Neliniştitoarea propagandă de război a Kremlinului

„Rusia foloseşte toate capacităţile de care dispun organismele statului şi puterea sa în scopul de a promova politica sa externă în modalităţi din ce în ce mai agresive, implicând propaganda, spionajul, subversiunea şi atacurile cibernetice. Rusia face asta în întreaga Europă şi în Marea Britanie” - spunea recent pentru The Guardian Andrew Parker, Directorul General al MI5.

Un avertisment. Alt avertisment foarte grav din seria celor care se multiplică în ultimele luni peste tot în lumea occidentală.

Brusc, mai multă lume din sferele superioare de comandă din spaţiul euroatlantic par să-şi fi adus aminte de una dintre primele lecţii care se învăţau odinioară în universităţile militare de elită: de regulă, experienţa ne-a arătat că, cel puţin în faza sa iniţială, în orice nou conflict vor fi folosite majoritar aceleaşi categorii de arme ca cele cu care s-a luptat la finele războiului precedent, fiind selectate în mod natural cele mai performante, cele care au făcut deja dovada eficacităţii lor pe câmpul de luptă.

Iar dacă termenul de referinţă ar fi cel de-al Doilea Război Mondial, avem două tipuri de asemenea tipuri de arme cu eficienţă absolută. Prima este cea nucleară, acum de disuasiune, căci folosirea ei ar determina o retaliere echivalentă cu distrugerea civilizaţiei umane. A doua, însă, propaganda de război, a rămas ca una dintre armele cel mai importante în arsenalul de care dispun planificatorii militari din acest moment. Cu şcoli extrem de solide la nivelul super-puterilor, fiecare cu modul său specific de a concepe modul de construcţie, lansare şi menţinere a atacurilor de propagandă, dar şi de concepere a materialelor specifice.

„Propaganda de război” este una dintre componentele esenţiale ale campaniei permanente de propagandă generală dar nu este activată decât în momentele specifice, adică pentru pregătirea opiniei publice interne pentru a fi gata să susţină efortul de război şi, în dimensiunea sa externă, pentru a crea panică şi impresiona segmente cât mai largi de populaţie. În principal, este destinată să opereze asupra populaţiilor civile, dar există şi componente special gândite care se adresează soldaţilor şi ofiţerilor din armata inamică, pentru a-i demobiliza, panica sau a le transmite ofertele pentru a dezerta sau pentru a se revolta împotriva propriei lor linii de comandă.

Până aici merg similarităţile şi descrierea teoretică. Ceea ce ne interesează azi este faptul că diferenţele existente între cele două şcoli de gândire, occidentală şi rusă, au generat o abordare cvasi-totalmente diferită a conceperii mesajelor dar şi a modalităţii de realizare şi transmitere a acestora.

Avem, pe de o parte, în zona euroatlantică, o propagandă militară generală bazată pe principiul unei corectitudini politice absolut riguroase de tipul „vă arătăm realitatea aşa cum este, trageţi voi concluziile”. De unde sute şi sute de producţii video foarte bine făcute prezentând, spre exemplu, exerciţiile diverse ale armatelor aliate din NATO, impresionante dezvoltări de forţe şi tehnică militară. Menite să creeze o stare de linişte şi încredere în capacităţile Alianţei de a-şi face datoria şi de a putea răspunde în orice moment unei ameninţări externe, de orice tip ar fi ea. Este mereu o prezentare exhaustivă, de tip narativ, enumerând şi asamblând elementele relevante, privitorului revenindu-i sarcina de a formula propriile concluzii. operaţiune paralelă cu sponsorizarea diverselor producţii din lumea filmului, în tradiţia Rambo, apoi dezvoltată pe categorii specifice de arme (forţe speciale îndeosebi dar şi a serviciilor de informaţii) pentru a crea o stare de spirit favorabilă acţiunii forţelor armate în general.

Repet, însă, observaţia că este vorba, cel puţin în acest moment, de o propagandă militară generală de tip clasic, aproape deloc reintrată în logica Războiului Rece şi, în orice caz, nu o propagandă de război.

