13-14 februarie 2019, războiul conferinţelor de pace pentru Orientul Mijlociu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolut întâmplător se suprapun în această săptămână două reuniuni majore al căror scop declarat este pacea în Orientul Mijlociu. Obiectiv nobil la care nimeni nu poate obiecta.

Întrebarea, singura esenţială deoarece justifică intensa păruială ce are loc acum între protagoniştii care-şi cară pumni pe sub şi peste mesele de negocieri, este de a şti cine este şi cine va fi, individual sau în grup, Noul Protector al zonei. Miza este enormă şi scandalul de acum este pe măsură, lăsând să cadă toate măştile de bună-cuviinţă diplomatică şi metaforele folosite de regulă în jocurile la nivel foarte înalt, pentru a descoperi în faţa lumii întregi cât de adâncă e prăpastia care se cască între cele două grupuri de forţă. Cele care cer tuturor jucătorilor mici şi mijlocii să-şi declare poziţiile, mesaj care poate deveni extrem de stânjenitor, chiar dramatic, pentru unele ţări precum România care, cel puţin până acum, au tot încercat să evite un răspuns ferm.

Ce avem acum?

Pe de o parte avem Reuniunea ministerială de la Varşovia din 13-14 februarie. Pregătirea ei a început cu stângul deoarece ideea iniţială era de a concentra discuţiile asupra ameninţării pe care o reprezintă Iranul şi de a lansa o eventuală acţiune unită pentru a contracara efectele politicii externe ale acestuia. Din cauza scandalului diplomatic iscat imediat între Iran şi Polonia dar şi din cauza mesajelor primite din partea diverselor ţări aliate, subiectul reuniunii a fost trecut la un nivel mai general: „promovarea viitoarei păci şi securităţii în Orientul Mijlociu“.


Donald Trump şi Benjamin Netanyahu FOTO EPA-EFE

Donald Trump şi Benjamin Netanyahu FOTO EPA-EFE

La reuniunea de la Varşovia prezidată de Børge Brende, fost ministru de externe al Norvegiei urmeaă să participe vicepreşedintele american Mike Pence, Secretarul de Stat Mike Pompeo, Primul Ministru Netanayahu şi miniştrii de Externe din Arabia Saudită, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Oman şi Bahrein. Nu participă Iranul şi nici Rusia. Dar nu va participa Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene, transmiţând astfel un mesaj clar că nu este vorba despre o reuniune în care să se dea un mesaj asumat la nivel de UE, ci doar de miniştrii de Externe care eventual vor fi prezenţi la Varşovia în numele ţărilor lor. România oare ce va face, din momentul în care, teoretic, ar trebui să exprime unitatea europeană în materie de poziţie externă?

Sigur, răspunsul este interesant doar pentru noi, căci altundeva se concentrează atenţia celorlalţi. Mai precis, la faptul că la această reuniune despre viitorul plan de pace în Orientul Mijlociu nu a fost invitată Autoritatea Palestiniană, în conflict diplomatic cu SUA din cauza problemei Ierusalimului. Situaţia este deosebit de delicată din moment cu Autoritatea Palestiniană care a declarat că reuniunea de la Varşovia nu este altceva decât o „conspiraţie americană„ este, totuşi, unul dintre cei doi actori esenţiali ai „acordului secolului„ pregătit de echipa americană ca soluţie pentru relaţia dintre palestinieni şi israelieni. Planul, în integralitatea sa, va fi dezvăluit după alegerile din 9 aprilie din Israel dar se pare că partea sa economică va constitui subiectul unei prezentări făcute de Jared Kushner, ginerele lui Trump, autorul, alături de Freenblatt, al documentului respectiv. Tot pe surse, deja respins în totalitatea sa, atât de Autoritatea Palestiniană, cât şi de OLP. Ciudate perspective, să vedem ce va da turneul ulterior de lămurire pe care americanii îl vor demara în diferite ţări din Golf, în căutare de sprijin pentru ceea ce ar putea să fie o propunere de instituire a două state, cu capitala palestiniană instalată într-un cartier mărginaş al Ierusalimului.


FOTO AFP

Summit trilateral - Rusia - SUA- Iran -  Recep Tayyip Erdogan - Hassan Rouhani - Vladimir Putin FOTO AFP

Celălalt eveniment complementar pe chestiunea păcii şi securităţii în Orientul Mijlociu este Conferinţa de la Soci din 14 septembrie cu participarea liderilor Federaţiei Ruse, Turciei şi Iranului, prezentată deja drept „Summitul ţărilor garante“, formulare ce lasă puţine dubii asupra mesajului ce se doreşte a fi transmis. Este interesant programul deoarece, în prezentarea făcută de ministrul de Externe Lavrov, reiese că e vorba despre ultimul mare eveniment înainte de cea de-a 12-a reuniune a „Procesului de Pace Astana privind Siria“ la care, alături de cele trei ţări, urmează să participe observatori din Iordania şi de la ONU. Obiectivul reuniunii este de a completa constituirea unui Comitet Constituţional Sirian sprijinit de ONU decis la o reuniune precedentă la Soci.

Numai că, pe fundalul acestor conferinţe antagonice de pace, apar semnale că altceva se clădeşte în fundal. Mă refer la schimbarea enormă pe care o poate aduce în fundalul tuturor jocurilor din zonă noua postură de forţă a Hezbollah, forţa de referinţă în noul guvern libanez, definită de Alexander Zasypkin, ambasadorul rus la Beirut, drept „o forţă în favoarea păcii şi securităţii... care să acţioneze pozitiv şi responsabil în întreaga regiune... Hezbollah a fost de partea autorităţilor legal constituite din Siria împotriva teroriştilor, implicându-se direct în operaţiuni militare la cererea Siriei, adoptând un demers responsabil alături de Rusia şi Iran“.

Imagine indisponibilă

Iar când la Beirut apar asemenea afişe, tradiţia spune că ceva nou a intervenit în ecuaţia puterii, astfel încât cineva a dat voie ca noul trio să fie înfăţişat populaţiei drept Putere Garantă. Iar asta ar putea redeschide – la un alt nivel, cu mult mai intens – vechile răni ale războaielor, inclusiv cel civil, ameninţare directă şi imediată deoarece, ca odinioară, absolut toate ţările vecine se vor simţi cel puţin nesigure. Iar asta ar putea modifica, teamă-mi e că în profunzime, toate raţionamentele care se fac acum de partea americană şi rusă privind o posibilă reîmpărţire a zonelor de influenţă. Sigur că, la nivel scriptic, forţele militare combinate ale OLP, Hamas şi Hezbollah nu pot fi comparate nici măcar cu o fracţiune din ce posedă un stat din regiune cu dotări medii, Iordania spre exemplu. Dar experienţa Orientului Mijlociu a dovedit că puterea lor reală este teribilă şi poate demola sau slăbi orice ordine statală de tip clasic, luptând pe sistem de gherilă urbană şi instaurând o teroare permanentă. Cu atât mai mult acum când cei care au luptat în Siria s-au întors la bazele lor şi reîncarcă bateriile mai vechilor structuri Al Queda în aşteptare de chemare la noi acţiuni.

Cine va fi cel mai eficient în a-şi distruge adversarii în lupta pentru pace? Poate asta e prefaţa corectă şi cumplită la viitorul iminent conflict în Orientul Mijlociu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite