Precedentul Siria: nu mai există adevăr?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul de Securitate al ONU Foto EPA
Consiliul de Securitate al ONU Foto EPA

Nu e vorba despre ceea ce vă aşteptaţi, adică o discuţie despre capacităţi militare, trupe în teren sau în regiune, planuri de atac şi contra-atac. Sau cel puţin nu azi.

Mă interesează îndeosebi cum se dezvoltă şi consecinţele uluitoare pentru viitorul imediat, ale tehnicii de propagandă (dar şi cu componenta ei în oglindă de măsuri de contra-informaţii ofensive) despre care v-am vorbit în urmă nu cu mult timp într-un articol în care să demonstram cum, atunci preventiv, erau turate motoarele unui joc de manual, învăţat foarte bine în perioada Războiului Rece. Spuneam că tehnica respectivă se bazează pe transmiterea unor informaţii care să se acumuleze coerent într-un edificiu menit să se impună ca „adevăr unic şi imposibil de combătut“, mai întâi pentru opinia publică internă şi apoi, pe cât posibil, pentru zona externă, folosind la maximum agenţii de influenţă disponibili.

Ruşii au încercat acum să pună în funcţiune maşina de propagandă în două cazuri distincte: pentru a se apăra şi a schimba sensul jocului în cazul acuzaţiilor care-i priveau direct în cazul Skripal, apoi pentru a-şi apăra aliaţii sirieni în faţa acuzaţiilor de utilizare a armelor chimice, crimă de război sau act de genocid, în funcţie de cum vor judeca cei de la Tribunalul de la Haga, deja sesizat în acest sens.

Toate astea le ştiţi deja, sau măcar le intuiţi. Ce este nou şi fără precedent de la înfiinţarea Naţiunilor Unite este că un Stat Membru al Consiliului de Securitate acuză direct un alt stat „rusofob“ (puţine dubii în mintea cuiva că ar putea fi vorba despre altcineva decât Marea Britanie) de a fi organizat nu numai atacul din cazul Skripal, ci şi de a fi provocat atacul cu sarin de la Duma, din Siria, „plantând“ apoi false dovezi pentru a da vina pe armata guvernamentală a lui Bashar al-Assad. Care nu trăieşte, la propriu, decât prin sprijinul uriaş acordat fără rezerve de Federaţia Rusă.

Momentul este extraordinar de grav deoarece pare nu numai să preceadă anihilarea totală, prin tragic ridicol absolut, a ceea ce ar fi trebuit să fie funcţia esenţială a ONU, cea de prevenire şi management al conflictelor, dar pare să anunţe că intrăm într-o perioadă de lipsă de reglementări la nivelul relaţiilor internaţionale şi comportamentului între state.

Până în acest moment, exista o convenţie care acorda măcar ţărilor membre permanente ale Consiliului de Securitate prezumţia unei înţelepciuni superioare, a unui comportament marcat de învăţăturile unui cumplit război mondial pe care-l câştigaseră şi de convingerea că vor face totul pentru a evita măcar perspectiva teoretică a unui episod asemănător.

Ce se va întâmpla de acum înainte căci avem deja ceea ce este numit „precedentul Siria“ adică blocajul prin anihilare pe bază de drept de veto a oricărei Rezoluţii a Consiliului de Securitate. Asta a dus, logic, la trecerea la nivelul imediat următor, adică la constituirea unor alianţe de ţări care să poată acţiona împreună în caz de maximă urgenţă. Cum a fost acum în Siria pentru anihilarea stocurilor de arme chimice deţinute de regimul Asad sau a laboratoarelor de cercetare şi facilităţilor industriale legate de producerea acestui tip de arme. Sigur că, în acest caz, există legitimarea dată de decizia Consiliului NATO, de susţinerea fără echivoc a Uniunii Europene.

Dar ce se va petrece pe mai departe dacă, după atâtea acuzaţii de minciuni reciproce, nu va mai exista incident minor sau major ale cărui cauze să fie descrise decât în aceşti termeni, permiţând oricui şi oricând acţiuni devastatoare de represalii. De data asta, aţi auzit nenumăratele asigurări că ţintele au fost alese cu maximă grijă şi loviturile au fost planificate pentru o maximă acurateţe, ceea ce demonstrează acum şi analiza imaginilor de satelit.

Numai că, data viitoare, lucrurile ar putea sta altfel pentru că altora puţin le va păsa şi de pierderi colaterale sau de părerea comunităţii internaţionale.

Context în care poate înţelegem valoarea apartenenţei noastre la cele două sisteme politice şi politico-militare, Uniunea Europeană şi NATO. Sistemele care se dovedesc în acest moment că au rămas singurele eficiente, cu capacitate instantanee de răspuns global, garante ale spaţiului aliat şi ultimul punct credibil de echilibrare a jocului internaţional.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite