Ororile unui război uitat: mii de morţi, milioane de înfometaţi şi o ţară divizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai săracă ţară din Peninsula Arabică intră în al treilea an de intervenţie militară internaţională cu un bilanţ sumbru, un teritoriu divizat, o generaţie pierdută şi fără să aibă speranţa păcii.

La doi ani de la intervenţia coaliţiei militare arabe coordonate de statul vecin Arabia Saudită, Yemenul este mai instabil ca niciodată şi victima unui război uitat.

La 26 martie 2015, Arabia Saudită şi aliaţii săi arabi lansau o vastă ofensivă în Yemen pentru susţinerea forţelor loiale preşedintelui Abdrabbuh Mansour Hadi în faţa rebelilor houthi. Aceşti combatanţi apropiaţi fostului preşedinte Ali Abdallah Saleh şi puternic sprijiniţi de Iran, un duşman al monarhiei sunnite saudite, ocupaseră cu câteva luni mai devreme capitala Sana’a şi avansau în alte zone ale ţării. Campania militară împotriva lor viza să fie scurtă, dar s-a împotmolit, în timp ce toate eforturile diplomatice au fost în zadar. După doi ani ani de intervenţie străină, haosul sfâşie Yemenul, care a eşuat ca stat pe fondul unui război început din lupta pentru putere şi uitat de comunitatea internaţională.

„Yemenul este o ţară complicată“, spune, profund întristată, jurnalista Nawal Al-Maghafi, care îşi riscă viaţa pentru a aduce în casele occidentalilor ororile războiului din ţara sa, una dintre cele mai sărace şi divizate din lume.

În această ţară deşertică de aproximativ 27 de milioane de locuitori, accesul la educaţie a devenit un vis, mâncarea şi apa lipsesc cu desăvârşire, iar moartea pândeşte la fiecare colţ, ameninţând în primul rând civilii.

Potrivit ONU, aproximativ 7.700 de persoane, dintre care 1.546 de copii, au fost ucise în luptele din Yemen, iar alte aproape 43.000 rănite.

De asemenea, aproximativ 3,5 milioane de copii nu mai au acces la educaţie. Specialiştii apreciază deja că aceşti copii vor forma o generaţie pierdută.

Ţinând cont de acest aspect, UNICEF atrage un semnal de alarmă asupra perpetuării violenţei. „Lipsa accesului la educaţie va perpetua violenţa“, avertizează fondul ONU pentru copii în ultimul său raport asupra situaţiei din Yemen.

Potrivit raportului UNICEF, 1.640 de şcoli au fost închise în Yemen, dintre care 212 în urma unor atacuri armate direcţionate împotriva lor.

„Nu mai merg la şcoală din cauza războiului“, suspină în faţa reporterului AFP Roua Ahmed, de 12 ani, care a supravieţuit unui bombardament efectuat la instituţia de învăţământ din Taez (sud-vest) în care a studiat.

Ea visa să predea altor copii într-o bună zi, dar a renunţat la vis. Odată ajunşi pe străzi, copiii încearcă să-şi găsească alte activităţi. Unii caută hrană, alţii se alătură mediilor radicale, iar cei mai înverşunaţi iau armele în mână.

image

O şcoală distrusă la Taez FOTO AFP

„De când nu mai merg la şcoală, ies în fiecare dimineaţă pe stradă ca să găsesc ceva de mâncare pentru familia mea“, îşi descrie noua viaţă Ahmed Salem, un adolescent de 16 ani citat de AFP.

Potrivit ONU, 19 milioane de yemeniţi au nevoie urgent de ajutor umanitar şi protecţie. La Al Hudaydah, un oraş de aproximativ 400.000 de locuitori, un copil din trei suferă de malnutriţie acută în prezent.

Copii afectati de foamete in Yemen FOTO heureinfos.com

Mame şi copii flămânzi FOTO heureinfos.com

Dacă Ahmed a ales să-şi salveze familia, alţi copii au preferat să lupte. Potrivit UNHCR, 1.500 de copii-soldaţi sunt implicaţi în războiul din Yemen.

În acest context de sărăcie şi insecuritate, grupările islamiste radicale prosperă şi atrag tot mai mulţi adepţi, mai ales copii. Iar viitorul acestor copii constă tot în violenţă.

Deşi ONU semnalează că Yemenul este cuprins de „cea mai gravă criză umanitară din lume“, comunitatea internaţională face foarte puţine lucruri pentru oprirea acestei situaţii generatoare de alte crize. 

Dincolo de neputinţa diplomatică, solidaritatea financiară este foarte slabă. „Pentru acest an, nevoile au fost estimate la 2 miliarde de euro. Statele s-au angajat să acopoere doar 10% din această sumă“, subliniază Serge Breysse, un activist care luptă pentru eradicarea foametei.

Conflictul din Yemen

Zona marcată cu verde este controlată de rebelii houthi, vizaţi de un embargo internaţional; zona marcată cu portocaliu este controlată de guvern; zona marcată cu gri este controlată fie de Al-Qaeda, fie de Statul Islamic, vizate de raiduri americane

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite