ONU 2017. Discursuri înălţătoare, dar proiectele majore sunt blocate: dichotomia tragică a lumii contemporane

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce asculţi discursurile şefilor de state în cadrul Adunării General a ONU (ceea ce am făcut cu multă atenţie de foarte mult timp), inevitabil, ajungi la concluzia că, după asta, nu poate să urmeze decât o nouă epocă de aur în existenţa umanităţii.

Într-atât sunt ele pline de adânc umanism, grijă pentru soarta planetei, angajamente pentru echilibrarea relaţiilor internaţionale şi reducerea disparităţilor teribile şi care marchează faliile existente între Nord/Sud şi Est/Vest. Îţi este limpede că, gata, oamenii politici au înţeles că lumea se află la marginea dezastrului, din ce în ce mai aproape de punctul de explozie, au realizat că mondializarea presupune nu numai beneficii comune dar şi obligaţii comune de a găsi soluţii cu impact global, negociate şi mai apoi legiferate în cadrul ONU, organizaţia creată tocmai ca prima expresie a conştiinţei globale. Ascultându-i, vei spune că este absolut imposibil ca vreuna dintre ţările reprezentate în acest forum să nu voteze în favoarea marilor rezoluţii care să reglementeze viaţa internaţională, care să prevină crizele, care să rezolve cât mai urgent problemele uriaşe existente.

Drept care, aştepţi rezultate.

Acesta este momentul în care speranţele iniţiale se fac pulbere. Şi iată câteva dintre exemplele tragicei duplicităţi din jocurile internaţionale la nivel înalt, dichotomie care este singura explicaţie a nebuniei în care trăim, dominată de incapacitatea fundamentală a Organizaţiei Naţiunilor Unite de a pune în aplicare propriile sale nobile şi foarte necesare Rezoluţii. Desigur, nu mă refer la toate rezoluţiile adoptate de ONU, ci doar la cele mai importante şi a căror aplicare ar putea schimba într-adevăr soarta lumii.

Miercuri, 50 de ţări au lansat procedura de ratificare a Tratatului interzicând armele nucleare, adoptat de ONU în luna iulie cu voturile a 122 de ţări. Va intra în vigoare după ce va fi ratificat de cel puţin 50 de ţări, ceea ce este foarte probabil să se întâmple chiar până la finele acestei săptămâni, devenind astfel reglementare mondială obligatorie. Bun, şi ce-i cu asta? Este - şi va rămâne - doar o simplă bucată de hârtie cu valoare simbolică atâta timp câte cele nouă puteri nucleare (SUA, China, Rusia, India, Pakistan, Israel, Marea Britanie şi Coreea de Nord) nu doresc să se alăture grupului de state semnatare, atitudine împărtăşită şi de alte state non-nucleare, dar pe teritoriul cărora se află depozitate arme nucleare (Belgia şi Olanda, spre exemplu). Şi dacă vreţi să înţelegeţi absurdul tragic al situaţiei, printre ţările care nu se angajează să semneze acest Tratat se află şi Japonia, singura ţară din lume victimă a unui atac nuclear şi a cărei Constituţie (cel puţin în acest moment) interzice producerea sau/şi deţinerea de asemenea arme... Mai mult chiar, tot de miercuri, au început la New York, lucrările celei de-a 10-a Conferinţe care vizează intrarea în vigoare a Tratatului pentru interzicerea completă a testelor nucleare (TICE). Unul dintre acele Tratate de importanţă fundamentală, deschis semnării în 1996, este în continuare blocat, 8 dintre cele 44 de State Membre care au votat textul iniţial neratificându-l nici măcar acum (printre acestea China, Egiptul, SUA, Iran şi Israel, care au semnat TICE, dar nu-au ratificat, iar Coreea de Nord, India şi Pakistan nici nu au semnat, nici ratificat textul respectiv).

