Noile sancţiuni economice ale SUA impuse Iranului şi posibilele poziţionări ale Turciei

Primul set al sancţiunilor economice impuse Iranului de către Administraţia Trump a intrat deja în vigoare, urmărindu-se astfel interzicerea guvernului iranian să achiziţioneze dolari americani sau să vândă titluri de stat. Totodată, sancţiunile afectează importurile iraniene de granit, aluminiu, oţel, cărbune sau unele aplicaţii software, dar şi exporturile iraniene de covoare persane sau industria auto din această ţară.

Deşi Uniunea Europeană a spus că încearcă să găsească un compromis politic şi diplomatic pentru a menţine Acordul nuclear în vigoare, un număr important de firme europene şi-au suspendat activitatea economică din Iran, aşa cum este cazul cunoscutului producător auto, Mercedes Benz.

Conform declaraţiilor furnizate de Casa Albă, dacă Washington şi Teheran nu vor reuşi să renegocieze termenii privind Acordul nuclear, următorul set de sancţiuni ce ar putea fi impuse Iranului va intra în vigoare în noiembrie 2018 şi va afecta inclusiv exporturile petroliere ale ţării din Orientul Mijlociu.

Vestea este îmbucurătoare pentru unii dintre aliaţii stretegici ai SUA, precum Israel sau Arabia Saudită însă contravine interesele altora, aşa cum este cazul Turciei, a cărei economie depinde de importurile avantajoase de petrol din Iran, o parte dintre acesta fiind revândut apoi pe piaţa externă.

În acest sens, în data de 27 iunie 2018, ministrul turc al Economiei, Nihat Zeybekci, declara într-o conferinţă de presă că ţara sa nu ia în calcul să respecte embargoul impus de SUA, lucru pe care îl va face doar atunci când o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU va intra în vigoare.

Interesul naţional al Turciei este primordial, mai adăuga Zeybekci, un interes ce leagă Turcia de Iran inclusiv în privinţa chestiunii kurde, sau în privinţa unor politici precum efectuarea schimburilor comerciale bilaterale în monedele naţionale ale celor două state, în scopul de a încerca evitarea deprecierii accentuate a acestora.

Embargoul economic impus Iranului devine o provocare astfel în relaţia Turciei cu SUA, o relaţie oricum destul de încordată ca urmare a evenimentelor din ultimul an.

Pentru a putea evita escaladarea acestor tensiuni, asistentul Secretarului Trezoreriei SUA, Marshall Billingslea, a efectuat luna trecută o vizită oficială în Turcia pentru a discuta poziţionarea Ankarei faţă de politica SUA vis a vis de Iran, iar conform unor speculaţii ale mass mediei internaţionale, americanii ar fi sugerat Turciei să importe petrol din Arabia Saudită.

Strategia de politică externă a Turciei în acest dosar reprezintă o adevărată provocare pentru Ankara, a cărei economie depinde de Statele Unite cel puţin tot atât de mult ca şi în cazul relaţiei sale cu Iran, iar dacă până în toamna acestui an se pot întâmpla o serie de evenimente, precum renegocierea cu succes a Acordului nuclear între SUA şi Iran, sau chiar blocarea în Congresul american a viitoarele sancţiuni impuse de către Donald Trump, putem creiona pentru moment o serie de scenarii posibile pe care Turcia le poate folosi în contextul viitoarele sancţiuni, după cum urmează:

Turcia alege să susţină politica SUA – ceea ce ar însemna că Ankara va obţine pe baza negocierilor o serie de beneficii din partea Washingtonului (fie de natură politică, economică şi/sau geopolitică, situaţia din Siria sau gruparea PKK fiind posibile subiecte de discuţie);

Turcia alege să susţină SUA la nivel declarativ – însă în mod neoficial, va importa petrol din Iran şi va încălca termenii embargoului. O asemenea situaţia a avut loc atunci când Turcia a fost acuzată de media internaţională că achiziţiona petrol din zona irakiană controlată de către Statul Islamic. Dacă acest scenariu va fi pus în practică, este posibil ca SUA să nu intervină, trecând cu vederea, tocmai pentru a evita escaladarea tensiunilor cu Turcia. În sens contrar, SUA ar putea lua o serie de măsuri economice şi diplomatice coercitive la adresa Turciei;

Turcia se alătură statelor UE, dacă acestea vor dori să menţină Acordul nuclear – legitimând astfel politica de neracordare la interesele SUA. Un asemenea scenariu ar crea un clivaj destul de puternic între SUA şi aliaţii săi din UE şi NATO;

Turcia nu va respecta embargoul chiar dacă UE va urma politica SUA – foarte puţin probabil însă, întrucât ar risca marginalizarea Turciei, stat a cărei relaţie cu Occidentul este destul de importantă din punct de vedere economic, politic şi militar. Punerea în practică a acestui scenariu ar poziţiona Turcia într-o axă cu Iran şi China, creând totodată tensiuni şi cu unele state din Orientul Mijlociu, precum Arabia Saudită;

Turcia va primi o dispensă din partea SUA – inclusiv înainte de semnarea Acordului nuclear din 2015, embargoul prevedea anumite dispense privind importul de petrol din Iran pentru unele state, precum India, China sau Coreea de Sud. Astfel, Turcia va putea menţine un anumit procentaj din importul petrolier actual din Iran;

Turcia va căuta noi surse de a importa petrol – ceea ce ar putea creşte dependenţa sa de Federaţia Rusă. În acelaşi timp, Ankara poate alege să importe petrol din Arabia Saudită, însă relaţiile cu Riyadul nu sunt cele mai calde, în special ca urmare a crizei qatareze. Cu toate acestea, Turcia nu are are garanţia că va avea acces la preţuri ale barilului de petrol la fel de avantajoase precum în prezent.

Unul sau îmbinarea mai multor scenarii dintre cele prezentate mai sus sunt posibile pe termen mediu. Cert este că în momentul de faţă, Turcia are capacitatea de a putea negocia cu SUA privind acest dosar, asta pentru că, dacă Washingtonul va dori să preseze economic Iranul, va avea nevoie de slăbirea relaţiei acestuia cu principalii săi parteneri comerciali.