De cealaltă parte - şi la asta se referă şeful lui MI5 - Rusia a început o propagandă activă de război, în opinia mea incomparabil mai amplă, mai dură şi mai eficientă decât cea occidentală. Una destinată atât opiniei publice interne cât şi, într-adevăr, pentru a susţine la modul cel mai concret acţiunile de politică externă ale Federaţiei Ruse, într-o justificare complexă a agresivităţii susţinute cu mijloace militare sau având în spate, foarte aproape, atotprezenta ameninţare cu forţa.

Vă supun analizei un material video absolut exemplar pentru această nouă etapă în care a ajuns şcoala rusă de propagandă militară. Este vorba despre un produs pur din seria propagandei de război, destinat simultan celor două pieţe de audienţă, internă şi externă. A fost difuzat  pentru prima oară pe 27 februarie 2015 şi, până pe 2 martie avea deja peste 2,5 milioane de vizualizări. Cu subtitrare în engleză, germană, portugheză, spaniolă şi slovacă. Scriptul aparţine scriitorului rus Alexei Ivanov şi a fost realizat de Evhenii Zuhov (dacă vreţi să credeţi acest lucru), un simplu utilizator de Vkontakt, un Facebook în variantă rusă, membru al unui grup intitulat „Okeiamt” dedicat producţiei de opere „anti-occidentale”.

Puteţi accesa aici producţia video intitulată „Salut, sunt un ocupant rus..”.

Este totodată o lecţie de istorie şi o ameninţare, asamblajul care stă acum în centrul concepţiei tuturor mesajelor din zona propagandei de război ruseşti, corelând un denominator comun, „teritoriile pe care le-am cucerit au beneficiat de cuceririle civilizaţiei şi ştiinţei, au fost industrializate şi au intrat într-o nouă eră de dezvoltare”, cu observaţia generală „când am părăsit aceste teritorii şi ele au intrat sub influenţa occidentală, a urmat dezastrul economic şi sărăcirea populaţiei”, noii ocupanţi fiind rezumaţi la imaginea duală „dolari/apărători ai homosexualilor”. Referinţa la teritorii ocupate şi căro,ra puterea rusă le-a fost garant de civilizaţie se face în privinţa Ţărilor Baltice (1944-1991), Ucrainei (1708-1917 şi apoi 1922-1991) şi teritoriilor din Asia Centrală.

În final, ameninţarea directă specifică propagandei de război:

„Da, sunt un ocupant rus care s-a săturat să se scuze pentru asta... Pentru ultima oară, vă adresez un avertisment politicos. Nu-mi căutaţi pricină. Eu construiesc pacea, iubesc pacea; dar ştiu să şi lupt mai bine decât oricine”.

Un simplu material video de propagandă? Absolut deloc, iar semnificaţia reală este dată de faptul că numeroşi oameni politici ruşi, printre care şi viceprim-ministrul Dimitrii Rogozin au transmis imediat filmul pe Twitter, semn al aprobării mesajului respectiv. Şi este normal din moment ce, după atât de mult timp, din perioada propagandei ruseşti din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, reapare un material de justificare a beneficiilor ocupării unui teritoriu.

Iar al doilea semnal este că, în această linie, au început să curgă numeroase alte producţii asemănătoare, difuzate de grupele de troli care acţionează acum în toate statele din Uniunea Europeană, evident, cum bine ştiţi, şi în România. Şi ei, dacă aţi observat acest lucru, din ce în ce mai agresivi pe măsură ce încep să se facă simţite contra-măsurile specifice de apărare din războiul informaţional, mai ales după ce s-a dovedit amploarea atacurilor cibernetice ostile împotriva infrastructurilor critice din lumea occidentală. Atacuri corelate şi sprijinite de legăturile foarte strânse între difuzorii acestui tip de propagandă rusă de război şi organizaţii teroriste aflate în slujba aceluiaşi ideal: distrugerea fundamentelor civilizaţiei din spaţiul euro-atlantic.

Este evident, profesioniştii genului au intrat în acţiune. Dar care este finalitatea scenariului? Mai urmează rapid şi alte teritorii „ocupate şi apoi fericite”?