Un alt exemplu. Revoltător. Cumplit. Ieri au fost date publicităţii două rapoarte realizate de către două dintre instituţiile majore sub egida ONU, Organizaţia Internaţională a Muncii şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie împreună cu un ONG, Walk Free Foundation. Rapoartele vorbesc despre realitatea teribilă a unui fenomen în plină expansiune: sclavia modernă. Mai mult de 40 de milioane de persoane erau în 2016 în această situaţie, adică muncă forţată sau căsătorii forţate (asimilate sclavajului sexual). 24, 9 milioane de persoane sunt silite acum să muncească, în condiţii de sclavie, pe şantierele de construcţii, în ferme, în uzine sau pe vase de pescuit. O cifră care include şi persoanele obligate să se prostitueze, un sfert dintre ele fiind copii, băieţi şi fete. Peste 15,4 milioane de persoane au fost căsătorite împotriva voinţei lor, în cazul a mai mult de un sfert din numărul total fiind vorba de fete (în majoritate) şi băieţi sub 18 ani. În ultimii 5 ani, numărul total de asemenea cazuri a ajuns la 89 de milioane, mai ales în Africa sau Asia, dar şi în Europa. Pe continentul nostru, acest fenomen se multiplică îngrijorător în cadrul comunităţilor musulmane, numeroase fiind cazurile în care refuzul unei fete de a urma decizia şefului familiei a fost pedepsită printr-o „crimă de sânge“, fiind ucisă de propriul tată sau de fraţii ei. Deasemenea, rapoartele notează că anul trecut 152 de milioane de copii au fost siliţi să muncească ca sclavi, ceea ce înseamnă 1 din 10 copii la scară mondială. Puteţi consulta aici conţinutul celor două rapoarte.

Din nou, este vorba despre un eşec dramatic al comunităţii internaţionale de a ajunge la un acord, chiar dacă este vorba despre una dintre temele fundamentale a căror rezolvare ţine de motivaţiile existenţei Naţiunilor Unite. Nu se poate să se ajungă la ratificarea de către 50 de State Membre a unui Protocol suplimentar la o Convenţie foarte veche (din 1930) şi care să facă obligatorie respectarea de către toate statele lumii a unor prevederi privind interzicerea totală a oricărei forme de sclavie modernă. Aveţi aici adresa unui site care se ocupă special de această problemă şi unde găsiţi consemnate, la zi, cazurile cunoscute de sclavie modernă (pentru România sunt indicate 75 de cazuri).

Alt exemplu al incapacităţii ONU de a genera o soluţie tip management de criză majoră în perspectivă? Ieri, la New York, în sediul ONU, s-au reunit, pentru prima oară după alegerea lui Trump, statele semnatare ale „acordului nuclear iranian“ din 2015, prezentat drept una dintre marile victorii ale diplomaţiei internaţionale girate de Naţiunile Unite: SUA, Iran, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania, preşedinta comisiei de urmărire a aplicării acordului fiind Federica Mogherini, şefa diplomaţiei UE, care a spus:

„Acordul funcţionează. Avem deja o criză nucleară, nu mai avem nevoie de a doua.“

Nu este deloc şi părerea lui Donald Trump care a caracterizat acordul respectiv drept „una dintre cele mai proaste înţelegeri în care au intrat vreodată Statele Unite“, promiţând ca, cel mai târziu pe 15 octombrie, să se pronunţe definitiv asupra acestei chestiuni, mulţi fiind analiştii care cred că o retragere a SUA din acord va deschide o criză regională de foarte amploare în Orientul Apropiat.

Întrebarea esenţială este dacă, da sau nu, ONU mai dispune de mijloace de reacţie globale sau dacă ne întoarcem la o epocă demult apusă, cea a acţiunilor unilaterale. Dacă asta începe să devină soluţia, cu ONU din ce în ce mai puţin în stare să reacţioneze sau, pur şi simplu, nici măcar luată în seamă în momentele de criză majoră imediată, atunci chiar începe să se deseneze o problemă de mari dimensiuni. Societatea Naţiunilor a dispărut în momentul în care Statele Membre au realizat că nu mai aveau nevoie de acel cadru deoarece soluţiile care se profilau la orizont aveau să fie unele care presupuneau folosirea directă a forţei şi nu aveau nevoie să existe deasupra lor un organism supranaţional cu oarece putere de decizie şi constrângere, fie şi simbolică. S-ar putea să nu fim deloc departe de un asemenea moment, iar singura speranţă ar fi ca politicienii să şi dorească în mod real să aplice în realitate discursurile lor atât de inspirate. Poate chiar îşi doresc sincer acest lucru. Numai că, între timp, realitatea pare să evolueze în cu totul alt ritm, profitând de indecizia lor pentru a construi un nou cadru de joc, dominat de incertitudine şi spaime, unele mai vechi, altele cu totul noi. O realitate pe care să n-o mai poată stăpâni şi care, incontrolabilă fiind, poate deveni mortală. Deja este în unele dintre componentele sale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite