a creştinismului în spaţiul public pentru a respecta în totalitate principiul corect politic al separării totale a instituţiilor statului de tot ceea ce le-ar putea lega de o civilizaţie sau spiritualitate anume.

În Canada, spre exemplu, în 2007, Parlamentul a decis rebotezarea Pomului de Crăciun în „arborele sărbătorii“. În 2009, într-unul dintre cartierele de lux din Montreal, a fost sărbătorit „Joyeux Decembre“ în locul incorect-politicului "„oyeux Noel“. Iar „Patrimoine Canada“, instituţia responsabilă de domeniul cultural în cadrul guvernului canadian, a propus în 2006 ca, în toate comunicaţiile interne, să fie suprimată referinţa la „Crăciun“ cu termenul, aparent mult mai consensual, de „solstiţiu de iarnă“...

Lucrurile însă, din păcate, tind să devină din ce în ce mai ample şi mai serioase. În Franţa, spre exemplu, unde, la finele anului trecut, Jan Regourf, preşedintele Asociaţiei liber-cugetătorilor din Vndeea, a cerut în mod oficial desfiinţarea Ieslei de Crăciun montată în incinta Consiliului General al Departamentului. Cererea a ajuns în faţa justiţiei, iar Tribunalul administrativ din Nantes a ordonat retragerea Ieslei de Crăciun, decizia motivând că instalarea acesteia „este incompatibilă cu serviciul public“.

Extrem de importantă decizie deoarece devine, din acest moment, jurisprudenţă şi deschide calea „laicizării definitive şi irevocabile a spaţiului public deschizând calea unei multiculturalităţi reale şi respectuoase faţă de toţi concetăţenii noştri“.

În consecinţă, aşa cum era de aşteptat, lucrurile au evoluat extrem de rapid, în acest an extrem de influenta Asociaţie a Primarilor din Franţa, prezidată de Francois Baroin, publicând un „Raport asupra Laicităţii“ în care se dă verdictul final: nu mai trebuie să existe Iesle de Crăciun în nicio primărie sau alt edificiu public. Ceea ce este foarte serios este că, chiar pe prima pagină, găsim o afirmaţie gravă (poate cu atât mai mult cu cât raportul a fost publicat după atentatele de la Paris), anume că ar exista o relaţie între fenomenul terorismului şi Ieslele instalate în clădirile publice, justificând desfiinţarea acestora prin nevoia ca aleşii publici „să afirme laicitatea care este totdată o condiţie a convieţuirii şi un puternic factor de emancipare al fiinţei umane“. Ceea ce, în final, echivalează, în termenii documentului respectiv, la o blamare profundă a celor care aderă (încă) la principiile religiei tradiţionale a spaţiului respectiv în numele „unui demers filozofic asupra coexistenţei care poate fi calificat drept umanist deoarece nu se referă la vreo dogmă religioasă şi la nici un fel de adevăr «revelat»“.

Cum mai rămâne cu „rădăcinile creştine“? Nu vă faceţi iluzii că discuţia aceasta ar fi cumva rezolvată sau că ar fi inutilă într-un moment când fundamentele civilizaţiei europene sunt atacate şi se încearcă, iată şi prin aceste mijloace, punerea lor sub semnul întrebării sau al ridicolului. Bătălia pentru „Fortăreaţa Europei creştine“ de-abia acum a început cu adevărat şi soarta ei va depinde de fiecare dintre noi.

Acestea fiind spuse, vă rog ca, în acest moment de mare sărbătoare creştină, să vă adrezez urarea de Sărbători Fericite, cu un gând în plus pentru toţi care-şi sărbătoresc azi ziua de nume, adăugându-şi un clopoţel strălucitor în Bradul lor de Crăciun.