Michel Rocard: Pacea într-o epocă a extremelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trăim într-o vreme a progresului şi a nebuniei. De la trenuri de mare viteză pînă la robotul de cercetare a planetei Marte, omenirea are un apetit neobosit pentru a împinge limitele şi a depăşi recorduri.

Însă, deşi ambiţia puternică poate determina progresul, poate, de asemenea, să alimenteze nesăbuinţa şi devastarea la scară mare, după cum vedem în prezent în Irak, Siria, Gaza, vestul Chinei şi în alte locuri. Într-o epocă a extremelor, cum putem dobîndi pacea? 

Un lucru este sigur: comunitatea internaţională iese în pierdere. Un număr incredibil de mare de ţări au refuzat, pur şi simplu, să ajute la rezolvarea numeroaselor conflicte care afectează lumea, în special cele din Orientul Mijlociu. Acelea care au intervenit – fie din motive esenţial strategice, cum este cazul Statelor Unite, sau dintr-un sentiment de obligaţie de a proteja societăţile implicate, ca în cazul Franţei – nu au găsit încă o abordare eficientă. Unele au căutat chiar să prelungească conflictele, crezînd că asta serveşte propriilor interese naţionale.

Evident, concentrarea pe interesele naţionale nu e potrivită pentru a tempera extremismul religios, pentru a limita suferinţa oamenilor şi a preveni deteriorarea societăţilor. Avînd în vedere factorii care alimentează tulburările de astăzi – lupta islamului cu modernitatea, credinţa iraţională în eficienţa forţei în a rezolva probleme, şi teama foarte răspîndită, deseori provenind din diferenţe religioase –, abordarea miriadei de probleme ale Marelui Orient Mijlociu începe cu liderii religioşi, nu cu cei politici.

Fireşte, islamul nu este singura religie care a făcut eforturi legate de modernitate. De fapt, majoritatea credinţelor majore – de la iudaism, la creştinism şi la confucianism – s-au născut din dorinţa de a menţine o ordine sociopolitică stabilită. (Budismul este o excepţie remarcabilă – fiind mai mult o filozofie decît o religie –, care s-a născut din respingerea structurii inegale şi violente a societăţilor brahmane.)

Însă, în aceeaşi măsură în care liderii religioşi se împotrivesc cu înverşunare schimbărilor, forţele de dezvoltare economică şi socială sînt de neoprit, iar transformarea relaţiilor dintre sexe, generaţii şi clase este inevitabilă. Alte grupări s-au împăcat cu această imuabilă realitate mai rapid decît islamul.

Evreii, cărora le-a lipsit mult timp propriul teritoriu, au găsit modernitatea în altă parte, apoi au adus-o în Israel. În China, deşi clericii şi soldaţii au blocat de secole dezvoltarea, interzicînd orice contact extern, ascensiunea unui regim anticlerical a deschis, în sfîrşit, calea către modernitate. Şi, după o luptă lungă şi dificilă, conducătorii creştini au recunoscut, în cele din urmă, nevoia unei reforme.

Pentru islam, acest pas a fost mult mai dificil. Conducătorii politici şi militari au reuşit să adune clericii islamici în spatele opoziţiei la reforma religioasă, reducîndu-i la tăcere pe cei care au îndrăznit să li se împotrivească. Acest lucru a constrîns progresul social, politic şi economic, pentru mulţi musulmani, în special pentru femei.

Ca să înrăutăţească lucrurile, în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului XX, mare parte din lumea musulmană fusese subjugată de puterile imperiale europene. Cum era de aşteptat, această umilinţă a alimentat furia din societăţile tot mai fragmentate, unele grupări ajungînd la concluzia că trebuie să dezlănţuiască un război sfînt împotriva păgînilor din Occident.

Cu toate acestea, în ţări ca Irak, Siria şi Egipt, puterile seculare au îngăduit coabitarea credincioşilor, cel puţin pentru o perioadă. Ţara occidentală care a colonizat Lebanonul, Franţa, a reuşit chiar să angajeze fiecare comunitate religioasă într-un acord pentru coabitare stabilă – un plan care a inspirat eforturi similare în Algeria şi în Iran, sub Shah.

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro


Michel Rocard a fost prim-ministru al Franţei şi a condus Partidul Socialist Francez.

© Project Syndicate, 2014

www.project-syndicate.org 

traducere de Cristina Ştefan

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite