Revoluţia în hijab

„Femeile Primăverii Arabe au împins limitele percepţiilor sociale cu privire la drepturile omului şi libertate“

Într-o zi de marţi, iarna lui 2011, Asmaa Mahfouz, o tânără din Cairo, posta pe pagina sa de Facebook un filmuleţ ce avea să zguduie din temelii societatea egipteană.

Asmaa, înfăşurată într-un hijab crem, vorbeşte hotărât şi cu pasiune despre evenimentele din Piaţa Tahrir, evenimente la care ea şi prietenii săi au fost terorizaţi de forţele de securitate ale regimului. Filmuleţul avea să devină viral pe reţele sociale, mulţi simţindu-se inspiraţi să iasă în stradă în semn de solidaritate cu această tânără.

Câteva zile mai târziu, pe partea cealaltă a Canalului Suez, în Yemen, Tawakkol Karman, o tânără avocată, era oprită în trafic de trei indivizi fără legitimaţii sau uniforme, târâtă din maşină şi aruncată într-o închisoare pentru femei, unde avea să fie ţinută mai bine de 36 de ore. Legată în lanţuri şi fără acuzaţii. 

În urma protestelor din Yemen, Tawakkol avea să devină liderul spiritual al revoluţiei şi prima femeie arabă desemnată să primească premiul Nobel pentru pace.

Ca ele au fost şi sunt multe alte femei-activiste în lumea arabă. Lamees Dhaif in Bahrain, Alaa Murabit in Libia şi recent, un caz foarte mediatizat- Malala Yousafzai în Pakistan.

Şi totuşi, imaginile ce domină Primăvara Arabă, sunt acaparate de o puternică senzaţie de masculinitate. De o virilitate a războiului dacă vreţi. Camioane pick-up transformate peste noapte în mini-unităţi de artilerie, cu bărbaţi macho (în realitate abia adolescenţi), transpiraţi, murdari şi extaziaţi de adrenalina conflictului, fluturând semnul victoriei către orice cameră sau aparat foto curios să-i imortalizeze.

Să fie însă această victorie una datorată exclusiv bărbaţilor Primăverii Arabe? Aş înclina să cred că nu.

Dimpotrivă. Femeile, multe în hijab, au fost printre primii participanţi la proteste. Din spatele ecranelor şi conturilor de Facebook si Twitter (un amănunt interesant-momentan, în lumea arabă, numărul femeilor studente este considerabil mai mare decât cel al bărbaţilor, atât la nivel regional cât şi comparativ cu multe ţări din Occident), femeile Primăverii Arabe au împins limitele percepţiilor sociale cu privire la drepturile omului şi libertate. Şi-au interogat liderii, cei mai mulţi dictatori, şi eventual i-au schimbat. Au adus pe agenda publică nu numai probleme specifice de gen ca egalitate şi reprezentare ci şi valori şi drepturi universale, discuţii despre reforme economice şi democraţie.

Din păcate, rolul femeilor în Primăvara Arabă, a fost diminuat odată cu scrierea istoriei acestei revoluţii. Încet dar sigur, femeile au dispărut din peisajul post-conflict al Orientului Mijlociu. Se întorc, mai mult sau mai puţin voit, în spatele vălului, în universităţi, unde vor studia pentru cariere la care nu vor avea niciodată acces într-o lume din ce în ce mai dominată de Şaria. Se întorc în anonimitatea fragilă a internetului şi la rolul de soţii şi mame devotate.

Vidul creat de revoluţionari, probabil luaţi şi ei prin surprindere de succesul protestelor, a fost umplut de grupuri extremiste ca Frăţia Musulmană, SISL (Statul Islamic în Siria şi Levant), Al-Shabaab în Somalia şi multe altele în diferitele părţi ale acestei regiuni.

Odată cu apariţia extremismului, fie el şi de scurtă durată, fragilitatea noului statut al femeii în lumea arabă, statut atât de greu câştigat în ultimii ani, se va rupe. Cel mai probabil pentru o bună bucată de vreme.