Negocieri la Islamabad pentru relansarea procesului de pace în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţi din Afganistan, Pakistan, China şi Statele Unite au început luni, la Islamabad, în Pakistan, negocieri pentru relansarea procesului de pace în Afganistan, o ţară devastată de aproape 15 ani de război sângeros, în contextul în care confruntările armate cu talibanii se intensifică, relatează Reuters online.

Lucrările au fost deschise de consilierulk pe probleme de Politică Externă al premierului pakistanez, Sartaj Aziz. El a declarat că principalul obiectiv este convingerea talibanilor de a renunţa la violeţe şi de a veni la masa negocierilor.

„Este important, de aceea, să nu se impună condiţii prealabile la începutul procesului de negociere. Acest lucru, apreciem noi, va fi contraproductiv“, a spus el.

„Ameninţarea cu acţiuni militare împotriva (părţilor) care nu se înţeleg nu poate precede o ofertă de negcieri adresată tuturor“ părţilor, a adăugat Aziz.

Adjunctului ministrului afgan de Externe Hekmat Karzai şi secretarului pakistanez pentru Afaceri Externe Aizaz Chaudhry li s-au alăturat Richard Olson, emisarul special american pentru Afganistan şi Pakistan, generalul Anthony Rock, ofiţerul american cu cel mai înalt grad în Pakistan, şi Deng Xijun, emisatul special chinez pentru Afaceri afgane.

Negocierile de pace cu talibanii, în impas după moartea mollahului Mohammad Omar

Aceste eforturi de pace au loc în contextul în care violenţele se multiplică în Afganistan, o ţară marcată anul trecut de cele mai sângeroase confruntări armate de după retragerea celei mai mari părţi a trupelor străine, la sfârşitul lui 2014.

Talibanii au cucerit în ultimele luni teritorii în provincia Helmand (sud), au cucerit pentru o scurtă perioadă de timp oraşul Kunduz (nord) şi au lansat o serie de atacuri sinucigaşe cu bombă la Kabul, relevând dificultăţile cu care se confruntă forţele guvernamentale afgane.

Eforturile de pace au ajuns anul trecut într-un punct mort după ce talibanii au anunţat că fondatorul lor, mollahul Mohammad Omar, a decedat în urmă cu doi ani, aruncând gruparea militantă într-o luptă între facţiuni rivale pentru supremaţie.

Talibanii, care au fost înlăturaţi de la putere în 2001, au păreri împărţite cu privire la o eventuală participare la negocieri.

Facţiunea mollahului Akhtar Mansour, liderul talibanilor, a dat semne că ar accepta ideea unei eventuale participări la negocieri de pace, iar alte grupuri se gândesc de asemenea să negocieze, anunţau săptămâna trecută membri ai mişcării.

Însă o facţiune disidentă, condusă de către mollahul Rasool Akhund - care nu recunoaşte autoritatea lui Mansour - a respins orice negocieri de pace cu Pakistanul în rol de mediator, o ţară despre care unii observatori afirmă că se bucură de o influenţă semnificativă în rândul comandanţilor talibani ce se ascund în apropierea frontierei pakistaneze cu Afganistanul. Facţiunea respinge de asemenea orice mediere americană sau chineză.

„Avem o poziţie foarte clară în ceea ce priveşte negocierile de pace, şi anume ca forţele tuturor puterilor străine ocupante să fie retrase“, a declarat luni pentru Reuters mollahul Abdul Manan Niazi, adjunctul lui Rasool.

„Este vorba despre o problemă între afgani şi numai afganii o pot rezolva. Nu vom permite niciunei forţe terţe să medieze între noi“, a subliniat el.

Unii oficiali au insistat că nu se aşteaptă la progrese de la negocierile de luni.

Afganistanul a anunţat că scopul este să se elaboreze o foaie de parcurs a negocierilor de pace şi a un mijloc prin care să se evalueze dacă aceste negocieri rămân pe drumul cel bun.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite